FOTO// Maia Sandu, la Berlin: „Germania, un puternic și important aliat al R. Moldova în drumul spre UE, democrație și prosperitate”

413
0

Germania este un puternic și important aliat al Republicii Moldova, în drumul spre Uniunea Europeană, democrație și prosperitate, a declarat Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul întreverii de azi, 17 mai 2024, la Berlin, cu Președintele Frank-Walter Steinmeier, Cancelarul Olaf Scholz, Președinta legislativului Bärbel Bas și membrii comisiilor parlamentare pentru afaceri externe și afaceri europene.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

În cadrul întrevederilor, oficialii au discutat, în special, despre cooperarea în domeniul economic, pentru a ajuta Republica Moldova să  dezvolte economia și să creeze locuri de muncă sigure și bine plătite.

„Germania este unul dintre principalii noștri parteneri comerciali și o importantă sursă de investiții. Ne propunem să aprofundăm aceste legături economice”, a spus Maia Sandu.

Șefa statului moldovenesc a menționat că liderii germani susțin aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, „astfel încât cetățenii noștri să trăiască în pace, bună înțelegere și prosperitate”.

„Aspirațiile noastre europene și reformele pe care le realizăm au fost o temă importantă a discuțiilor de azi, 17 mai. În acest context, l-am invitat pe Cancelarul federal Scholz la Chișinău să vadă pașii pe care îi facem în calea noastră de modernizare”, a mai spus președinta Maia Sandu.

Aflându-se la Berlin, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a mai comunicat că va transmite un puternic mesaj de recunoștință tuturor cetățenilor germani pentru susținerea acordată.

„Țara lor ne-a fost alături în crizele din ultimii doi ani, oferind sprijin datorită căruia îmbunătățim calitatea vieții din Moldova, investim în infrastructură, avansăm reforme și consolidăm securitatea statului, astfel încât cetățenii noștri să fie în siguranță”, a conchis președinta Republicii Moldova.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE