Fabule franceze şi fabule româneşti

232
0
Scriitorul Mircea V. Ciobanu
Scriitorul Mircea V. Ciobanu

La sfârşitul anilor ’90 ai secolului trecut, într-un oraş de provincie, putea fi văzut, ca şi prin alte părți, de altfel, un dinamic schimb de decor. Orașul, iar mai târziu şi multe sate de primprejur, se împânzeau, în ritm alert, suspect de rapid pentru o epocă de tranziție bulversantă, dar buimacă şi cam somnolentă (somnambulă ar fi poate termenul potrivit), cu rețeaua de țevi galbene ale conductei de gaz. Iar în acelaşi timp (asta se memora mai tare, din cauza înverşunării cu care erau executate „lucrările”), depozitele vechi de gaz, cu cisternele subterane din curtea blocurilor, în care se păstra până atunci gazul lichefiat (adus acolo cu autocisternele specializate), erau lichidate în grabă şi cu o inexplicabilă încrâncenare demonstrativă. Erau dărâmate gardurile, rupte sigiliile şi robinetele.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Până atunci aceste depozite erau bine îngrijite şi protejate, încât mă întrebam unde s-o fi pierdut spiritul de gospodar al moldoveanului, care nu aruncă nici obiectele uzate, în speranța să le recicleze, ori păstrându-le cu gândul că poate vor mai prinde bine în gospodărie. Nimic! Toate trebuiau lichidate şi înlocuite cu rețeaua unică a păienjenișului galben, tras, în grabă, pe deasupra grădinilor, fără a mai fi îngropate, cum ne obişnuiseră alte conducte… O rețea unică, ce nu lăsa loc alternativelor. Şi, tot atât de surprinzător (vorbeam de un oraş concret), fostul lider al deja defunctului partid comunist, ex-deputat şi fost preşedinte de raion, devenea şeful acestei porțiuni a rețelei de distribuire a gazului. O funcție tehnică şi, după mine, umilitoare pentru fostul administrator de temut al tuturor trebilor din raion! Pe care însă, fostul lider îl purta cu mândrie şi cu satisfacție arogantă, de parcă era stăpânul unor mistice inele, încât îmi trecea prin minte că ceva nu înțelegeam. Peste câteva decenii, această forță apocaliptică urma să se developeze…

Contextul istoric este explicativ. Era un timp al marilor schimbări, nu demult ne declarasem independența față de imperiul defunct (credeam noi), deschideam ferestre spre lume, lichidând cortina de fier; accesam liber lumea civilizată, fie şi, inițial, prin Internet şi telefonie fără fir. Se părea că nimic nu ne mai poate abate din drumul nostru spre lumea bună. Câte şanse (dar, vai, şi câte șanse ratate!)! Încă nu vedeam legătura dintre permanentele derapaje, piedici, bâjbâieli, rătăciri, încâlceli şi păienjenișul galben al conductelor de gaz. Care, implicit, se revărsau în rețelele electrice şi care, printr-o simplă apăsare de buton, printr-o închidere de robinet, ne puteau lăsa fără căldură, lumină, mâncare, telefonie (cu şi fără fir), Internet şi celelalte rețele…

Or nu rețeaua în sine era rana canceroasă, ci statutul ei exclusiv, folosit ca armă de şantaj. Iar „grație” tuturor (sic!) guvernărilor de până acum, noi nu că nu am contestat ceva, ci am dat stăpânilor Rețelei drepturi exclusive. Fără posibilitatea de a interveni şi de a schimba ceva. Noua generație politică şi-a asumat misiunea dificilă să lichideze/ să neutralizeze această rană, canceroasă şi cancerigenă, care afectează întregul organism. Or tocmai asta înseamnă să obținem independența, ca să ne putem mişca mai departe. În acest sens, noii politicieni trebuie susținuți necondiționat, fie şi cu anumite concesii şi chiar sacrificii. Să-i criticăm unde greşesc, nu să triumfăm răutăcios acolo unde se împiedică. Acum curajoasa lor intenție (până mai ieri şi ei mai credeau în bunăvoința partenerilor de la Kremlin şi a supuşilor lor locali.

Dar să nu uităm de fabulele promise în titlu, că toate-s trecătoare, că doar adevărul fabulelor e veşnic şi e vai de cei care nu le citesc, ori le citesc fără să învețe nimic din ele. Aşadar, oricine a învățat limba franceză cunoaşte, cel puțin, primele două fabule din prima carte a lui La Fontaine: La Cigale et la Fourmi şi Le Corbeau et le Renard. Prima, cea cu greierul şi furnica, o cunoaştem şi din versiunea românească a lui Donici. Deosebirea e că cea românească e relativ mai blândă cu artistul flămând (şi mai apropiată, astfel, de „originalul grecesc”). Dacă la La Fontaine (iar la un secol după el – şi rusul Krîlov) furnica, arogantă, îl trimitea, fără explicații, pe bietul artist înghețat, la joc, apoi Donici îi mai dă şi sfatul necesar: „iar la vară fă ca mine!” (la Esop, greierul singur ajunge la concluzia că arta nu te hrăneşte şi că la vară îşi va schimba jobul). În loc de critică, le amintesc acest sfat esopic pentru strategiile durabile ale noii guvernări: pregăteşte-ți sania de cu vară. Şi aici, pe acest segment al responsabilității, recunoaşte-ți eroarea. Chiar dacă problema s-a agravat mai mult din cauza perfidiei „partenerului strategic”.

Despre o altă fabulă, de data asta pur românească, am scris data trecută, fără să o numesc. Apropo, am fost surprins ca textul meu, absolut corect politic, a fost respins de un portal jurnalistic independent (mai bine zis, de unul dintre administratorii lui), deşi în zilele ce au urmat politicienii şi comentatorii au afirmat exact acelaşi lucru. Mă refer la atitudinea, în problema gazelor, a „coloanei a cincea”, care a luat partea companiei ruse, în detrimentul RM şi al cetățenilor ei. Fabula care trebuie recitită, în context, e Toporul şi pădurea. Ergo: fără cozi de topor, vom ieşi din toate crizele. O minimă solidarizare ar neutraliza sau cel puțin ar minimaliza efectul şantajului patronului Rețelei imperiale. Cu cozile de topor la îndemână, ne avertiza Grigore Alexandrescu, păienjenișul va fi de netrecut, de neînvins.

În fine, povestea cu Maitre Corbeau, care, ca să aibă dreptul (şi posibilitatea) de a-şi expune opinia, trebuia să renunțe la caşcaval. Aici e simplu, fie şi dincolo de intenția lui Jean de La Fontaine. Aristocratul din secolul al XVII-lea încă nu-şi imagina viitoarele bătălii pentru dreptul la opinie, deşi tot ce scria el sfida, fie şi alegoric, monopolul. La adevăr şi la decizie.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here