Nicolae Țurcanu, arestat și condamnat pentru o poezie

478
0

(Alocuțiune ținută în cadrul Colocviului „In memoriam: scriitori în Gulag”, desfășurat la Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” pe 06.07.2022)

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Poetul Nicolae Țurcanu este exponentul generației de intelectuali români din stânga Nistrului, care au cunoscut de timpuriu ororile regimului sovietic opresor. Locuind în RASSM, aceștia au trecut prin „holodomorul” din anii 1932-1933, iar o parte din ei, în 1937, în timpul celei mai mari epurări staliniste, au fost împușcați sau condamnați la ani grei de Gulag. Deși au proslăvit în opera lor orânduirea sovietică și n-au făcut disidență (nici n-o puteau face în URSS-ul acelor ani!), au fost învinuiți de naționalism, troțkism, colaboraționism cu structurile antisovietice din Occident și de alte „păcate” care se conțineau în teza stalinistă despre „intensificarea luptei de clasă pe măsura înaintării spre comunism”. În realitate, scopul represaliilor a fost perpetuarea regimului totalitar comunist și a dictaturii prin crearea unei atmosfere de frică și suspiciune.

Și Nicolae Țurcanu a cântat orânduirea socialistă în operele sale timpurii, crezând sincer în ideologia comunistă, care promova în vorbe dreptatea, egalitatea, fraternitatea. Astfel, în anul 1939 îi apare la Tiraspol prima plachetă de versuri, intitulată „Întâiul păhar”, iar în 1941 – a doua, intitulată „Cântece din tinerețe”, în care vom găsi, pe lângă versuri de certă valoare artistică, și poezii dedicate partidului, ideologiei comuniste, lui Stalin, „fericitului” popor sovietic etc. A urmat o pauză de 22 de ani până la publicarea următorului volum de poezii – „Rod”, apărut la Chișinău în 1963. Ce s-a întâmplat în aceste mai bine de două decenii de tăcere? Privite din perspectiva vremurilor de azi, indiferent de pe care meridiane ale lumii, cele întâmplate par a fi niște fantasmagorii. Într-adevăr, cum să crezi că un om poate îndura suferințe inimaginabile, provocate de o arestare, o condamnare și o deportare la „marginea lumii”, dincolo de Cercul Polar (regiunea Norilsk, Siberia), pentru un… sentiment? Căci asta reprezintă poezia „Salutarea noastră” – exprimarea în vers a unui sentiment nobil, cel al dragostei de patrie! Și n-avea nici o vină poetul că Patria lui era alta decât Uniunea Sovietică, doar Patria este un dat, nu ți-o alegi, cum nu-ți alegi părinții! În sentința de condamnare se menționează: „În poezia antisovietică Salutarea noastră Țurcan își exprimă concepțiile denigratoare la adresa Armatei Roșii și elogiază forța armatei Germaniei fasciste”. Pentru ce le-a trebuit autorităților judiciare sovietice această mistificare? Răspunsul e simplu: pentru a-i da poetului cât mai mulți ani de Gulag, tocmai zece! Acolo urma să i se piardă urma acestui „dușman latent” al URSS! Chiar dacă nu săvârșise nicio infracțiune și nu-și exprimase în niciun fel vreun sentiment antisovietic, ar fi putut face asta în viitor, pentru că era un intelectual, pentru că gândea, iar imperiul sovietic nu avea nevoie de ființe gânditoare, ci de spirite gregare, de turmă! Voi ilustra cele menționate supra prin reproducerea ultimei strofe din poezia „Salutarea noastră”:

Salut, dulce Românie, / Mamă, soră, frate, tată, / Noi vă zicem bună ziua, / Iar adio niciodată! (În întregime, poezia poate fi găsită pe Net).

Poezia a fost scrisă în martie 1942. Poetul din Nezavertailovca se afla la tratament în București și a fost invitat de prietenul său, Alexandru Smochină, fiul marelui cărturar Nichita Smochină, originar din Mahalaua Dubăsarilor, la un concert care s-a desfășurat la Ministerul Instrucțiunii Publice. Acolo Nicolae Țurcanu și-a recitat poezia care l-a costat scump după revenirea bolșevicilor pe meleagurile noastre. Dar atunci, în primă audiție, „Salutarea noastră” a fost ovaționată, difuzată la radio și publicată în revista „Moldova nouă”. Poate că rămânea neobservată după revenirea satrapilor, dacă nu se găsea un denunțător. Nicolae Țurcanu afirmă în corespondența cu prietenul său, Grigore Ciugut, că acest denunțător a fost Emilian Bucov care, ca o piază rea, îl va urmări întreaga viață, îngrădindu-i drumul spre editurile din Moldova Sovietică. Astfel, la 27 iunie 1944, el este arestat de către NKVD și condamnat la 10 ani de Gulag, dintre care va ispăși opt ani, fiind eliberat înainte de termen, în 1952, pentru comportament și muncă exemplare.

În ultimul cuvânt înainte de proclamarea sentinței, Nicolae Țurcanu cere clemență gâdelui: „Sunt tânăr, mă voi corija, oricum, pe calea trădării n-am pășit. Rog să-mi redați soarele, libertatea, să mă întoarceți la activitatea literară”. Sancta simplicitas! Încă nu bănuia poetul că gâdele sovietic nu știa de milă. Urma să afle mai târziu!

Veronica BOLDIȘOR,

MNLMK

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here