Epigrame noi de Gheorghe Bâlici

348
0
Caricatură de Alex Dimitrov

Viața

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Cum nu se cumpără cu aur

Și toată-averea adunată,

Românii spun că-i un Tezaur

Ce nu se-ntoarce niciodată…

 

Secretul căsătoriilor timpurii de altădată

Scria flăcăul la o fată

Că vrea amor măcar o dată

Și-i răspundea cuminte juna:

„Odată pentru totdeauna!”.

 

Senectute

Să iubesc mă vreau în stare

Pân’ la ultima suflare,

Însă baba se irită

Că e mult mai pregătită!…

 

Epopeea comunistă

Ani mulți, au vrut să facă-n stat

Socialismul dezvoltat;

De am scăpat și-am mai trăit,

E cert că nu le-a reușit…

 

Promisiunea șefului

Un premiu, cam așa ceva,

Mi-a spus la Paște că-mi va da…

(La care paște, am aflat

Când slobozi un nechezat).

 

Paștele oamenilor, spre deosebire de cel al cailor

În ceruri, Dumnezeu cunoaște

Că-njură oamenii de Paște,

Dar nu a auzit, din Rai,

Vreo-njurătură de la cai…

 

Poziție comodă

Zicea un om din cei deștepți

Că din poziția de „drepți”

Chiar și supușii câteodată

Sar mai ușor la beregată…

 

Duplicitate

Adepții marii opoziții

Ce au luptat cu-nverșunare

Cedează vechile poziții

Căci au ajuns la guvernare!

 

Stoicism

Am suportat sudalma, lovitura,

Minciuna și ofensa, toată ura,

Dar cel mai mult în viață m-a durut

Îmbrățișarea celui prefăcut!…

 

Probleme de sănătate

Când beau o bere și un vin,

Adorm mai greu sau dorm puțin,

Iar când nu iau măcar tărie,

Am toată noaptea insomnie…

 

Viață grea

Pe dom’ primar de-l întâlnești,

Citești pe fața lui smerită

Că tot mai greu e să trăiești

Azi de la mită pân’ la mită…

 

Țară de corupți

În țara plină de nevoi

Am fi tot timpul fericiți,

De am putea fura și noi,

Acei ce-am mai rămas cinstiți…

Optimism la locale

Alegerile-n care mergem toți,

Nu pot speranța mare să mi-o stingă,

Fiindcă, din atâția mafioți,

Doar unul știu că poate să învingă!…

 

Axiomă              

Când iar aceiași inși cu mapa

Promit că vom avea progres,

Alegerile sunt etapa

În care mergi că n-ai de-ales!…

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE