Textul de mai la vale urmează a fi citit ca fampletă.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINE„Uf!”. Plină de năduf și de supărare, Amalia Kisalitza lipi cheia electronică de lacăt, împinse ușa și intră în casă. Aprinse lumina, își agăță mantoul în cuier. Brusc, încercă o senzație vagă de foame. Deschise frigiderul, închipui o masă frugală, gustă din ea te miri ce. Cina târzie nu-i ticni deloc. Încremeni cu ochii în gol, zdrobită de un intens sentiment al zădărniciei.
„Ce zile ai mai ajuns, Amalia!, – se căină femeia, cu gândul la colegii săi. – Să-ți toci viața într-o neîntreruptă rutină și în discuții sterile! Nici nu s-a împlinit bine suta de zile de guvernare, că strategul Olminsky a și dat dos la față. Dar cu aura «Maurului care și-a făcut treaba». Ma-a-re strateg! Dacă era atât de vizionar, maurul trebuia să știe, încă cu nouă luni în urmă, când a făcut treaba, că vor urma «motive personale». Un guzgan care a părăsit corabia! Să dăm însă guzganului ce-i al guzganului. Tranzacția gazoasă cu rușii, pe care a girat-o, asigură veșnicia statului nostru pe încă cinci ani… Dar parcă ceilalți sunt mai breji?! Niște fățarnici! Dincolo de trăncăneala lor onegistă nu e decât vânatul banului, al câștigului fără de muncă. Nick Papăskoff îi reprezintă pe toți, e expresia lor supremă. Toți îs cu plămâni tărcați. În capetele fiecăruia dintre ei se desfășoară războaie civile personale.”
Era deja trecut de miezul nopții. Se ridică și își purtă pașii spre dormitor. În fereastră era un cer senin presărat de stele. Se lăsă în patul moale, care i se păru ca de beton. Se răsucea de pe o parte pe alta, însă somnul nu-i venea. „Și pe pat de sacrificiu ca pe Christ m-ați răstignit…”, îi trecu nitam-nisam prin minte un vers, inexact probabil, a nu se știe cărui poet local. Ah, cât de mult o invidia acum pe acea educatoare de grădiniță din Strășeni, lăfăindu-se în luxosul și scumpul ei pat, cumpărat după ce a ajuns procuroră. O invidia și pe persoana ierarhic superioară ei. „Să fii responsabilă de toate și să nu răspunzi de nimic! Noi lucrăm zi și noapte în regim de lucru, iar ea cutreieră dealurile semănând ghindă de stejar. De parcă ar fi și alte feluri de ghindă?!… Scufița Roșie în Dumbrava Roșie! Dar, fie! Până la urmă, cine seamănă ghindă culege filați…”
Somnul tot nu o prindea. O înțelegea acum perfect pe acea consilieră care ziua dă președintei sfaturi înțelepte, iar noaptea scrie pe FB: „Eu cu câinele la 4 dimineața a 7-a oară la chișăt…”
Între timp, cerul se întunecă. Stelele prinseră a roi, învârtejindu-se în cercuri luminoase, concentrice, având în mijloc o gaură neagră. Imaginea acestei găuri de neastupat o bântuia.
„Totuși, ce-i cu această gaură? – se întrebă Amalia. – Să fie gaura din buget? Atunci, ce-i de făcut? Iată, am mărit pensiile și am mai lărgit-o. Apoi am majorat prețurile și am strâmtat-o la loc. Și iară nemulțumiri. Dar, oricât le-ai da, pe cei peste jumătate de milion de babalâci nu-i mai jihui. După cum se vede, această gaură e parte organică a oricărui buget, iar orice buget e un anteriu al lui Arvinte. Ne vom resemna în fața realității. La urma urmei, cine-mparte, parte-și face. Vom hrăni în primul rând motanii grași din ministere, poliție, armată, SIS. Ceilalți – cum le-a fi norocul. Vom împărți la întâmplare cum va da Domnul!”
Aici, o vizită un gând eretic: „Oricum, banii, acțiunile, celelalte instrumente financiare nu sunt decât mijloace de distribuire și redistribuire a nedreptăților…”, pe care și-l reprimă imediat. „Vom evita pe cât se poate riscurile, le vom randomiza. E singura soluție când nu există mai niciuna, așa zic profesorii de la Harvard…”
În sfârșit, ațipi. Visă o bortă uriașă, în mijlocul Siberiei, din care izbucnea cu putere un vânt de gaze puturoase, care ba se aprindeau, ba se stingeau. Un foc veșnic-intermitent dedicat dinozaurilor care, în vremuri imemoriale, și-au jertfit inocentele vieți pentru neatârnarea, bunăstarea și confortul urmașilor-urmașilor-urmașilor… lor. Apoi i se arătară, întâlnindu-se și vorbindu-și, doi tineri feerici. El și Ea, Gazul și Electricitatea. El: „Ce scumpă ești, scumpete!”. Ea: „Și tu, scumpule!”.
Aici, înveselită, se trezi. Găsise o justificare: „Nu văd să am vreo vină. I-am prevenit onest pe toți, din capul locului, că vor simți pe pielea lor guvernarea oamenilor buni”. I se făcu ceva mai ușor pe inimă. După care premierăreasa se prăbuși în apele negre ale somnului, mortă de abasel.
Notă: Fampletă – denumirea femininizată a speciei literare a pamfletului.
I.N.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE
