Fuga lui Platon

1994
1

Controversatul afacerist Veaceslav Platon a părăsit Republica Moldova la o săptămână după ce Partidul Acţiune şi Solidaritate a câştigat majoritatea în Parlamentul ales la 11 iulie. A plecat în stilul lui Vladimir Plahotniuc, după ce s-a bătut până în ultimul moment cu pumnul în piept că va demonstra că „regina este goală”. A urcat într-un avion cu destinaţia Londra şi a plecat, fără să anunţe. Informaţia a devenit oricum publică datorită mass-media.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

În spaţiul public s-a vehiculat că afaceristul a plecat în Marea Britanie ca să ceară azil politic şi că ar fi făcut acest lucru la o săptămână după ce a ajuns la Londra. Deşi avocatul său, Ion Creţu, şi procurorul general, Alexandr Stoianoglo, care s-a depăşit pe sine pentru a-l scoate basma curată pe Platon în dosarul miliardului, se arată convinşi că acesta va reveni în Republica Moldova, de două săptămâni afaceristul nu a dat niciun semn în acest sens. Totodată, mai multe evenimente şi circumstanţe ne determină să credem că Platon nu va reveni în Republica Moldova, cel puţin în următorii patru ani.

Cehia sau Londra?

A doua zi, luat la întrebări de jurnalişti, Ion Creţu a declarat că clientul său a plecat de urgenţă în Cehia pentru a-şi rezolva nişte probleme personale, inclusiv de sănătate şi urmează să se întoarcă peste zece zile. „Clientul meu m-a anunţat că pleacă, dar nu mi-a comunicat prea multe detalii. A spus că are probleme personale, ceva legat de sănătate. A plecat în Cehia, iar în rută era inclus şi oraşul Londra, dar nu a coborât acolo”, ne-a spus apărătorul.

Întrebat de ce clientul său a ales o rută cu escală în Londra, deşi în aceeași zi exista o rută directă Chişinău-Praga, Ion Creţu a spus că Platon a decis să plece urgent şi nu mai erau bilete la ruta directă.

Apărătorul afaceristului a promis jurnaliştilor că va discuta cu Platon şi va reveni cu detalii, însă a evitat să vorbească cu jurnaliştii, motivând de fiecare dată că este ocupat.

Versiunea lui Creţu a fost combătută de Alexandr Stoianoglo. Acesta a declarat peste două zile de la plecarea lui Platon, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune N 4, că protejatul său se află în Marea Britanie.

Din informația pe care o dețin, Veaceslav Platon a plecat duminică în Marea Britanie”, a declarat Stoianoglo.

Şeful Procuraturii Generale a precizat că afaceristul nu avea restricţii de a părăsi teritoriul Republicii Moldova, şi putea să plece oricând peste hotare ca orişice cetăţean al Republicii Moldova. Stoianoglo s-a arătat sigur că Platon va reveni în ţară pentru că „este în interesul lui de a se prezenta în fața magistraților pe dosarele pe care încă le are pe rol”.

Totuşi, procurorul general a lăsat loc şi pentru versiunea că Veaceslav Platon ar putea să nu mai revină. „Pot să vă spun că dacă Platon a făcut asta cu rea-intenție, el a făcut-o în detrimentul său. Dacă nu va reveni, în privința lui se va schimba măsura preventivă și riscă să fie dat în urmărire generală”, a spus procurorul general.

După ce presa a scris că Veaceslav Platon intenţionează să ceară azil politic în Marea Britanie, ex-deputata Platformei DA, Inga Grigoriu, care a fost și președintă a Comisiei Laundromat, a declarat că destinația nu a fost aleasă de către acesta întâmplător, ci pentru că în această țară are deschise mai multe firme fantomă necreditoare în cadrul schemei de tranzitare a mijloacelor bănești prin intermediul Moldindconbank.

Inga Grigoriu a publicat o anexă a unui document primit de la Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (SPCSB), unde sunt indicate 19 firme, dintre care 17 cu sediul în Marea Britanie.

Riscul de a fi extrădat în Rusia

Organele de drept din Federaţia Rusă l-au anunţat pe Veaceslav Platon în urmărire generală, acesta fiind unul din principalii suspecţi în dosarul Laundromatului. Procuratura Generală de la Moscova a expediat instituţiei omoloage de la Chişinău un demers în acest sens prin care a solicitat să-l anunţe pe Veaceslav Platon că este aşteptat de organele de anchetă din Federaţia Rusă pentru a face declaraţii. Desigur, afaceristul a ignorat invitaţia anchetatorilor ruşi.

Oricum, atât timp cât s-a aflat pe teritoriul Republicii Moldova, Veaceslav Platon a fost ferit de riscul extrădării în Federaţia Rusă, deoarece legislaţia moldovenească, la fel ca a altor state, nu permite extrădarea propriilor cetăţeni. În acest caz, Procuratura rusă urmează să trimită la Chişinău dosarul cu toate probele care să confirme vinovăţia afaceristului şi să fie judecat de către justiţia moldovenească. Acest lucru însă este puţin probabil să aibă o finalitate la Chişinău atât timp cât la şefia Procuraturii Generale se află Alexandr Stoianoglo.

În cazul dacă Platon se află în altă ţară, acesta poate fi reţinut şi extrădat Moscovei. O cerere privind solicitarea azilului politic însă îl scapă pe Platon de o eventuală extrădare în Rusia, dar şi în Republica Moldova, dacă se întâmplă demiterea lui Stoianoglo.

Alexandr Stoianoglo, tot mai neputincios

Scoaterea de sub urmărire penală şi achitarea lui Veaceslav Platon i-a nemulţumit pe mulţi politicieni şi o bună parte din cetăţeni. După victoria PAS la alegerile parlamentare anticipate, Alexandr Stoianoglo a rămas fără acoperire politică, iar fotoliul său a început să se clatine.

La câteva zile după scrutin, Igor Grosu, preşedintele PAS, întrebat despre soarta de mai departe a lui Stoianoglo, a răspuns: „Nimeni nu-i intangibil, nimeni nu-i numit pe viață acolo… Noi o să avem discuții serioase cu toți cei care au condus instituțiile care trebuia să lupte cu corupția”.

La 26 iulie, ziua când a fost convocată prima şedinţă, de constituire, a noului Parlament, Inga Grigoriu a depus o sesizare pe adresa Consiliului Superior al Procurorilor prin care a solicitat desemnarea unui procuror şi tragerea la răspundere penală a lui Alexandr Stoianoglo, în procesul de renunțare la învinuire în privința condamnatului Veaceslav Platon.

Inga Grigoriu susţine că procurorii nu aveau niciun drept legal să renunțe la învinuirile aduse lui Platon în condiţiile când exista o sentinţă de condamnare irevocabilă, deoarece „Codul de procedură penală prevede expres că se renunță la învinuirea adusă anume inculpatului, dar nu în cazul unui condamnat”.

Suntem în situația când procurorul, printr-o ordonanță de renunțare la învinuire, desconsideră cele constatate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, care este considerată ca o expresie a adevărului”, a argumentat fosta deputată.

Grigoriu l-a acuzat pe Stoianoglo în sesizarea depusă la Consiliul Superior al Procurorilor că anume el este cel care a organizat și dirijat acțiunile procurorilor care au renunțat la învinuirile aduse lui Veaceslav Platon.

Amintim că Maia Sandu a venit cu o reacție după ce procurorii au renunțat, la finele lunii mai, la învinuirile aduse afaceristului Veaceslav Platon, în dosarul în care acesta a fost condamnat definitiv la 18 ani de închisoare pentru implicare în frauda bancară. Șefa statului a îndemnat „insistent procuratura să-și analizeze bine deciziile”. 

Gruparea lui Platon reprezintă un pericol pentru securitatea statului. Acțiunile acesteia, pe de o parte, pot afecta grav stabilitatea financiară a Republicii Moldova și, pe de altă parte, subminează instituțiile statului și economia țării. Este extrem de îngrijorător cât de repede procuratura a renunțat la învinuiri în raport cu această grupare. Vom analiza ordonanța procurorului pentru a vedea legalitatea și temeinicia care au stat la baza acestei decizii dubioase care scandalizează toată societatea. Într-un stat de drept, este de datoria procuraturii și a sistemului judecătoresc să lupte cu grupările criminale”, a declarat şefa statului. 

Platon, la cuţite cu Maia Sandu

După declaraţia făcută de şefa statului privind achitarea lui Platon, acesta a început să o atace dur pe Maia Sandu. Afaceristul s-a lăudat public că va demonstra că „regina este goală” şi s-a angajat într-o campanie de denigrare a preşedintei şi Partidului Acţiune şi Solidaritate. Afaceristul a organizat chiar şi o campanie de troli plătită să o denigreze pe Sandu pe reţelele de socializare. Trolii au fost depistaţi întâmplător de către mascaţii de la SIS într-o casă de lux, închiriată de Platon.

Cireaşa de pe tort a fost însă plângerea depusă de Platon pe adresa Gabrielei Scutea, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România, în care o acuză pe Maia Sandu de presiuni asupra justiţiei din Republica Moldova. Totodată, Platon a ameninţat că va organiza proteste la instituţia prezidenţială. Afaceristul a solicitat tragerea la răspundere penală a Maiei Sandu, în baza Codului penal din România, pentru „comiterea împotriva mea a mai multor infracțiuni în vederea preluării ilicite a bunurilor ce-mi aparțin”.

Drept argument, Veaceslav Platon a invocat declaraţia făcută de şefa statului în legătură cu retragerea de către procurori a învinuirilor aduse lui Platon în dosarul fraudei bancare. Platon s-a arătat deranjat de faptul că Maia Sandu i-a îndemnat pe procurori să-şi analizeze bine deciziile şi a declarat că gruparea lui Platon prezintă „un pericol pentru securitatea statului”.

Nu este exclus că această plângere va fi folosită de Platon drept argument în cazul dacă va solicita azil politic, indiferent de răspunsul pe care îl va oferi partea română.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE