Discuții matinale

Cele două femei care stau înaintea mea în autobuzul care vine dis-de-dimineață de la Bubuieci, o suburbie a Chișinăului, discută aprins despre protestele din fața Parlamentului și a Președinției. Am urcat pentru două stații din apropierea Autogării de nord și, până aproape de Piața centrală, chiar dacă nu este frumos să tragi cu urechea, am reușit să ascult discuția lor pe care v-o transmit și dumneavoastră pentru dreaptă judecată.

„Pe câmp se strică roșiile, nu ajung culegători la mere, prune și struguri, iar haimanalele, leneșii și derbedeii stau pentru 200 de lei în centrul orașului! O zi de muncă costă până la 500 de lei, da’-i drept că acolo trebuie să asuzi binișor, nu să stai la băuturi alcoolice și la cafele în corturi toată ziua, să ai și masa asigurată și să nu faci nimic”, zice una dintre ele, de vreo 50 de ani.

Cealaltă, mai în vârstă, este pensionară și are argumentele ei indubitabile întru susținerea celor care apără, zice ea, „interesele tuturor cetățenilor”. „Lumea s-a săturat de sărăcie, prețurile cresc în continuare, iar cu salariile și pensiile noastre nu poți să te descurci. La iarnă o să înghețăm, dacă n-om avea cu ce plăti gazul. Maia nu vrea să se înțeleagă cu Putin. A ridicat pensiile la cei care n-au lucrat. Eu am lucrat toată viața și am o pensie de râsul curcilor. Iaca și azi mă duc la piață, poate fac un ban. Offf, toți îs niște bandiți, niște tâlhari!”, aproape că strigă femeia.

„Da’ ce, pe timpul lui Dodon aveam de toate?! Dacă au crescut prețurile, au crescut în toată lumea, nu numai la noi. Gazul e scump numai pentru noi, nu și pentru transnistrenii protejați de ruși. Chiar dacă la ei e aproape gratis, nici așa nu achită, așteaptă poate tot noi le plătim facturile. Iar despre pensii ce să-ți spun eu matale? Cei care vând la piață se bucură de cât câștigă într-o zi, dar dacă nu achiți impozite la stat, nu ai de unde primi pensie bună. Înțelegi mata, ori nu înțelegi?!”, o întreabă femeia mai tânără pe cea care se mai domolește, surprinsă, probabil, de părerea celei cu care s-a întâmplat să stea alături.

„Apoi dacă zici, cred că s-ar putea să ai dreptate. Noi, oamenii mai simpli și mai proști, nu prea avem informație. Ascultăm ce zice unul, ce spune altul, mai privim televizorul, mai ascultăm câte un post de radio și cât pricepem atâta rămâne în tărtăcuță”, se apără parcă femeia, rușinată că nu se prea orientează în „politică”.

În discuția celor două femei intervine a treia, bărbații mulțumindu-se, probabil, cu rolul de ascultători. „Nu mai ascultați atâta toate minciunile de la posturile de radio și televiziune rusești. Pentru prima dată avem și noi un președinte care vrea să ne scoată de sub „grija” rusului, să trăim și noi ca oamenii, pentru că până acum numai s-a furat. De unde are Șor bani să-i plătească pe cei care strigă și dorm în corturi dacă nu din miliardul furat?! E la mintea cucoșului: bani vin și de la Moscova pentru a ne pune în genunchi!”, perorează cea de-a treia doamnă, după care, pentru că se apropie ultima stație, se pregătește de ieșire.

Cele două femei coboară și ele din autobuzul plin de lume, cea mai tânără ajutându-i celei mai în vârstă să-și ducă sacoșele cu produse agricole pentru vânzare. Urcă spre piață și discută ca două vechi prietene, chiar dacă abia astăzi s-au cunoscut.

După ce dispar în mulțime, îmi pun câteva întrebări pe care unii dintre dumneavoastră, posibil, vi le-ați pus deja: de ce oare au tăcut ceilalți oameni din autobuz, au ajuns cu toții să înțeleagă adevărul așa cum, se pare, l-a înțeles femeia mai în vârstă sau au luat apă în gură pentru că așa e mai comod și, până una-alta, nu strică puțină precauție?

Întrebarea de la urmă ar fi dacă nu cumva în același autobuz erau și din cei care vin la proteste ca la lucru, indiferent cine și cu ce scop îi cheamă? Cine știe?…