O mamă și durerea ei de 30 de ani

Mormântul lui Teodosie Stratan este modest, așa cum a fost și el în scurta sa viață

Duminica trecută, am mers la Răciula, un sat ce se află în raionul Călărași, nu prea departe de vestita stațiune balneară „Codru”. Nicolae Rozlovan, participant la război, locotenent-colonel în rezervă, mi-a amintit cu o zi înainte că pe 12 iulie s-au împlinit 30 de ani de când a murit Teodosie Stratan la Tighina, în 1992, și că ar fi bine să-l pomenim împreună cu părinții și rudele pe flăcăul care a luptat în războiul de la Nistru.

Am ajuns în satul eroului când ieșea lumea de la biserică, unde am aprins și noi câte o lumânare, apoi am urcat drumul spre cimitir și am stat în acest loc în care, acum treizeci de ani, plângea tot satul, petrecând pe ultimul drum un falnic flăcău ce s-a stins la numai 22 de ani.

Mai întâi, la biserică și la cimitir

Mormântul lui Teodosie Stratan este unul modest, așa cum a fost și el în scurta sa viață. Alături, se află mormântul unui alt tânăr, Petru Tcaci, la aceeași vârstă răpus, peste patru zile după Teodosie.

Localnicii pe care i-am întâlnit la cimitir au avut de spus cuvinte calde, de recunoștință, pentru amândoi. Despre Teodosie și familia sa ne-a fost dat să auzim numai lucruri frumoase, Ion și Iulia Stratan, părinții lui Teodosie, fiind foarte stimați în localitate.

La casa părintească a eroului

După ce am stat puțin de vorbă și cu Alexei, un meșter popular care locuiește chiar lângă cimitir, pe la amiază, am ajuns la casa părintească a lui Teodosie Stratan, unde eram așteptați de cei cărora Teodosie le lipsește mereu: părinți, surori, rude și apropiați. Adunați la masa de pomenire, aceștia și-au amintit de ororile de acum 30 de ani.

Arcadie, de 67 de ani, a fost șofer la război și a nimerit sub focul separatiștilor de două ori la rând, iar a treia oară l-a sfătuit cineva „să se mai odihnească că e semn rău și s-ar putea întâmpla să nu se mai întoarcă”.

Cei prezenți au luat câte un păhărel de vin „de sufletul” lui Teodosie, fiecare având ce spune despre „băiatul plin de cumsecădenie și omenie, înalt și frumos ca un brad”, care a luptat într-un război nedrept și inegal și a devenit, post-mortem, Cavaler al Ordinului „Ștefan cel Mare”.

„Când mi-aduc aminte de el, mi se rupe inima în mine”

Iulia Stratan, mama lui Teodosie, ajutată de fiica sa, Ana, și de o prietenă a ei, venite de la Chișinău, au grijă de masă, dar, la rugămintea mea, doamna Iulia îmi povestește despre „băiatul mamei cel drag” care a fost un tânăr fără cusur, sprijin de nădejde acasă și în câmp, alături de alți trei copii, două fete și încă un băiat.

„Tare cuminte a mai fost băiatul acesta al meu. De mic copil, nu-mi ieșea din cuvânt, nu era alintat. Țin minte că i-am cumpărat totuși odată un tractor, jucărie cu motor electric, de vreo șapte ruble, bani grei pe timpuri… A crescut și s-a făcut înalt, zvelt și frumos. Când mi-aduc aminte de el, mi se rupe inima în mine. Și acum parcă văd cum l-au adus ciuruit, iar sicriul lui parcă îmi apare în față când intru în camera unde a stat. Eram bolnavă și cred că, de atunci, m-am îmbolnăvit și mai rău”, îmi spune Iulia Stratan.

„Ne-am întors acasă, iar eu am plâns toată noaptea”

În continuare, îmi vorbește despre faptul că fiul ei, Teodosie, era polițist la Comisariatul de poliție Botanica în Chișinău și a luptat, mai întâi, vreo trei luni la Cocieri. „N-am știut nimic despre asta. Soțul știa, dar nu-mi spunea. Abia în luna mai am aflat. Credeam că l-au scutit mai departe de această corvoadă, dar nu a fost așa. L-au găsit la un cinematograf în Chișinău și l-au chemat din nou să lupte. Cu toate că se pregătea să intre la Academia de Poliție, a fost luat din nou la război. M-am dus cu soțul la o nuntă la Chișinău și mi-a spus nepotul, care era mire, că Teodosie e la Tighina, dar l-a rugat tare să nu-mi spună… Cum n-ai mâncat mata ceva la nunta ceea că n-ai fost, așa nu am mâncat nici eu nimic. Ne-am întors acasă, iar eu am plâns toată noaptea”, povestește Iulia.

Fereastră nouă la casă

Iulia Stratan beneficiază de un ajutor de la stat pentru fiul căzut în război, despre care a aflat de la altcineva după vreo șapte ani de la acordarea lui. A primit „toți banii grămadă” și a schimbat o fereastră la casă. A pus una nouă, iar de restul banilor a mai făcut câte ceva. Casa pe care a ridicat-o „cu omu’mpreună” este făcută din „valcă”, adică din pământ bine bătut, „de nu se mai răstoarnă nici la cutremur”. Soțul ei, Ion, a crescut fără părinți, iar ea, numai cu tată. Cu vreo zece ani în urmă, li s-a promis de la Călărași un ajutor material de 25 de mii de lei, dar cei care au fost de la autorități nu s-au mai arătat până azi…

„Muncesc de copilă. Când m-am dus la școala de meserii la Chișinău, nu vroiau să mă înscrie, pentru că eram prea mică. Am început să plâng și le-am spus celor de acolo că nu am tată și vreau să fac bani. Am muncit croitoreasă mulți ani la rând. Îmi amorțeau degetele de la plăpumile cusute. Acuma suntem bolnavi amândoi, și eu și soțul. Ne ajută fetele și băiatul de peste hotare și, de rău, de bine, ne descurcăm. Dar pierderea pe care am suferit-o, moartea lui Teodosie în războiul de la Nistru, este rana noastră care nu se mai tămăduiește”, mi se destăinuie Iulia Stratan.

Teodosie are un bust la Comisariatul de poliție Botanica

La încheierea discuției noastre, doamna Iulia și-a amintit de întâlnirile, unicele, care se organizau pe timpuri la Primăria Chișinău, când era primar Serafim Urechean, unde, pe lângă participanții la război, erau invitate mamele și văduvele celor căzuți. Mi-a mai spus că fiul ei Teodosie are un bust la Comisariatul de Poliție Botanica, dar că nu a fost invitată nici ea, nici soțul la dezvelire și a aflat despre existența lui de la un combatant „când stătea în spitalul militar la Chișinău”.

Despre războiul din Ucraina Iulia Stratan crede că e unul în care, ca și în cel din Transnistria, mor bătrâni, femei și copii nevinovați. „Băiatul meu, sărmanul, a văzut cum mureau mamele cu copii, a aflat de fetele și femeile violate, dar s-a ferit, când a mai trecut pe acasă, să-mi povestească. Tot timpul îi spunea lui taică-său să nu-mi spună mie nimic, crezând că așa va fi mai bine pentru mine”, conchide Iulia Stratan.

Despre relația noastră cu rușii Iulia Stratan crede că „lor le stă bine la ei acasă, iar nouă, la noi acasă”.