Căderea liberă a lui Platon

1180
0

La aproape trei săptămâni după ce a fost achitat de Judecătoria Chişinău în dosarul fraudei bancare în care fusese condamnat la 18 ani de închisoare, lui Veaceslav Platon pare-se să nu-i mai meargă atât de bine. Achitarea controversatului afacerist a provocat reacţii dure în societate, iar asupra procurorului general au fost aruncate valuri de critici, ştirbindu-i definitiv imaginea. Asupra sa pare-se că şi-au încruntat privirea cei de la SIS, iar Stoianoglo, care până nu demult îl apăra pe Platon cu fiecare ocazie, de această dată pare să fi luat apă în gură.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Afaceristul cheltuie bani grei şi face eforturi disperate pentru a-şi lustrui cumva imaginea: şi-a organizat o echipă de troli, şi-a tras un candidat electoral pentru anticipate pentru care, cică, ar fi persoană de încredere, însă vine pe la dezbaterile de la televiziuni ca să-şi prezinte poziţia sa, iar avocatul său chiar şi-ar fi pus la bătaie propria reputaţie, alegându-se cu un dosar penal pentru că ar fi falsificat un test de Covid, doar ca să-l ajute pe clientul său să întoarcă un dosar la rejudecare.

Toate eforturile afaceristului nu prea se bucură de succes şi se pare că Platon a pornit într-o cădere liberă, înceată, dar sigură. Platon pare-se că îşi dă perfect seama de aceasta şi în ultimul timp apare în spaţiul public tot mai iritat, aruncând cu jigniri în stânga şi în dreapta.

SIS-ul, tot mai aproape de Platon

La 17 iunie, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cazuri Speciale (PCCOCS) a reţinut cinci persoane care ar fi filat-o pe magistrata de la Curtea de Apel Chişinău, Angela Bostan. Şeful de la PCCOCS, Ion Caracuian, avea să anunţe personal peste câteva zile despre reţinerea celor cinci: „Pentru început, noi nu știam dacă este urmărită organizat sau ocazional, dacă este urmărită din motive personale sau profesionale. Am fost puși în situația să gândim foarte abstract… Am demarat măsurile speciale de investigații și am ajuns la o grupare de persoane care a fost reținută”.

Caracuian însă nu a spus cine sunt cei care o filau pe magistrată şi care ar fi fost interesul lor pentru viaţa personală a magistratei.

Procurorii nu au putut păstra prea mult secretul şi chiar în ziua când au fost reţinuţi cei cinci s-a aflat că au tangenţe sau sunt angajaţi la firmele controlate de Platon. Printre aceste firme este şi Remington Worldwide Limited, prin care Platon ar fi controlat anterior banca comercială Moldindcombank.

Mai departe, s-a aflat şi de ce îl interesează pe Platon atât de mult viaţa personală a magistratei Bostan. Adevărul e că în gestiunea sa se află contestația Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), în dosarul Moldasig, după ce Judecătoria Chișinău a emis o decizie favorabilă lui Platon. Nu este un secret că, după eliberarea sa, cu un an și jumătate în urmă, Platon a început să caute diferite căi pentru a-şi recupera activele sechestrate în urma condamnării, iar o atenţie sporită a manifestat-o faţă de compania de asigurări Moldasig. Afaceristul a declarat public că Moldasig-ul îi aparţine, iar la începutul lunii decembrie a anului trecut, înconjurat de agenți de pază, a sărit turnichetul de la intrarea în clădirea CNPF și a intrat abuziv în sala de ședințe unde se discuta despre situația de la Moldasig. După acest incident, Ministerul de Interne i-a retras paza de stat pe motiv că a încălcat legea cu privire la protecția martorilor și a altor participanți la procesul penal.

În toată afacerea cu filarea magistratei a avut loc o scurgere de informaţie, cel mai probabil că intenţionată, din care aflăm că cei de la SIS ar fi recurs la o şmecherie pentru a-i determina pe procurori să pornească dosar penal în cazul filării magistratei. În raportul SIS adresat procurorilor aceştia au indicat că magistrata ar fi filată de persoane din anturajul deputatului fugar, Ilan Şor.

Faptul că cei reținuți erau din anturajul lui Veaceslav Platon i-ar fi supărat pe protectorii afaceristului din conducerea Procuraturii Generale.

Deconspirarea cuibului de troli

La 7 iulie, într-o casă de lux de pe strada Pavel Boţu din Chişinău, au descins mascaţii de la SIS şi procurorii de la PCCOCS. Ţinta celor de la SIS ar fi fost Vitalie Burlacu, persoană de încredere de a lui Platon, condamnat anterior la 11 ani de închisoare pentru că la indicaţia stăpânului ar fi încercat, în 2014, să corupă câțiva deputaţi, dar a fost eliberat în vara anului 2020, în acelaşi timp cu Platon.

Şi de această dată a avut loc o scurgere de informaţie, cel mai probabil că intenţionată, unii jurnalişti fiind informaţi imediat că mascaţii au intrat în casa cu pricina.

Ion Creţu, avocatul lui Platon, a ajuns la faţa locului mai târziu decât jurnaliştii. Apărătorul a declarat că este avocatul lui Burlacu şi că a aflat din buletinele de ştiri că acesta este reţinut.

Percheziţiile au durat cam șase ore, iar primul care a ieşit pe poartă a fost chiar Vitalie Burlacu. Chiar dacă era singur în stradă, Burlacu avea faţa acoperită cu o mască medicală. Acesta a declarat doar că nu ştie ce au căutat oamenii legii în casa în care se afla şi el şi a plecat grăbit cu Mercedesul său. Este straniu faptul că, în acest timp, unele instituţii de presă au informat, făcând trimitere la surse din Procuratură, că Burlacu este reţinut pentru 72 de ore şi escortat în Izolatorul Inspectoratului de poliţie din Anenii Noi.

Peste vreo 30 de minute pe poartă a ieşit un bărbat încătuşat, însoţit de mascaţi. Acesta a fost urcat într-o dubiţă cu care veniseră mascaţii de la SIS şi dus într-o direcţie necunoscută.

Sursele noastre susţin că şi de această dată cei din PCCOCS nu au fost informaţi de către organizatorii operaţiunii de la SIS despre cine urmează a fi reţinut. Aceleaşi surse susţin că Burlacu ar fi avut nemijlocit legătură cu filarea Angelei Bostan, lucru infirmat de către avocatul Ion Creţu.

Ce fel de oficiu se află în imobilul luxos de pe strada Pavel Boţu şi ce căuta acolo Vitalie Burlacu? Sursele noastre susţin că imobilul a fost luat în chirie de către oamenii lui
Platon de la un cunoscut businessman din Chişinău pentru a găzdui o echipă de troli care să spele şi să promoveze o imagine curată pentru Platon. Iar această echipă ar fi fost controlată de nimeni altul decât Vitalie Burlacu.

Sacrificiul avocatului

Poliţia a intentat un dosar penal pe numele avocatului Ion Creţu pentru fals în acte publice. Apărătorul şi-ar fi făcut un certificat fals că ar fi fost infectat cu Covid-19 chiar în perioada când la Judecătoria Chişinău se desfăşura un proces foarte important pentru Platon legat de recuperarea a două imobile din centrul Chişinăului, Centrul de modă şi fosta clădire de la Moldasig.

Instanţa de fond a menţinut cele șase ordonanțe ale procurorului general, prin care au fost anulate alte ordonanţe emise de către un procuror de la PCCOCS. În baza ordonanţelor emise de către procurorii PCCOCS, au fost emise încheieri judecătoreşti prin care Centrul de Modă și fosta clădire ASITO au fost transmise lui Veaceslav Platon.

Atunci Ion Creţu a contestat la Curtea de Apel Chişinău decizia instanţei de fond, anexând şi certificatul că a fost bolnav de Covid în perioada când prima instanţă a examinat dosarul.

Astfel, Curtea de Apel Chişinău a obligat Judecătoria Chişinău să examineze încă o dată dosarul, dar de către un alt complet de judecată. Magistraţii de la Curtea de Apel Chişinău şi-au motivat decizia prin faptul că judecătorul de instrucție a încălcat dreptul avocaților lui Platon atunci când a examinat plângerea în lipsa lor.

Proprietarul celor două imobile la care pretinde Platon, întreprinderea Continental Business Invest, a declarat într-un comunicat de presă că testul este fals, iar acest fapt ar fi fost confirmat de Agenția Națională de Sănătate Publică.

Ion Creţu a respins acuzaţiile şi a declarat că avocaţii de la Continental Business Invest încearcă să inducă în eroare opinia publică. La rândul său, Veaceslav Platon susţine că a fost deposedat de cele două imobile la indicaţia lui Plahotniuc.

Atât cei de la Continental Business Invest, cât şi cei din anturajul lui Platon, consideră rejudecarea cazului drept o victorie a controversatului afacerist. Deocamdată, rămâne de văzut care va fi configuraţia politică după 11 iulie. Căci nu e un secret că, în Republica Moldova, în dosarele de milioane, politicul a avut întotdeauna un cuvânt greu de spus.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE