Complexul Lăpușneanu

Extremiști au existat și vor exista întotdeauna. De obicei, nu sunt numeroși. Fiecare stă în vizuina lui, își mai dă din când cu părerea pentru cine are chef să-l asculte, cei mai curajoși dedându-se sporadic la provocări de tot genul și chiar la acte de violență.

Unii habar nu au că sunt atât de radicali, încât pot fi considerați extremiști. Ei cred cu sinceritate că își doresc doar niște schimbări mai ample, niște măsuri mai ferme, luări de atitudine mai categorice pe fundalul, cred ei, al degradării, delăsării și nepăsării generale. Desigur, spre binele tuturor, inclusiv al celor care nu-i agreează și li se opun. Acești extremiști fac parte din categoria aroganților naivi și, de regulă, bine intenționați, dar inconștienți de urmările eugeniei sociale pe care o promovează.

Altora, dimpotrivă, chiar le place să fie la extremă, sublimându-și marginalitatea socială prin virtuțile lor personale, prin justețea lor doctrinară și adevărul lor metafizic. Aceștia din urmă știu întotdeauna mai bine cum stau și mai cu seamă cum trebuie să stea lucrurile în societate, întrucât ei și numai ei dețin adevărul adevărat și cheia propășirii (izbăvirii, fericirii etc.) generale. Inșii din această categorie, extremiștii pursânge, nu acceptă compromisurile și nici jumătățile de soluții, căci singura opțiune posibilă este între alb și negru, cele două culori exclusive ale spectrului lor ideatic și moral. Din punctul lor de vedere, totul poate și trebuie rezolvat repede și prin mijloace cât mai drastice, restul fiind o efectivă pierdere de timp.

Mulți actori sociali și politici nu sunt, de feleșagul lor, extremiști, dar devin, cu anii. Un politician frustrat, de exemplu, un tip care crede că nu a fost înțeles destul, că a fost trădat sau uitat pe nedrept. Ingrată poate fi, în acest caz, și soarta în genere, și obștea în parte. Și dacă are prilejul, un politician ca acesta se răzbună. El ține să facă toate gesturile și să-și împlinească toate fanteziile pe care și le-a reprimat la început, pe vremea când credea, cu candoare, în recunoștința și în așteptările civilizate ale celor care l-au ales. El ține cu tot dinadinsul să-ți dea binele pe care l-ai refuzat când ți-l furniza cu binișorul. „Inclusiv bărbătește“, cum s-ar spune. (Un veritabil complex „Alexandru Lăpușneanu“, dacă ne gândim mai bine…) Dar pentru aceasta, el are nevoie de alianță cu alți extremiști, cu extremiștii adevărați, descriși mai sus.

Republica Moldova a avut parte întotdeauna de „capete fierbinți“, de spirite încinse (ideologic, dar și altminteri) la maxim. Spre nefericirea lor și spre ușurarea celorlalți, acestea nu au beneficiat niciodată de un larg sprijin popular. La câte idei deșucheate și primejdioase au lansat tot soiul de apucați în societate, din toate cotloanele spectrului nostru politic, nu-i greu să ne închipuim ce s-ar fi întâmplat dacă acestea ar fi luat foc. Cine nu crede în verosimilitatea scenariului, să răsfoiască istoria Spaniei din anii ’30 ai secolului trecut. Salvarea moldovenilor au fost ecluzele pe care le-a deschis emigrația. Rămase sub capac, tensiunile interne, amplificate de tot felul de „soluții definitive“, ar fi amorsat mai mult ca sigur un conflict cu urmări imprevizibile.

Pentru extremiști, nu există crize irezolvabile: crizele dispar, elementar, odată cu factorii (oamenii sau împrejurările) care le-au generat. Și e o nerozie să credem că există soluții unice și ideale la problemele majore.

Au fost întotdeauna forțe care au injectat extremism în meandrele politicului moldovenesc. Și care au încercat să dea cap de cap mai ales extremele între ele, căci dacă ciocnești un ou pascal cu o rangă, lumea va lua automat partea oului. Cavaleri ai tristei figuri, precum fostul edil Chirtoacă, revărsându-și elanul patriotic peste un ins care a construit pepiniera extremismului în RM și peste un altul care l-a cultivat, iresponsabil, cu dinți de balaur, fac un deserviciu cauzei unioniste și, în același timp, un mare serviciu celor care vor să aducă Transnistria și Donbassul la Chișinău. Nu am văzut niciodată un simbol al lucidității în Dorin Chirtoacă, dar chiar așa? Să torni tu însuți gaz pe focul ce i-ar mistui pe toți? Și când! În preajma unor alegeri care i-ar putea determina pe unii să redeschidă un pic cutia Pandorei în Basarabia?