Despre curcani sau stringenţe

Nu mai întrebăm de sănătate, întrebăm dacă suntem vii. Nu mai vorbim de „priorităţi”, vorbim de stringenţe. De fără-de-asta-nu-se-poate. Nu mai vorbim de ce-i de făcut, ne întrebăm ce-i de făcut în primul rând. Sau: măcar atât! Ceea ce se impune fără amânare, în mod imperios. Celelalte – cum va vrea Domnul. De-am ajunge pân’ acolo.

Discuţiile despre „stringenţe” sunt nu doar evidente, sunt inevitabile. Chiar şi atunci când sunt deocheate de speculaţiile politice, parcă pentru a ne avertiza: în apele tulburi cineva va prinde peştii… de neprins altă dată. Un singur caz, dintr-o singură şedinţă de parlament: mai întâi, Andrian Candu propune un „armistiţiu total”, implicând o temă de maximă prioritate. Iar în aceeaşi zi (sic!), tot el votează în funcţii-cheie nişte judecătorii evident compromişi, în opinia celor din opoziţie. Altfel spus, comite o găinărie circumstanţială elementară, în contextul tulbure al unei drame! Iar încă peste o zi se lamentează, împreună cu o jumătate de ţară îngrijorată, că pandemia solicită pace şi soluţii stringente. Ecumenice!

Totuşi, ce vom salva în primul rând? Eu zic să evacuăm din zona de risc curcanii. Povestea e din Aeroportul lui Hailey. O furtună de iarnă blocând pe un timp un port aerian ficţional din statul Illinois, zborurile restante trebuiau reluate, într-un ritm alert, dar pe paşi succesivi. Surprinzător, o prioritate absolută se dovediseră a fi nişte pui de curcă. Nu afacerile, nu bolnavii, nu delegaţiile oficiale, nu sportivii. Nici măcar VIP-urile! Abia scoşi din găoace, puii trebuiau transportaţi de urgenţă (înainte de prima hrănire) în extremitatea vestică a ţării. Ceilalţi puteau să mai aştepte. Sună cinic (e pandemie, iar eu o dau pe literatură), dar cât de cinică e politica noastră! Şi câtă iresponsabilitate criminală ascunde „grija” demagogică pentru sărmanul popor bolnav!

Oricât de gravă şi neordinară situaţia de la noi (cu atâţia curcani decizionali!), soluţia imediată trebuie să fie calculată şi expusă într-un algoritm justificat. Nu pe criterii populiste, ci ra-ţi-o-na-le. Or, ca să luăm un exemplu la îndemână, procurarea urgentă a vaccinului, dar cu derogarea de la legislaţie, nu va fi neapărat benefică. Sau: decretarea unui lockdown fără calculul eficienţei, doar „ca măsură” aplicată şi raportată, ar putea să fie doar aparent efectivă, cu daune mari, de nu irecuperabile. Situaţia excepţională nu se rezolvă prin constatarea/ decretarea stării excepţionale. Oricare ar fi starea, ea nu trebuie să însemne statul pe loc, în aşteptarea izbăvirii. Un lockdown strict, sever, dar nu pasiv!

Înainte de a ne îngriji de cei nevoiaşi, hai să le permitem celor activi… să activeze (altfel, de unde resurse pentru ceilalţi?). Sprijinul real pentru fermieri (pentru plugari, să fie mai poetic) e de o stringenţă acută (e pleonasm?): suntem în primăvară, iar o zi de primăvară, precum se ştie… Mi se pare de o stringenţă, tot atât de pleonastic acută, deblocarea finanţării externe, iar asta nu o faci cu orice guvern şi cu orice „majoritate formalizată”, oricât de constituţională. În lipsa unei guvernări credibile, banii pur şi simplu nu vor veni. Grija pentru persoanele defavorizate mi se pare absolut justificată, doar că ea nu trebuie să fie prioritară în anumite circumstanţe, favorabile ocârmuirii, ci permanentă. Iar asta înseamnă finanţare, iar asta… citeşte mai sus. Prioritară e lupta cu corupţia (începând cu crema supra-ponderată a societăţii), în caz contrar, eforturile enumerate se vor distila ca apa în nisip. Prioritar e… să se abordeze sistemic necesităţile: pandemie şi vaccinare; finanţare şi ajutor fermierilor; lockdown bine gândit şi eficient.

Nu suntem într-o criză politică, ci într-o confuzie politică. Avem un guvern (fie şi cu atribuţii limitate) sută la sută socialist şi o majoritate parlamentară: PSRM/ Şor/ Pentru şi Pro Moldova. Avem un preşedinte încă opozant şi o opoziţie care vor schimbări radicale, dar prin metode diferite. Totu-i legal/ regulamentar. Nici alegerile nu sunt evenimente extraordinare, ci exerciţii democratice fireşti. Ergo: lucrurile pot fi făcute nu doar succesiv, ci şi concomitent. Fără să încremenim în aşteptare. Altfel revoluţia antisocialistă/ anticorupţie va fi iminentă, ca singură soluţie de a mătura o clasă politică pentru a o aduce pe alta.

Cu ce începem? Evident, cu curcanii. Fie şi pentru că… trebuie să începem cu ceva, în loc să ne plângem de toate. Sigur că – aici e marea noastră dilemă naţională – curcanii sunt diferiţi. Pentru unul asta înseamnă pietre la rezidirea socialismului, pentru altul reparaţia tavanului şcolii, pentru al treilea – cărămizi la propriul coteţ. Pentru curcanii săi, adică. Foarte reali, deloc metaforici. Pentru deratizare, eu aş evacua în primul rând şobolanii, profitorii şi găinarii, care vor discredita orice tentativă de remediere, începând cu procurarea vaccinului sau cu „reforma justiţiei”, sau cu finanţele…