Încă o dată despre Navalnîi

Se face anul de când liderul de facto al opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, s-a întors la Moscova, a fost arestat, judecat și condamnat la închisoare. Să nu vă așteptați cumva ca aniversarea să facă prima pagină a ziarelor și a site-urilor de știri – nu e nimic spectaculos și senzațional într-un „noneveniment“ ca acesta. Consider însă că menținerea interesului pentru politicianul Navalnîi este vitală, atât pentru ruși, cât și pentru occidentali sau pentru noi, cei din spațiul postsovietic.

Ce a făcut Navalnîi anul trecut, când a revenit în patria care încercase să-l omoare, a fost un act de mare curaj, dar și un abil, cu toate că primejdios, calcul politic. Omul a investit într-un alt viitor, pentru el însuși, pentru familia lui și pentru țara care azi nu-l cunoaște destul și nu-l iubește deloc, la comanda Ostankino, dar mâine va avea cu certitudine nevoie de unul ca el. În momentul în care regimul de la Kremlin se va descalifica total – și el se va descalifica în ciuda veniturilor uriașe ale Gazprom-ului și a epatajului militarist –, Navalnîi ar putea fi perceput de majoritatea, inclusiv de cei care sunt azi încântați de campaniile „iustiniene“ ale lui Putin, drept singura alternativă rezonabilă, sănătoasă și serioasă la cârma nației.

Europa și America au și ele nevoie, sărmanele, de o altă Rusie. S-au săturat să tot joace cu aceasta „Monopoly“, să convoace de urgență summituri și conferințe în „chestiunea ucraineană“ și în alte crize a căror existență însăși se datorează capriciilor și stratagemelor Moscovei. Occidentul nu mai face față: unu, pentru că nu distinge clar când Rusia îl șantajează și când îl amenință cu adevărat și doi, cursele „geopolitice“ în care îl atrage întruna Kremlinul îl sustrag de la problemele cu adevărat importante (naționalismul agresiv al chinezilor, pandemia, economia, clima, migrația etc.). Vestul vrea o relaxare, o acalmie cel puțin pe flancul est-european și nu are cum să le obțină atât timp cât puterea actuală de la Moscova are nevoie de un dușman extern credibil pentru uzul intern al propagandei.

Un politician ca Navalnîi ar putea aduce un pic de liniște și ar fi un lider mai previzibil și mai axat pe chestiuni de colaborare economică decât pe competiție „geopolitică“, chit că nu le va întoarce ucrainenilor Crimeea și nu va fi tocmai un liberal pe placul elitelor de azi din Bruxelles sau Washington. Și moldovenii ar trebui să și-l amintească mai des pe Aleksei Anatolievici și să se roage din când în când pentru sănătatea acestuia, dacă nu vor să mai aibă parte, în viitor, de un șantaj energetic rusesc ca acela prin care trec acum. Atât timp cât refuzăm să apelăm la soluția cea mai la îndemână – integrarea în UE prin reunificarea, firească și logică, cu România –, șansele noastre de supraviețuire tot la Moscova trebuie căutate, dar într-o altă Moscovă, cea care crede în lacrimi. În Rusia unor oameni ca Navalnîi. Și asta pentru că nici Europa, nici SUA, nici clasa politică locală, indiferent de culoarea ei, nu sunt în stare să ne ajute. Primele două nu prea își dau interesul și ne mai susțin sporadic doar pentru că se tem că Transnistria și-ar putea ieși din maluri și ajunge până la Prut, așa cum și Crimeea s-a revărsat, în 2014, până la Donețk și Luhansk. Cât despre politicienii de la Chișinău, ce să mai zic? De unde n-ai, nici Dumnezeu nu-ți cere…

În loc de concluzie, aș recomanda spre lectură interviul acordat de Aleksei Navalnîi revistei americane „Time“, una dintre puținele publicații serioase care se interesează constant de soarta acestui deținut al coloniei penitenciare nr. 2 din Pokrov („The Man Putin Fears“, Simon Schuster, 19 ianuarie). Pentru a afla mai multe despre viața în captivitate a lui Navalnîi, dar și ce gândește acesta despre ultimele evoluții politice din Rusia și din lume. Lectură plăcută!