Uniunea Europeană are nevoie de o vecinătate estică stabilă și prosperă, iar reformele din R.Moldova sunt exemplul cel mai curajos din întreaga regiune, a declarat președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, care s-a aflat miercuri, 29 septembrie, într-o vizită oficială la Chișinău. La rândul său, președinta Maia Sandu a vorbit, după întrevederea sa cu Frank-Walter Steinmeier, despre prioritățile noii guvernări, enumerând printre acestea curățarea instituțiilor publice de corupție, reformarea justiției, dar și măsuri imediate, cum ar fi majorarea pensiei minime, susținerea agenților economici afectați de pandemie – măsuri care să-i ajute pe cetățeni să treacă mai ușor peste problemele de moment. În urma acestei vizite, analiștii politici sunt de părere că R.Moldova a revenit pe agenda Uniunii Europene, care e dispusă să acorde sprijin puterii de la Chișinău, pentru că vede în aceasta o nouă speranță de modernizare a țării.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINELa Chișinău, Frank-Walter Steinmeier a fost întâmpinat cu onoruri militare.
El s-a mai întâlnit cu prim-ministrul Natalia Gavrilița și cu președintele Parlamentului, Igor Grosu.
„Reformele politice, combaterea corupției, o administrație funcțională sunt pilonii de bază pentru o societate care aspiră să ofere cetățenilor săi posibilități personale de dezvoltare și o viață decentă. Ele reprezintă și baza unei apropieri graduale de UE”, a menționat președintele german, într-o conferință de presă comună cu Maia Sandu.
Șefa statului a arătat că R.Moldova contează mult pe sprijinul Germaniei în contextul realizării agendei europene a autorităților de la Chișinău. „Țara noastră este pregătită să avanseze în îndeplinirea angajamentelor sale față de Bruxelles și dorește să avanseze și în Agenda de Asociere și integrare cu Uniunea Europeană. Susținerea Berlinului în aceste procese este foarte importantă pentru noi”, a declarat Maia Sandu.
Ea a vorbit, de asemenea, despre importanța parteneriatului economic cu Germania, care a sprijinit programe de dezvoltare de peste 290 de milioane de euro în R.Moldova și a susținut țara în lupta cu pandemia COVID-19, și a salutat noul pachet de asistență oferit Guvernului R.Moldova, în valoare de zece milioane de euro, anunțat de Președintele Frank-Walter Steinmeier, în cadrul conferinței de presă susținută de cei doi oficiali. Totodată, șefa statului a menționat că, începând cu anul 2022, cetățenii R.Modova se vor putea angaja în Germania la munci sezoniere în agricultura, în mod legal, cu protecția socială de rigoare.
Pe de altă parte, Frank-Walter Steinmeier a răspuns unei întrebări despre un articol publicat de EUobserver din care reiese că Germania, alături de alte țări, ar dori anularea regimului fără vize cu Uniunea Europeană pentru R.Moldova.
„Am citit cu aceeași surprindere acest mesaj. La Berlin și la Ministerul de Interne Federal m-am informat și am aflat că nu este adevărat. (…) Este vorba de un fake news”, a declarat președintele Germaniei.
Președinții Maia Sandu și Frank-Walter Steinmeier au participat ulterior la inaugurarea Forumului de afaceri Moldo-German. „Viitorul Moldovei este în inima mea. Și eu sper că data viitoare când voi reveni aici, îmi vor spune și mai mulți antreprenori germani: „Eu sunt deja aici!”, și-a încheiat discursul său la forum președintele german.
În legătură cu această vizită, directorul Institutului European de Studii Politice, Viorel Cibotaru, spune că este o deschidere fără precedent față de noua guvernare și reformele anunțate de aceasta.
„A fost restabilită credibilitatea și legitimitatea guvernării de la Chișinău, iar perspectivele sunt foarte clare, este clar vectorul extern pe care-l promovează această guvernare. Nemții sunt foarte pragmatici în relațiile cu alte țări, de asta nu se avântă cu proiecte frumoase, dar greu realizabile, în primul rând, din cauza stării societății noastre, există presiunea problemei demografice, degradarea resurselor naturale. În Republica Moldova lucrurile merg într-o direcție favorabilă, iar această vizită vine să consolideze această imagine”, a argumentat Cibotaru, într-o emisiune la TVR Moldova.
Și președintele Institutului Diplomatic Român, Iulian Fota, e de părere că vizitele la Chișinău ale celor mai importanți lideri europeni reprezintă un semnal clar că Uniunea Europeană vrea să contribuie la transformarea R.Moldova într-un stat prosper și democratic.
„Se observă o nouă speranță a partenerilor externi în modernizarea Republicii Moldova, acum există șansa ca Republica Moldova să redevină povestea de succes a Parteneriatului Estic. Toți liderii și toate organismele internaționale au oferit deja elemente concrete de ajutor Republicii Moldova, ceea ce pe vremea lui Igor Dodon nu se întâmpla, e vorba de ajutoare financiare, extrem de importante pentru o țară încă falimentară, e vorba de vaccinuri și echipamente medicale. Cu toată retorica socialistă, lucrurile din acest punct de vedere sunt clare, Uniunea Europeană oferă sprijin concret Republici Moldova”, spune expertul de la București.
În cadrul vizitei sale, președintele Frank-Walter Steinmeier a mai vizitat Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală a R.Moldova, precum și Colegiul de Inginerie din Strășeni. La fel, el a purtat o discuție cu un grup de primari din satele și orașele unde au fost implementate proiecte sprijinite de Guvernul German. Joi, pe finalul vizitei, Frank-Walter Steinmeier și Maia Sandu vor sădi câte un arbore la Grădina Botanică din Chișinău.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE