Există viaţă (şi) după alegeri? sau Cine întoarce clepsidra?

Greul abia începe, oricare ar fi rezultatul scrutinului din 11 iulie. Sigur că multe vor depinde de acest scrutin, dar cele mai multe vor depinde de fiecare dintre noi, nu aşteptaţi minuni. Despre campanie, cam atât: oricât am fi discutat despre raţiunile candidaţilor, despre calculele lor privitor la consecinţele egoismului partinic, oricât i-am fi chemat la o colaborare în numele unei cauze comune, hipnoza electorală îşi face implacabil efectul. Adică: nimeni nu cedează un milimetru din teritoriul pe care crede că l-a câştigat, de dragul unui câştig mai mare (dar pe care ar fi urmat să-l administreze împreună cu alţii). Nu, campaniile sunt din oficiu egoiste şi cauza comună trebuie să aştepte vremuri mai bune. Pentru partid esenţial e să ia cât mai mult posibil în condiţiile date.

Cam din acest motiv (prevalarea patriotismului partinic asupra raţiunilor de durată) rezultatele alegerilor au un element de hazard, pe lângă o serie de factori obiectivi, desigur. E cam ca şi la campionatul de fotbal (ca să fie mai limpede contextul, CE 2021 se încheie şi el pe 11 iulie). Adică: strategiile şi forţele sunt clare, dar pe parcurs mai apar surprize, unele din cauza aroganţei sau supraaprecierii. Încrederea-beton se surpă odată cu nişte graţioase arabescuri artistice ale nu ştiu cărui adversar, chiar dacă în jocul concret (fotbal sau politică, fără deosebire) artistismul/ estetica nu ar trebui să conteze esenţial. Sau, dimpotrivă, cineva îşi devansează concurenţii (ori vrea să se facă remarcat) prin joc agresiv, brutal… şi uneori câştigă teren.

Nu toate „secretele” divulgate de campanie merită luate în seamă. Au fost şi provocări, dar nici pe departe nu au avut efectul scontat. Unii pur şi simplu s-au făcut de râs, alţii au devenit propriile parodii & caricaturi. Poate că pentru prima dată televiziunea nu a mai avut un rol important. Circul ieftin de acolo fie nu a fost urmărit, fie nu a fost luat în serios, astfel încât o enormă cantitate de timp de eter a fost pur şi simplu spulberată… ca eterul.

În fine, după toată parada aceasta bizară a veleitarilor politicii autohtone, voturile nu pot decide o minune. Ele vor fi consecinţa strategiilor, investiţiilor, simpatiilor iraţionale, a raţiunilor supra-partinice, dar şi a hazardului. Important e ca lumea să iasă la vot. Să aplice propriile raţiuni ori să voteze emoţional, să se răzbune pe un destin nerealizat ori să investească într-un viitor mai reuşit; să revină la nişte timpuri mitice ori, dimpotrivă, să facă un pas spre schimbările radicale, să rămână cu Orientul ori să meargă spre Occident – toate variantele sunt acum la dispoziţia lui. În rest, lucrurile se vor aşeza, iar noul crug va începe după alegeri, că altfel ce rost mai avea să se facă?

Cine este cel care va răsturna clepsidra şi va anunţa o nouă eră? Cine va trezi, vorba lui Vasile Romanciuc, timpul adormit? Se poate să închei chiar cu acest admirabil poem interogativ?

Ce ne aşteaptă, mâine, la răscruce?

Nisipul în clepsidră curge-ncet –

Nimic deosebit, nicio minune…

Sahara doar încearcă a ne spune

Că timpul izvorăşte din deşert.

Iar soarele, plutind uşor pe dune

În plicticosul Trecerii concert,

Repetă-acelaşi – unic – lucru cert:

Tot ce a răsărit va şi apune…

Ce ne aşteaptă, mâine, la răscruce?

Ce vine din deşert în van se duce?

Câtă Sahară vom fi cheltuit?

Când ea întreg nisipul şi-l va toarce,

Clepsidra, oare, cine-o va întoarce

Ca să trezească timpul adormit?

(Vasile Romanciuc)