„Mobilizarea parțială”, episodul doi

Fazele dramatice ale istoriei sunt bune pentru că pun în mișcare mintea și identifică resurse, nebănuite în fazele de acalmie, dar și pentru că developează fenomene discrete. E mai lesne să-ți dai seama cine și ce reprezintă în vremurile de restriște. De exemplu, când cineva dintre „cei șapte magnifici” de la PPCD (deja asasinat mortal, la acel moment, de defunctul lider politic Iurie Roșca) apăreau, cu varii ocazii, în spațiul public, ei provocau doar zâmbete ironice celor care își aminteau porecla. Dar azi, când pui alături o veche fotografie a „magnificilor”, veniți pentru înregistrare la CEC, în vestimentație demonstrativ legionară, și imaginile lor actuale, de „lideri” ai „protestului Șor”, rămâi statuie. Or – aici e marele șoc – liderul adevărat mână turma acestor „urmași ai căpitanului”… din țara Sionului! Căpitanul se întoarce în mormânt! Joncțiunea se explică pragmatic și… scârbos: și fugarul din Israel, și caporalii săi autohtoni sunt mercenari ai dementului de la Kremlin. Sunt în soldă. Sic transit gloria mundi…

Or, atunci când cineva își face meseria (oricare ar fi ea: politician, revoluționar, judecător, jurnalist, blogger, securist, băgător de seamă, ucigaș tocmit, provocator etc.) contra plată, fără scrupule, nu mai funcționează sentimentele (personale ori patriotice) logica, bunul-simț, omenia sau principiile. Numești suma, conturezi perimetrul acțiunilor, fixezi termenele și bați palma. Nothing personal, just business. Nu suntem patrioți… decât în măsura în care aceasta e o afacere profitabilă. Cam toți „marii noștri patrioți” din istoria recentă au sucombat în mercenariat. Fiindcă suntem implicați, fără voie, în războiul Rusiei cu lumea nesupusă din „zona (ei) de interese”, nu e greu să identifici angajatorul, or „mobilizarea” în armata imperială se face „în bază de contract”.

Pe contrasensul mișcărilor din corturile pionierești ale lui Șor, o altă echipă de slujitori ai idealurilor sovietice încearcă să coaguleze un alt „centru opozant”, care sunt invitați să participe (și ei) la castingul actorilor pentru teatrul de război din Europa nesupusă Moscovei. Or ce stringentă necesitate îi adună pe socialiștii lui Bătrâncea și pe congresmenii lui Mark Tkaciuk tocmai acum, când lumea se revoltă cumplit de atrocitățile rușilor în Ucraina? Ultimul ne-a dat și definiția „forțelor de stânga” din RM: „trebuie să începem acest proces cu forțele care se consideră de stânga, adică pledează pentru statalitatea moldovenească, independența moldovenească, echitatea socială, internaționalism”. Această întrunire divulgă o schimbare de macaz în jocurile Moscovei, care, se pare, nu mai mizează pe Dodon, compromis ireversibil. Tkaciuk a declarat că „noi am căzut de acord să ne întâlnim, deoarece PSRM nu mai este partidul în spatele căruia stă «trollul» Dodon”. Bătrâncea nu a reproșat nimic acestei formule, dar a venit cu propria replică (recte: cu propriul falit): „Nu putem permite cuiva (adică lui Șor) să monopolizeze atât protestele, cât și activitatea opoziției”.

Planurile „noii opoziții” (formate din derivatele fostei echipe Voronin) sunt ambițioase: „foarte curând consecințele acestor consultări vor fi vizibile în practică” (Mark Tkaciuk). Fostul deputat comunist vrea să meargă și mai departe, căutând „puncte comune” pentru ca opoziția „să se unească și nu doar pe flancul stâng”. Ultima frază s-a developat într-o altă „reuniune”, numită „Agenda comună”, care i-a întrunit pe socialiști, gruparea ex-premierului Chicu, PLDM (sic!), Congresul civic al lui Tkaciuk, „partidul” lui Victor Stepaniuc, gruparea „Speranța-Nadejda” a lui Andrei Donică, primarul Ivan Ceban… Ultimul ar putea fi candidatul Moscovei pentru  președinția, suspendată incert, a Partidului Socialiștilor, de vreme ce proiectul său de „stânga-dreapta” s-a împotmolit. Adunarea laolaltă a râsurilor-plânsurilor de toate culorile și durerile divulgă dorința demolării cu orice preț, nu un „proiect politic”, oricât de iluzoriu. Moscova ridică miza, chiar dacă aici e chiar oaste de strânsură. „Agenda comună” e una: „Jos Maia Sandu!”. Restul nu contează.

Moldovenii sunt eficienți mai ales atunci când se solidarizează împotriva cuiva. Nu pentru a pune umărul, nu pentru a oferi o alternativă, ci pentru a-l detrona pe cineva care a luat locul unuia dintr-ai noștri, care are succese și se bucură de respect. Pentru că a reușit, iar „ai noștri” au ratat. Nimic nou sub soare. Ne cheamă din nou obscurul Ev Mediu, cu deviza timpului: „Schimbarea domnilor – bucuria nebunilor”).

Pe contrasensul „mobilizării rusești”, o temă de meditație, pentru „europeni”. Puterea de azi ar putea să aibă, la viitorul scrutin, un oponent onorabil de dreapta, cu bune șanse de accedere în parlament. El poate fi construit pe un program unionist, pe unul proeuropean, dar e posibilă și o platformă mixtă, cu accentuarea expresă a tendințelor unioniste, dar și cu un program limpede pro NATO și pro UE. Un partid mai motivat decât PAS, mai ferm. Tema e valabilă și pentru un PAS mai energic. Partidul e perceput azi ca „echipa Maiei Sandu” și întregul succes i se datorează transferului de imagine. Dar PAS nu are o agendă de partid proeuropean activ, militant, ferm, inclusiv în raport cu actualul agresor. Iar asta înseamnă că electoratul l-ar putea abandona (fără să o abandoneze pe Maia Sandu). Există, pentru toți cei numiți în acest alineat, posibilități de mobilizare și activizare, există posibilități de reformare și avansare. Voință de-ar fi.