Chioșcul cu ziare – cazemată a războiului hibrid

Troleibuz matinal, aglomerare, agitație, echilibristică. Nu obișnuiesc să trag cu ochiul peste garduri străine, dar starea de neutralitate suspendată îmi oprește privirea în telefonul unui personaj norocos, care stă pe scaun. Citește știrile de pe un portal oficial rusesc. Oftează. Chiar dacă agenția mai fabulează în legătură cu evenimentele din lume, nu are de unde să inventeze „vești bune”. Uit de el, privesc în geam, dar peste un timp, când taxatorul (suntem la Chișinău, avem taxator cu terminalul pentru achitarea electronică legat de gât!) mă ghiontește, făcându-și loc printre pasagerii îndesați ca sardelele în cutia de conserve, îmi arunc iar privirea pe i-fonul pasagerului înșurubat în scaun: de data asta el citește informații din domeniul economiei, dar din aceeași sursă. A treia oară, înainte de a-l vedea coborând, tot acolo îl găsesc. Nu îmi vine să cred! Cu acces la Internet, poate să consulte atâtea surse alternative (fără a renunța la portalul preferat); nu, dom’le, el înghite doar știrile agenției oficiale, precum altădată toți citeau „Pravda”. Iese din troleibuz cu capul plecat, cu ochii în pământ, cu fața schimonosită de durerea lumii din care face parte. Nu îi invidiez pe cei cu care va da ochii…

Bine, aici mai există alternative, doar să vrea: îi stau la dispoziție, printr-o simplă apăsare de buton, toate agențiile din lume. Mai grav e cu presa tipărită. Mă opresc în fața unui chioșc de ziare, ca o cazemată din care vânzătoarea împușcă știri din arme vetuste. În fața mea, o doamnă se interesează de presa în limba rusă. A luat un teanc de ziare. Întrebările ei trădau lipsă de informare: nu era de la Chișinău, poate nici din Moldova. Mai curând, era din Ucraina. Mă gândeam că dacă pentru moment nu are acces la alte surse, atunci își va crea o impresie despre cine suntem noi din aceste ziare. Iar dacă și pentru un ii vorbitori de limba rusă de la noi ziarele sunt sursa de informare, oare ce înțeleg ei din aceste lecturi?

Mă las provocat și cumpăr și eu câteva ziare în limba rusă. Precizez: sunt ediții „moldovenești”, în limba rusă: Moldavskie vedomosti, KP v Moldove; AiF v Moldove etc. Mai întâi: toate aceste ziare publică un singur punct de vedere. Parcă ar fi – toate! – ziarele unui anume partid. Mai precis, parcă ar fi, toate, ziare făcute la comanda Kremlinului. Toate reproduc articole și discursuri ale socialiștilor/ comuniștilor moldoveni și expun, într-o formulă mai tranșantă sau mai voalată, punctul de vedere al administrației de la Kremlin ce vizează războiul din Ucraina, geopolitica, „noua ordine mondială” etc. Jurnaliștii moldoveni, frecventând niște cursuri de deontologie profesională și reguli ale pieței mediatice, mai variază punctele de vedere, pe când aici e o singură opinie direcționată. Presă de război, reflectând situația pe Frontul de Vest al războiului Rusiei cu lumea.

Un comentator rus (aflu din informația atașată că e șef de propagandă la televiziunile din capitala nordică a Rusiei) declară senin și optimist (pentru fanii săi din RM) că în acest război contează să câștigi. Oricât de greu, cu oricât de multe victime. Pentru că puterile mondiale discută cu învingătorii: se împacă, stabilesc relații, ridică sancțiunile. Nu trebuie să fii corect, să respecți suveranitatea și libertatea altora, trebuie să câștigi bătălia! Corelez asta cu „meditațiile” războinice ale ideologului-șef al agresiunii ruse, care afirma că nu contează succesele de front; cel mai mare succes, zice conspiraționistul antioccidental, deja e atins: conducerea Rusiei de azi și armata ei au o susținere covârșitoare în „Rusia profundă”. Nu trebuie să ne sperie oribilele crime de război, contează că „poporul creștin al Rusiei” va susține tot ce va dori prezidentul și patriarhul! Îmi amintesc de un politician ratat de la noi, care ne trimite mereu la aceeași „Rusie profundă” (în opoziție cu o Rusie democrată, deschisă relațiilor cu lumea civilizată, azi în bună parte emigrată în Occident, precum intelectualii ruși acum un secol). Iar pe un post TV, cu siglă rusească, dar cu „Moldova” alăturată cam ca nuca de perete, o jurnalistă trecută prin experiență transnistreană educă ură față de Occident (plus frica pentru eventuala modernizare a armatei naționale) și o discretă dragoste pentru agresorul din Est… În toate ziarele rusești, integrarea europeană e o „iluzie”, ieșirea din CSI – „catastrofă” și tot așa. Toate la limita (in)decenței, dar – cu efect de picătură chinezească pe creierul moldovenilor neutri și independenți.

Sondajele (și, de multe ori, alegerile) dovedesc că o mare parte a societății consultă activ resursele informaționale „tradiționale”. Oricât aș vrea eu să sper că lumea citește cărți, adevărul e altul. Și oricât ar crede cei din generațiile dotate cu gadgeturi că toată lumea face ca ei, realitatea e cu totul alta. Complementar rachetelor de noua generație, războiul folosește inclusiv mitraliere vechi, trăgând din cazematele vetuste în trecătorii pașnici și inocenți.