Gazprom, între „decepție” și „bunăvoință”

1096
0

Cronica umilinței la care guvernarea PAS este supusă de gigantul rus și neputința Guvernului de la Chișinău de a ieși din îmbrățișarea energetică a Rusiei. Republica Moldova se află în pragul deconectării gazelor naturale pentru neplata gazului consumat în lunile octombrie–noiembrie curent. Comentatorii politici consideră, pe de o parte, că prin aceste acțiuni Gazprom sprijină interesele geopolitice ale Kremlinului în regiune, iar, pe de alta, că Guvernul de la Chișinău ar fi putut evita umilința la care a fost supus.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Luni, 22 noiembrie. Gazprom a informat Republica Moldova despre deconectarea gazelor naturale, în decurs de 48 de ore, în cazul în care Moldovagaz nu va efectua plata pentru consumul pentru lunile octombrie–noiembrie curent.

„Ținând cont de situația dificilă, foarte dificilă, din domeniul economic și financiar din Moldova, ținând cont de tendința de a păstra pentru Moldova posibilitatea de a respecta obligațiile legate de datoriile față de Gazprom, precum și de poziția președintelui Rusiei, față de care partea moldovenească s-a adresat în mai multe rânduri să intervină, Gazprom a adoptat decizia să semnăm un contract practic în condițiile solicitate de partea moldovenească, dar cu un punct esențial, foarte important: Moldova să plătească la timp 100% din plățile curente la gazele naturale. Următorul termen pentru plata curentă este 22 noiembrie. Astfel, Gazprom, în conformitate cu contractul semnat, a informat partea moldovenească despre faptul că peste 48 de ore furnizarea de gaze naturale în Moldova va fi oprită”, a spus secretatul de presă al Gazprom, Serghei Kuprianov.

El a mai adăugat că Gazprom este „foarte decepționat” de faptul că Moldova nu își îndeplinește obligațiile contractuale.

Marți, 23 noiembrie. Drept reacție, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a declarat că Guvernul va transfera 1,4 miliarde de lei la Moldovagaz după ce Parlamentul va adopta în a doua lectură proiectul legii cu privire la bugetul de stat.

„Cu titlu de excepție”

Miercuri, 24 noiembrie. Cu toate acestea, Gazprom a anunțat că nu a recepționat plata curentă pentru gazele naturale furnizate Republicii Moldova în octombrie–noiembrie, iar cele 48 de ore oferite pentru efectuarea plății expiră miercuri.

În aceeași zi, la câteva ore, Gazprom a declarat că va continua să livreze gaze naturale pentru Republica Moldova chiar dacă Moldovagaz nu și-a onorat obligația să efectueze plățile curente pentru lunile octombrie–noiembrie curent.

„Gazprom, cu titlu de excepție, a fost de acord cu solicitarea Guvernului Republicii Moldova de a nu opri de miercuri livrările de gaze naturale”, a spus secretarul de presă al Gazprom, Serghei Kuprianov.

Partea moldovenească s-a angajat să plătească integral datoria actuală pe 26 noiembrie.

 TASS vorbește pentru Moldova

În toată această perioadă, instituțiile media de la Chișinău au avut ca sursă principală de informare agenția rusească TASS. Autoritățile moldovenești au reacționat târziu și anevoios la declarațiile reprezentantului Gazprom, Serghei Kiprianov, distribuite sistematic de agenția rusească.

 Aceeași situație a fost și în timpul negocierilor privind semnarea unui nou contract dintre Gazprom și Moldovagaz la sfârșitul lunii noiembrie.

Trebuie spus că Republica Moldova este o piață relativ mică pentru Gazprom, cu un consum anual în medie de aproximativ 3 miliarde de metri cubi, în condițiile unui contract pe termen lung.

Din această cifră, totuși, teritoriul controlat de autoritățile constituționale (malul drept al Nistrului) consumă doar 1 miliard de metri cubi pe an, în timp ce Transnistria, controlată de Rusia, consumă două miliarde de metri cubi pe an, pentru care nu plătește nimic.

 Piață mică pe malul drept, pierderi masive pe malul stâng

În asemenea condiții, opinează comentatorul Vladimir Socor, cu o piață atât de mică pe malul drept și pierderile masive pe malul stâng, Gazprom nu este în mod evident motivat de interese comerciale să se agate atât de strâns de Moldova.

„În schimb, el [Gazprom] acționează pentru a sprijini interesele geopolitice ale Kremlinului: 1) păstrarea unui instrument de influență asupra Moldovei prin monopolul furnizării de gaze și 2) menținerea unui proto-stat viabil din punct de vedere economic în Transnistria ca pârghie de presiune asupra Moldovei și avanpost pentru trupele ruse. Transnistria, de asemenea, face posibil ca Rusia să monopolizeze aprovizionarea cu energie electrică a Moldovei de pe malul drept prin termocentrala Inter-RAO UES de pe malul stâng, alimentată cu gazul Gazprom”, menționează el într-o analiză pentru jamestown.org.

În același timp, observatorul Nicolae Negru, solicitat să comenteze ultimatumul Gazprom, susține, pe de o parte, că Guvernul de la Chișinău se află într-o situație foarte complicată.

„Rusia urmărește în mod evident unele dividende politice din această situație critică pentru Moldova”, a declarat el.

„Aflăm din presă că au fost totuși impuse condiții politice în cadrul negocierilor și acum Rusia umilește Republica Moldova, umilește această guvernare, se joacă precum pisica cu șoarecele.

Până când Republica Moldova nu se va conforma, mai cu seamă, până când Moldova nu va găsi surse de gaze naturale alternative, vom fi nevoiți să suportăm această umilință.”

 Spînu adormitul

La rândul său, comentatorul Ion Tăbârță admite, pe de o parte, interesul geopolitic al Rusiei în vulnerabilitatea Republicii Moldova. Pe de altă parte, el spune că acest ultimatum umilitor ar fi putut fi evitat în condițiile în care Guvernul ar fi transferat cele 1,4 miliarde de lei pe contul Moldovagaz.

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, nu a răspuns la întrebarea de ce nu s-a procedat imediat după încheierea contractului cu Gazprom la plata datoriilor pentru consumul de gaze naturale în octombrie–noiembrie curent.

În octombrie, Gazprom și Moldovagaz au prelungit contractul pentru furnizarea gazelor naturale valabil pentru cinci ani. Potrivit viceprim-ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Andrei Spînu, noul preț la gazele naturale pentru R. Moldova va constitui 450 de dolari pentru o mie de metri cubi și se va schimba în funcție de situația de pe piață.

Anterior, Serghei Kuprianov a menționat că în prezent consumatorii moldoveni de pe malul drept al Nistrului au o datorie de 433 de milioane de dolari. Din cauza plăților întârziate, datoria generală acumulată constituie 709 milioane de dolari. Părțile au convenit să precizeze această cifră în anul curent în cadrul unui audit.

În afară de datoria acumulată de malul drept, peste 7 miliarde de dolari trebuie să achite Gazprom-ului consumatorii din Transnistria. Guvernul Republicii Moldova nu recunoaște această datorie din cauza că nu controlează situația în regiunea transnistreană.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE