„Gospodari” și „patrioți”

Intri în troleibuz și taxatorul te ridică la puterea a treia. Nu mai ești unul, sunteți trei: tu – tatăl pragmatic și fiul risipitor deopotrivă, plus spiritul tău (plătești și pentru el, ca pentru bagaj). Achiți noua taxă și ți se dau trei tichete vechi, încă din cele tipărite la Barnaul, în îndepărtatul Altai. Plătești, ziceam, ca pentru trei și ți se înmânează partea de rulou cu trei tichete de câte doi lei. Teatrul absurdului moldovenesc se completează cu încă o imagine ilustrativă. Și nicio demonstrație la ușa primăriei, cu blocarea bulevardului Ștefan cel Mare, pe care trec atâtea troleibuze!

Noi nu prea avem politicieni, avem „patrioți” și „gospodari/ tehnocrați”. Politica și politicienii fiind cuvinte indezirabile în mediul nostru (post?) sovietic, vrem ca demnitarii noștri să fie „patrioți”, „bărbați ai neamului” (o altă ipostază: „stataliști”). Să țină la „acest pământ”. Judecați după criteriul patriotismului, aspiranții la titluri și ranguri în ierarhia statului se manifestă ca „patrioți”, chiar dacă patriotismul unora e în contradicție crasă față de „patriotismul” altora. Comună le este doar structura discursului. Ei nu creează condiții oamenilor concreți, individualităților (individualismul e detestabil!), ei apără „pământul” și „neamul/ poporul”, ca entități abstracte și absolute. Ei „apără țara”, ei „nu vor s-o vândă” străinilor din Orient sau Occident.

Dar timpul se scurge și ne dumerim că alte popoare au avansat pe scara civilizației conducându-se de alte criterii: bunăstare, respect pentru persoană, apă potabilă, drumuri, condiții de trai, securitate personală etc. Atunci răsturnăm criteriile și alegem gospodari. „Tehnocrați”. Cei care creează condiții de lucru și de existență, repară drumuri și construiesc case, creează comodități. După un timp însă lumea se dumerește că (și aici) construcția e butaforică. „Gospodarii” se dovedesc a fi aceiași demagogi, doar cu o altă structură a discursului. Suntem incurabili.

Trec alte decenii și lumea înțelege că succesele civilizației se datorează – totuși! – unor politici bune și unor politicieni remarcabili. Marii politicieni ai lumii, care nu pur și simplu au intrat în istorie (unii: cu gloria unui Herostrat), ci au ridicat popoare pe scara demnității, au fost înțelepți, au avut vocație, s-au dedicat plenar misiunii nobile, nu au profitat de funcții (funcția în sine, realizată plenar, fiindu-le performanța) și, bineînțeles, au fost activi, consecvenți și insistenți în atingerea scopurilor.

Fiindcă i se apropie de final mandatul, cu ce va pleca în istorie… nici politicianul, nici gospodarul Ion Ceban? Prin triplarea costului biletului în transportul public? Prin obositoarele cârcoteli de serviciu la adresa majorității parlamentare, refrenul său de la „ședințele de lucru” ale primăriei? Sau, urcând în amonte: prin denunțul la adresa justiției lui Plahotniuc, cerând anularea alegerii lui Andrei Năstase, contracandidatul său? Prin promisiunea că va fi un primar apolitic („tehnocrat”), trădată, imediat după ce a fost ales, de „concediul pe cont propriu”, pentru a-l ajuta pe socialistul Dodon și să devină președinte? Toate se scurg în canalul insalubru al demagogiei…

Fratele său întru credință partinică și (geo)politică, Igor Dodon, e din categoria „patrioților”. „Statalist”. Se aliniază (cu riscul de a fi amendat pentru încălcarea Legii) la eroii războiului „pentru apărarea Patriei”. E patriotul-tip din categoria cațavencilor care, parafrazând un cântec ironic, nu ară, nu seamănă, nu construiesc, ci se mândresc cu patria… Fiindcă suntem la Chișinău, unde absurdul e la el acasă, el, acest individ retras din politică pentru a intra în afaceri cu străinii (sic!), anchetat pentru îmbogățire ilicită, dar și pentru bănuială de trădare de patrie (sic!), plasat în arest la domiciliu (!), face declarații la televiziunea unui stat condamnat de organismele internaționale pentru agresiune împotriva altui stat! Însuși faptul declarațiilor la un post TV calificat în mediul profesionist drept agenție de propagandă (nu de știri) și încă a unui stat agresor trebuie să-i mute domiciliul în temniță! Or arestul la domiciliu e același arest, doar cu condiții mai blânde. Gestul lui e sfidător în sine. Aici copiii ăștia în rol de procurori nu mi se par foarte convingători.

Din punct de vedere al deontologiei profesionale, interviul acordat de Dodon e o lungă listă de falsuri. Iar declarațiile sale (amenințarea cu separatismul Transnistriei și Găgăuziei în caz de integrare a Moldovei în UE; amenințarea cu război civil, în cazul apropierii de România; apoi, grav de tot, o declarație egală cu trădarea și chemarea la sabotarea apărării patriei (sic!): chipurile moldovenii nu vor lua arma în mână ca să lupte cu armata rusă în cazul invaziei), făcute în vreme de stare excepțională, la noi echivalând cu starea de război, sunt suficiente pentru a-l condamna pentru susținerea agresorului, pentru trădare de patrie și pentru îndemn la trădare. Iată cazul când „patriotismul” se developează în negativul său, demagogia convertindu-se în discurs criminal.