Prietenii Republicii Moldova din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene se reunesc la Chișinău, de Ziua Europei

261
0

Președinții grupurilor de prietenie din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene efectuează o vizită comună în Republica Moldova pe 9 mai 2024, de Ziua Europei. „Vizita reprezintă un puternic mesaj de susținere a perspectivei europene a țării noastre”, comunică serviciul de presă al Parlamentului de la Chișinău.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Parlamentul va organiza, pe data de 9 mai, discuții despre aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și despre cum instituțiile parlamentare din statele membre ale Uniunii Europene pot susține viitorul european al Republicii Moldova. La discuții vor participa președinți ai grupurilor de prietenie cu statele membre ale Uniunii Europene, deputați din diferite țări, ambasadori ai statelor membre ale Uniunii Europene.

În deschiderea evenimentului, vor rosti mesaje de salut Președintele Parlamentului, Igor Grosu, Comisarul European pentru Buget și Administrație, Johannes Hahn, și vicepreședinta Parlamentului Doina Gherman. Reuniunea va fi prezidată de Președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Ina Coșeru.

Vorbitorii principali ai evenimentului vor fi Cristina Gherasimov, viceprim-ministra pentru integrare europeană, deputații Radu Marian și Oazu Nantoi, care se vor referi  la situația actuală din sectorul economic și energetic, precum și la lupta cu dezinformarea, știrile false și războiul hibrid.

Oficialii vor participa și la Orășelul European din Piața Marii Adunări Naționale. Ulterior, președinții grupurilor de prietenie din parlamentele statelor membre ale UE vor merge la Ungheni, unde se vor familiariza cu mai multe proiecte implementate cu suportul Uniunii Europene.

Pe 9 mai comemorăm eroii celui de-al Doilea Război Mondial și celebrăm Ziua Europei și pacea adusă pe continentul european de victoria asupra nazismului și fascismului, scrie într-un comunicat emis de serviciul de presă al Președinției Republicii Moldova.

Potrivit sursei citate, în dimineața zilei de 9 mai 2024, începând cu ora 08:00, șefa statului, Maia Sandu, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și Comisarul european pentru buget și administrație, Johannes Hahn, vor participa la ceremonia solemnă de comemorare desfășurată la Complexul memorial „Eternitate”.

În după-amiaza zilei, Guvernul Republicii Moldova și Delegația Uniunii Europene organizează Orășelul European, în Piața Marii Adunări Naționale, care va fi inaugurat de Președinta Maia Sandu și Comisarul Johannes Hahn.

Programul detaliat a fost anunțat de Premierul Dorin Recean.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE