Fostul director al liceului românesc de la Tiraspol, Ion Iovcev, a devenit funcționar european

1008
0
Ion Iovcev, octombrie 2018. Foto: Dumitru Emil

Fostul director al singurului liceu cu predare în limba română de la Tiraspol, în regiunea separatistă transnistreană, Ion Iovcev, a fost angajat oficial în calitate consilier al europarlamentarului Eugeniu Tomac. În prealabil, însă, Iovcev a contestat în instanță ordinul prin care fosta ministră a Educației, afiliată PSRM, Lilia Pogolșa, l-a eliberat din funcția de director al liceului, sub pretextul că a depășit limita de vârstă.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

„Țin sa menționez, pentru ca dreptatea să triumfe, am depus pe data de 16 septembrie la Judecătoria Chișinău cerere de contestare a ordinului „ministrei” socialiste a lui Dodon, Pogolșa”, a scris, cu ocazia numirii în noua sa funcție, Ion Iovcev.

Oficial, Iovcev este funcționar european și se va ocupa de monitorizarea situației drepturilor omului în R.Moldova și în statele din Parteneriatul Estic, a anunțat cu această ocazie eurodeputatul român Eugeniu Tomac.

„Începând de astăzi, vom lucra intens pentru a repune pe agenda de priorități a Uniunii Europene chestiunea transnistreană. Rusia trebuie să plece din R.Moldova, iar cetățenii din zona de conflict au dreptul să trăiască în pace și bunăstare”, accentuează el.

Amintim că directorul liceului cu predare în limba română „Lucian Blaga”, Ion Iovcev, a fost eliberat din funcție la sfârșitul lui iunie, cu puțin timp înaintea alegerilor parlamentare anticipate din R.Moldova, printr-un ordin al ministrei în exercițiu de atunci a Educației, Liliana Pogolșa. Iovcev, care a condus liceul timp de aproape 30 de ani, rezistând la numeroase provocări și tentative din partea regimului de la Tiraspol de a închide această instituție, fiind decorat pentru meritele sale cu Ordinul Republicii s-a „învrednicit” să fie anunțat despre această decizie la telefon.

Ministerul Educației a reacționat într-un târziu la insistențele jurnaliștilor, purtătoarea de cuvânt a instituției justificând gestul prin faptul că Ion Iovcev a depășit vârsta de pensionare. „Conform Codului muncii, funcția de director poate fi deținută până la vârsta de 65 de ani”, se justifica instituția.

„De fapt, cel mai dureros lucru nu e plecarea din această funcție. Înțeleg că în viață, dacă este un început, este și un sfârșit. Doare modul cum au procedat, atât de josnic și de neplăcut”, declara după aceasta Ion Iovcev într-un interviu pentru „Gazeta de Chișinău”.

Această demitere a servit la scurt timp administrației separatiste transnistrene ca încă un motiv de a suspenda activitatea liceului românesc de la Tiraspol. Regimul de la Tiraspol a invocat ca motiv o procedură pretins defectuoasă de numire a directorului interimar al acestui liceu. Autoritățile de la Tiraspol au cedat în final, însă numai după intervenția mediatorilor și observatorilor din formatul 5+2, la cererea avocatului poporului și a Biroului pentru Reintegrare al Guvernului de la Chișinău.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE