Cum s-a însurat Iulian cu fata rămasă gravidă de la bunicul ei

Când avea 17 ani, Iulian a mers odată cu fratele mai mare și câțiva prieteni din gaşcă la dansuri în centrul raional. Şi era acolo o fată care se deosebea de celelalte. Dacă celelalte purtau rochii scurte, cu spatele dezgolit, ascunzând doar fesele, sau un decolteu adânc, lăsând să se vadă rotunjimea sânilor, aceasta era îmbrăcată într-o fustă ponosită, care îi acoperea genunchii şi o bluză cu guler alb încheiată până la ultimul nasture. Era foarte tristă. N-o invita nimeni la dans.

După ce a dansat cu câteva domnişoare, Iulian s-a dus şi a invitat-o. Când s-a terminat dansul, ea l-a privit mirată şi i-a spus cu un oftat: „Îţi mulţumesc frumos! Credeam că n-o să mă invite nimeni în seara asta. Acum sunt mulţumită că am dansat şi eu măcar o dată.”

A dansat toată seara cu ea

Surprins de vocea-i blajină, Iulian a invitat-o şi la al doilea dans. A aflat că o cheamă Lora şi că locuieşte nu departe de casa de cultură. Apoi a mai invitat-o o dată şi încă o dată, pentru ca la sfârşit să-i spună: „Uite că ai dansat 17 dansuri în seara asta”. Lora l-a privit drept în ochi şi i-a zis: „Acum cred că vrei să mergem acasă să facem dragoste, nu-i aşa?”

Iulian a rămas trăsnit. El încă nu avusese relaţii intime cu fetele şi nu ştia ce-i aceea dorinţă, patimă, pasiune, dar în acele clipe încerca nişte emoţii deosebite şi simpatie pentru această fată. I-a explicat că a venit cu prietenii şi trebuie să plece cu ei împreună tocmai în satul de lângă gară, dar data viitoare neapărat o va conduce până acasă pentru a se cunoaşte mai bine.

Înainte de a urca în maşină se întoarse spre fată ca s-o mai privească. I s-a părut că a răsuflat uşurată. N-a înţeles de ce. Băieţii tot drumul l-au luat peste picior: „Păzea! Iulian e îndrăgostit! Iulian a refuzat o noapte de dragoste etc.”.

Însurătoare din milă

Trecuse mai mult de jumătate de an de la discoteca ceea. Flăcăul nu mai mersese de atunci la dansuri în centrul raional. Chipul fetei însă îl urmărea. În cap îi roiau mereu aceleaşi întrebări: de ce oare era aşa de tristă? Şi de ce l-a întrebat dacă vrea să meargă acasă să facă dragoste, dar, când l-a văzut că pleacă, a răsuflat uşurată?

Purtat de gânduri şi întrebări, într-o duminică s-a trezit cu Lora şi tatăl ei la poartă. La început Iulian nu a recunoscut-o. Nu semăna deloc cu Lora ceea pe care o dansase dans după dans. Era cu nasul umflat şi cu pete pe faţă şi burta-i crescuse. Când tatăl acesteia i-a spus că el este tatăl copilului, Iulian a fost şocat de-a binelea. Lora se uita în jos şi nu spunea niciun cuvânt. Iar tatăl ei o ţinea una şi bună: „Ţi-a fost drag să te culci cu ea, drag să-ţi fie să creşti şi copilul”.

Părinţii, fratele cu care fusese la discotecă nu înţelegeau nimic. În cele din urmă lui Iulian i se dezlegă limba: „Eu n-am făcut niciodată dragoste cu nimeni. Ce, parcă dacă aş fi făcut cu Lora şi dacă acesta ar fi copilul meu m-aş eschiva să-l cresc? Dar eu nici măcar nu am sărutat-o în seara ceea”. Apoi fratele către tatăl Lorei: „Poveşti! El doar a mers cu noi acasă, ne-a văzut toată lumea de la discotecă. Ce escrocherie mai e şi aceasta?!”.

Iar mama, care se uita când la fiu, când la faţa roşie a Lorei scăldată în lacrimi, a rostit: „Cred că oamenii aceștia n-au venit degeaba la poarta noastră cale de aproape 30 de kilometri. Hai să intrăm mai bine în casă, să stăm oleacă la masă şi pe urmă vom vedea ce-i de făcut”.

Iulian se uita la Lora cu teamă. Ea întoarse capul şi-şi ascunse faţa în mâini, plângând cu sughițuri. În aceste clipe lui i s-a făcut milă de ea, aşa cum i se făcuse milă şi-n seara ceea când a invitat-o la dans. S-a apropiat, i-a dat la o parte o șuviță de păr, i-a pus o mâna pe umăr, iar cu cealaltă încercă să-i șteargă ochii. Fata plângea şi mai tare. „Nu plânge. Intră şi tu în casă”, i-a spus cu voce liniştită.

Fata şi-a ridicat ochii şi băiatul s-a simţit mişcat în faţa ei, în inimă a izbucnit focul cela care mocnea din seara când a cunoscut-o. Așezați în jurul mesei, Iulian, prins într-o amorțeală amestecată cu milă şi îndemnat de mama să nu o lase pe fată să-și crească singură copilul, a acceptat căsătoria cu Lora.

Când a auzit aceasta, biata fată a încremenit cu furculița în mână, înghițind în sec. Stătea ca paralizată în fața flăcăului. După minute lungi de tăcere, a tras aer adânc în piept, apoi cu capul plecat a rostit apăsat: „Îmi pare rău, Iulian, te rog să mă ierţi!”. Şi nimeni n-a înţeles de ce-i pare rău şi pentru ce îşi cere iertare.

Iulian s-a ridicat și a înaintat spre locul ei. Lora avea pielea de găină pe mâini. A mai stat câteva clipe nemișcată, iar când s-a ridicat și ea, Iulian și-a desfăcut buzele și a sărutat-o pe obraz. Fata l-a privit drept în ochi și i-a zâmbit cu ochii în lacrimi…

Peste două luni Lora a născut un băiețel, care a trăit numai trei săptămâni. Spre mirarea tuturor, tânăra mamă nu s-a întristat deloc. Secrete dureroase au ieșit la iveală doar pentru Iulian. Abia acum a aflat cine e tatăl copilului şi de ce această fiinţă blândă şi dulce era mereu aşa de tristă. Vinovat de tot răul ce se abătuse asupra ei era bunicul ei, care locuia cu ei într-o ogradă şi care s-a dat la nepoată când aceasta încă nu avea 15 ani. Când a rămas însărcinată, Lora avea 17 ani.

Bunicul era vinovatul

Ameninţată cu moartea în caz de suflă un cuvânt, înghețată de teamă şi dispreț, fata le-a spus părinților că Iulian e tatăl copilului. Singurul lucru din lume care-i încălzea inima în acele zile era gândul la Iulian de care se îndrăgostise. Din ziua când l-a cunoscut, noapte de noapte se ruga Maicii Domnului să se îndure de ea şi să le unească destinele.

Pătrunsă de fiori de gheață, dar şi cu mare speranță, a mers la casa lui. În ajun, se visase într-o pădure plină de clopoței albi. În faţa ei, pură şi strălucitoare, apăru Maica Domnului. Când Născătoarea de Dumnezeu a vrut să-i pună mâna pe cap, s-a trezit cu o mare bucurie în suflet şi cu dorinţa de a ajunge cât mai repede la casa lui Iulian. La casa lui Iulian într-adevăr o aștepta bucuria, după cum ați aflat.

În toamna aceea frumoasă, aşa cum sunt toamnele pe la noi, Iulian nu devenise student. Nu acumulase punctajul necesar pentru a trece concursul de admitere. Lora, din cauza sarcinii, nici n-a încercat să-şi continue studiile. Marea bucurie avea să răsară pentru amândoi din căsătoria făcută mai mult de nevoie decât cu voie, dar care a fost într-un ceas bun şi cu noroc.

Pentru prima dată în acea toamnă şi Lora, şi Iulian au gustat din dulceaţa sărutului venit din inimă. Toropiţi între sublim şi visare, au trăit fiecare clipă din acea toamnă a lui 1986, apoi din iarna şi primăvara ce au urmat, iar la sfârşitul verii ambii au susţinut admiterea la Universitatea de Stat din Chişinău. Părinţii, prietenii erau fericiţi alături de ei şi numai fratele umbla supărat.

Nu contenea să-l apostrofeze când da ochii cu el: „Prostule! Molâule! Cum ai putut să accepţi să fii tată baistrucului nu ştiu cui? Bine măcar că nu a avut zile…” Dar Iulian tăcea, el vedea altfel lucrurile şi îşi rânduia viaţa aşa cum găsea de cuviinţă, mulţumind Cerului că i-a scos-o pe Lora în cale. Până la urmă, şi fratele, văzând înțelegerea din familia celor doi, s-a împăcat cu gândul că nebănuite sunt căile Domnului şi multe lucruri stau încuiate în taină nepătrunsă.

Despre marele păcat al bunicului, plecat deja pe lumea cealaltă, Iulian cu Lora nu au spus nimănui. Nici până astăzi nu știu nici părinții lor, nici fratele lui. Aşa i-a sfătuit un călugăr bătrân. Le-a spus mai bine să se roage pentru iertarea păcatelor lui, decât să amărască inimile celor apropiați…

Familie fericită

De ani buni, Lora și Iulian locuiesc la Chişinău. În pace şi linişte şi-au ridicat cei trei copii, cu multă înţelegere îşi rânduiesc grijile şi în continuare. Duc o viață plină și intensă. În toamna acestui an vor marca 36 de ani din ziua când s-au cununat.

De fiecare dată când ajung la o nouă aniversare a căsătoriei, Iulian, cu un nod în gât, trece prin fața ochilor seara aceea de la discoteca din centrul raional, o vede pe biata fata tristă, blajină, enigmatică, care îi mulţumise cu atâta mândrie că dansase şi ea măcar o dată în seara ceea. Legănat de această amintire, o strânge la piept pe soţie cu patima şi dorul care uneşte fiinţele fericite.

Îi place să-i repete că atunci când a văzut-o era inocent în materie de povești de iubire. Dansând dans după dans, înțelegea că un fior nebănuit i se cuibărea în inimă. „După acea seară, în adâncul sufletului te așteptam. Când ai apărut gravidă în ograda noastră, inima mea a zvâcnit din nou. În ciuda minciunii pe care o inventasei, simțeam că te doream așa cum erai…”

Aceste confesiuni o tulbură de fiecare dată pe Lora și ea rămâne nemișcată clipe lungi, închide ochii și se cufundă în amintiri pe care nu vrea să le rostească, se luptă cu durerea – o durere crudă, înrădăcinată pentru toată viața în carnea ei. Oftează, apoi își privește soțul cu duioșie.

Cu inima bubuind în piept, se dă mai aproape de el. Corpul i se destinde, fața i se luminează, ochii îi strălucesc, iar din gât i se rup dulci și sincere cuvinte de dragoste și recunoștință. Trăiesc cu adevărat clipa. El, cu buzele lipite de gura ei, o strânge strâns la piept…

Sunt o pereche frumoasă, se protejează și se cruță reciproc. Dragostea lui Iulian i-a cicatrizat rana adâncă, dar de care nu se va vindeca niciodată. Tot dragostea lui a făcut din Lora o femeie puternică, demnă de tot respectul. Amândoi au devenit o singură ființă și așa își doresc să fie până în ultima clipă a vieții.