Cum să tălmăcim „Trei dinţi din faţă”?

153
0

Val avea nişte incisivi de lup. Unde muşca, se vedea osul” (Marin Sorescu. Trei dinţi din faţă. Editura Art, 2017. Ediţie necenzurată, prefaţată de Sorina Sorescu, lector la catedra de Literatură română, universală şi comparată a Facultăţii de Litere din Craiova).

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT
Marin Sorescu
Marin Sorescu

Fragmentele scoase de cenzură au fost reintroduse din dactilograme şi marcate prin caractere îngroşate. Nepoata scriitorului spune că operele cenzurate sunt de un interes real pentru cercetătorii de analiză pe text. Cititorul poate urmări în această ediţie metodele de lucru ale cenzurii şi reacţiile autorului, succesiunea variantelor reconstituind un complicat proces de rescriere, dar şi de renunţare. Evoluţia personajelor este de fapt o involuţie: toate renunţă, se duc la fund zdrobite şi nu mai muşcă, nu mai creează.

Titlul te obligă să citeşti atent la simboluri

De ce a ales autorul acest titlu? Să demarăm din punct de vedere medical-ştiinţific: dinţii din faţă se numesc incisivi şi canini. Lupul are dinţii mari, fiind în stare să ucidă un bizon. Oamenii de azi, datorită eforturilor stomatologilor restauratori, nu-şi mai pot compara dinţii cu ai lupilor, căci s-au deprins chiar şi molarii să-i vadă micşoraţi până la dimensiunea dinţilor de șoricel.

Pierderea unui dinte, în roman, ca şi în vise, prevesteşte moartea cuiva. După ce i se pierduse urma, Val este găsit de prietenul său Tudor, „în sânul naturii”, într-o peşteră, fără trei dinţi din faţă, „ca la un meci de box, când adversarul îţi speculează un moment de neatenţie şi te izbeşte cu toată puterea peste gură. Momentele de neatenţie la Val se ţineau lanţ, el putea fi pocnit cu toată forţa, pentru că nu-şi apăra măcar faţă, şi râdea tot timpul”. Înainte de moarte, râsul lui semăna cu un suspin.

În critica literară titlul a fost interpretat în mai multe feluri. Eugen Simion formula ideea celor trei chei necesare pentru lectura corectă a cărții: politica, erotica și amiciția. Susține că Trei dinți din față este „o radiografie panoramică, de tip 3D(imensiuni), a vieții individuale și sociale din anii comunismului”.

Urmând această sugestie, vom încerca, împreună cu Teodora Alina Roșca, o triplă abordare a discursului epic, pe care ea îl numeşte „o ecuație cu trei necunoscute”. Răsucind prima cheie, T. A. Roşca interpretează realităţile politice din anii 1960-1970, adică dinţii ascuţiţi ai regimului. Cei trei dinţi din faţă ar fi aceştia: „dintele propagandei, cu rădăcini puternic ramificate și adânc ancorate în maxilarul societății, ilustrat simbolic în roman de Spornicu sau de Şandru, care „forma cadre”; dintele de tortură al detenției, care mușcă la sânge, care desfigurează fiinţa deopotrivă fizic și moral, a cărui întrupare este Ilie, fratele lui Şandru; în fine, dintele lung al cenzurii, rezervat cu precădere intelectualilor, cu un efect usturător și de neuitat, reprezentat de Stoiceasca”, unul din redactorii-șefi de la Casa Scânteii. Aceasta ar fi descifrarea cu prima cheie: când cel ce creează nu se lasă dirijat, intră în gura puterii, unde este sfâșiat fără milă.

În roman apare, cenzurat, Nicolae Labiş, cu moartea lui suspectă, după ce devenise nonconformist. Am citit în ultimele decenii atâtea memorii despre dintele de tortură al detenţiei. Acela i-a dezbătut în timpul anchetei toţi dinţii studentului în medicină Al. Ivasiuc. La închisoarea Piteşti era lovită faţa omului cu o scândură până se transforma într-o masa de carne sângerândă. Marin Sorescu scrie însă despre alt tip de tortură decât cel descris magistral de Marin Preda după mărturisirile lui Ion Caraion. Dar şi în acest caz deznodământul, lovitura de graţie – la cap, căci dintele are locaşul în cap – duce spre acelaşi final. Eu ştiu unde să te lovesc – rânjeşte călăul – la cap, la cap, la cap!

Cu această cheie se descifrează personajul Val. Sinucidere prin înec – această bănuială indusă este infirmată de mărturiile celor de pe mal, care îl auzeau noaptea pe Val cerând ajutor cu o voce din ce în ce mai stinsă. După ieşirea din lagărul de muncă, prietenul Tudor mărturiseşte: Şi eu, la stuf, aşteptam să fiu tras în adânc. Există un mijloc foarte facil pentru experţi de a înlătura un duşman de clasă. Îl bagi sub apă şi-l ţii acolo până se sufocă. Cei care se ocupă cu astfel de cazuri sunt dotaţi cu aparatură modernă, au costume de scafandru. Moartea aceasta nu lasă nici un fel de urme – în afară de moarte – şi la autopsie nu se constată nimic (fragment cenzurat).

Trei prieteni incisivi ies în faţă şi muşcă

Să folosim altă cheie – cea care ar arăta puterea de creaţie şi solidaritate. Trei dinţi din faţă este descifrabil în primul rând ca roman despre prietenia celor trei tineri absolvenţi ai unor facultăţi de prestigiu de la Iaşi şi Cluj – Val Tomiţă, Adrian Ploscaru şi Tudor Frăţilă. Născuţi în diferite provincii româneşti, aceştia locuiesc într-un cămin la Bucureşti, doi dintre ei angajaţi ca jurnalişti, iar sculptorul Val – ca desenator de păpuşi la o fabrică de cauciuc. La cămin se află permanent într-un dialog plin de împunsături uşor ironice, simţind în aceasta mari voluptăţi spirituale.

Profilul psihologic al lui Val se poate corela cu anatomia maxilo-facială şi a corpului în general: muşchii încordaţi ai omoplatului se mişcau ca nişte plăci de bronz, ca nişte platoşe pe gâlmele bicepșilor tari ca piatra. Val era un om foarte tare. Dar nu putea crea fără Ea. După o noapte albă de erotism cast cu Olga, „amforă perfectă, dezgropată ieri”, visărosul sculptor apare dimineaţa plin de luciditate, cu incisivii gata să încolţească. Locatarii din cămin îi raportau amănunte despre viaţa lor lui Andrei, un prieten care se dăduse (în glumă) drept membru al unei comisii de asigurare cu apartamente. „Orice necunoscut, învestindu-se singur cu oarecare mister, poate intra în casa oricui”. Val se cutremură: „Trei de-ăştia, în haine de piele, ar putea umfla într-o noapte un cartier întreg, fără ca nimeni să crâcnească”.

Val Tomiţă are ca model real pe sculptoul Valer Chende, înecat în condiţii suspecte în Canada, prieten cu Marin Sorescu în perioada când acesta era preocupat de pictură.

Autorul ne asigură că Val era ca un avion cu reacţie, pus să meargă pe jos, în patru labe, în loc să străpungă cerul. Universul livresc nu-l copleşea. Ba dimpotrivă, îl ajuta să se mişte cu şi mai mare dezinvoltură în lumea reală.

Tudor, istoric obligat să scrie reportaje anoste la Casa Scânteii, mereu o dă pe satiră, îi sare în ochi răul. Împreună cu prietenul său Adrian devine cal de bătaie al Stoiceascăi, care nu le publica materialele. Ca personaj narator, Tudor inserează în canavaua romanului dramele unor intelectuali din generaţia şaizeciştilor, unul dintre ei fiind Miţache, tragicul poet ratat. Capitolele aproape în întregime cenzurate despre procesul şi detenţia ziaristului Tudor Fraţilă impresionează prin figura aşa-zisului avocat al apărării, care îl înfundă cât poate pe cel pe care trebuie să-l apere. Sorina Sorescu afirmă că un posibil prototip al personajului Tudor, absolvent al Facultăţii de Istorie, ar fi profesorul Aurelian Popescu sau Alexandru Zub, ultimul condamnat la zece ani de închisoare politică, pentru că în 1957 a organizat o manifestare, considerată ilegală de autorităţi, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la înscăunarea lui Ştefan cel Mare.

Iubirea care te face vulnerabil

Olga observă la Val o mulţime de răbufniri. Unele vederi ale amicului ei, care cu numai doi, trei ani în urmă ar fi făcut obiectul unui frumos proces cu uşile închise, soldat cu o instructivă plimbare la canal (cenzurat), prindeau acum tot mai mult teren, erau rostite aproape cu voce tare. Dar (gândeşte Olga) şi soţul ei, Şandru, activist de partid, avea la activ, recunoscute ca atare, pe puţin vreo 20 de asemenea „greşeli” ale trecutului.

Mai multe persoane îi recomandaseră sculptorului să meargă în vârful picioarelor, întrucât li s-au cerut referinţe despre el. Oare nu cumva şi Olga îl părăseşte pentru că nu voise să aibă un amant care va împleti coroniţe din şerpi, la stuf, la canal, şi care va muri? Nu, Olga simţea că omul cu care mergea alături era omul ei, cealaltă jumătate, şi asta o speria cel mai tare. Când îl găseşte căzut după lovitura lui Şandru, nu ştie decât să aştepte pe bancă trezirea lui. Aşa îşi închipuie femeile că au grijă de artişti, că simpla lor prezenţă le face bine.

După dispariţia muzei şi apariţia ei, maculată, Val se simte golit. Dacă m-aş arunca în mare aş pluti ca o sticlă goală care nu conţine niciun mesaj. El pierduse într-o singură noapte şi modelul şi copia. Îşi irosise apoi tot timpul pentru regăsirea ei şi acum era… prea târziu. Prăbuşit din cauza durerii sufleteşti, era rândul lui să se ascundă.

Îi fusese teamă să nu se împrietenească cu soţul ei, să bea şi la urmă să se pupe cu el şi să rămână amici. Dar tocmai asta s-a întâmplat, ca în finalul romanului Madame Bovary. S-a muiat treptat, pe toate fronturile, nu a mai creat nimic.

Dispariţia lui înseamnă îngroparea unei posibilităţi de exprimare, nu pentru mulţi la îndemână, meditează Tudor. Nu i s-a dat nicio şansă. A fost socotit cel mai primejdios dintre noi şi lichidat pur şi simplu tâlhăreşte.

A treia cheie deschide linia de subiect erotică a romanului. Trei bărbați muşcă din frumoasa Olga. Şandru, Val și Nucu sunt cei trei dinți care lasă urme în fiinţa ei din ce în ce mai răvăşită. În final, e rândul celui de al patrulea – Tudor – să-i oblojească rănile, după ce a scăpat viu (dar nu nevătămat) din experienţa lagărului de muncă forţată. Dar nu înainte de a o întreba: De ce fugi, Olga, de ce eşti aşa de alunecoasă?

Litera de pe urmă i-a rămas înfiptă într-o silabă, ca un dinte obosit…

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here