Alegerile din Germania

Pe 26 septembrie au avut loc alegeri parlamentare în Germania. Scrutin important nu numai pentru nemți, ci și pentru toată lumea din jurul lor, inclusiv pentru România și RM. Căci de vectorul pe care îl va lua viitorul cabinet de miniștri de la Berlin va depinde atât situația economică din Europa, cât și relația acesteia cu prietenii (SUA, țările UE, „asociații“ estici ș.a.) și cu rivalii săi (Rusia, China ș.a.).

Pentru prima dată din 2005, Partidul Social-Democrat (SPD) a obținut majoritatea voturilor în Bundestag – 25,7% față de 24,1 % ale Uniunii Creștin-Democrate (CDU/CSU), concurentul principal – și va forma guvernul federal. Liderul SPD, Olaf Scholz, are câteva opțiuni pentru viitoarea coaliție de guvernare.

Prima este reanimarea parteneriatului cu CDU/CSU – social-democrații au făcut parte, între 2017-2021, din guvernul condus de Angela Merkel, fostul lider al Uniunii Creștin-Democrate. Alianța SPD-CDU/CSU a fost considerată de la bun început cam fortuită și împotriva firii, dar, de bine, de rău, a funcționat, inclusiv în perioada de criză 2020-2021. Comentatorii cred că opțiunea dată este cel mai puțin realistă dintre toate, în condițiile actuale.

A doua, mult mai verosimilă, ar fi crearea unei coaliții noi împreună cu „verzii“ (Die Grünen au acumulat 14,8%, cu 5,8% mai mult decât la alegerile din 2017) și cu FDP (Freie Demokratische Partei) – pentru câteva fotolii de miniștri, liberal-democrații din Germania și-au oferit cam întotdeauna voturile partidelor cu șanse reale de a forma guvernul. Acum FDP are 11,5% și aceste procente sunt destule pentru o coaliție SPD-Die Grünen-FDP, care ar dispune, astfel, de o majoritate simplă în Bundestag (52%) și ar putea vota, fără probleme, un nou cabinet federal. Un cabinet care, potrivit uzanțelor, va fi condus de Olaf Scholz, liderul partidului câștigător în alegeri. Scholz ar fi, așadar, al patrulea cancelar social-democrat al Germaniei postbelice după Willy Brandt, Helmut Schmidt și Gerhard Schröder.

Rezultatul era, întru câtva, previzibil – e normal ca un partid care a condus efectiv țara în ultimii 16 ani să piardă alegerile, mai ales într-o perioadă de criză ca aceasta –, deși unele prognoze nu s-au împlinit. De exemplu, multă lume se aștepta la un procent mai consistent al „verzilor“. În ciuda sporului electoral pe care l-a înregistrat formațiunea ecologistă, societatea germană, în ansamblul ei, se arată încă destul de prudentă față de formațiunile politice mai puțin sau chiar nonsistemice. Astfel, nici partidele de la extreme – neocomuniștii de la Die Linke și dreapta radicală Alternative für Deutschland – nu au beneficiat prea mult timp de simpatiile nemților. Prima formațiune a trecut cu chiu, cu vai în parlament (cu doar 4,9%, față de 9,2 % de acum patru ani), pe când a doua a pierdut 2,3% față de același scrutin din 2017, anul de glorie al naționaliștilor germani, când aceștia au obținut 10,3% din votul națiunii.

Date fiind împrejurările politice și economice dificile în care s-a desfășurat scrutinul, trebuie să considerăm că rezultatul este unul, dacă nu optim, atunci cel puțin acceptabil pentru UE și pentru RM. Există temerea că Scholz (dacă se va produce, desigur, coaliția SPD-Die Grünen-FDP) va fi mai clement cu rușii, dat fiind trecutul lui. Liderul SPD a fost primar în Hamburg, oraș dominat tradițional de stânga și înfrățit de decenii cu Leningrad-Petersburgul, iar în anii ’80 a participat, ca membru al tinerilor social-democrați germani (Jusos) la tot felul de conferințe și festivaluri împreună cu comsomoliștii sovietici, de unde și presupusa simpatie față de Rusia. Totuși, cunoscătorii susțin că Scholz nu e omul care va merge la saună cu Putin și va promova interesele rușilor în UE, așa cum o făcuse Schröder, mai ales că va avea în guvern și oameni ai „verzilor“, antiputiniști pe față. Dar nici nu va renunța, în ruptul capului, la Nord Stream 2, nu atât din dragoste pentru Rusia, cât pentru că nemții au decis, se pare, definitiv, că tranziția lor la economia „verde“ se va realiza cu gaze rusești.

Sigur că o guvernare social-democrată și „verde“ ar putea frâna (știm de ce) cea mai industrializată și puternică economie a UE și ar putea introduce câteva note ușor disonante în negocierile comunitare privind noua politică fiscală europeană, lupta cu poluarea și mulțimea de restricții și de cheltuieli care ne așteaptă în calea noastră spre utopia ecologică. Dar mai important este, cel puțin pentru moment, că nemții au dat celorlalte popoare europene un exemplu de moderație exact atunci când ne-am fi așteptat la un succes al populiștilor și radicalilor pe fundalul nemulțumirii și anxietății generale. Berlinul rămâne o oază a stabilității politice și, cel mai probabil, un bun partener de dezvoltare pentru RM, guvernată acum de niște politicieni cu viziuni politice și economice înrudite.