Cine (ne) guvernează?

Niciodată treburile comunităţii nu au mers mai prost decât azi. Dar nu vă speriaţi, nu este o excepţie. De când ne ştim, e tot aşa, e o tradiţie naţională veche de a merge din rău în mai rău, orice s-ar întâmpla în jurul nostru. Conform zicalei, va fi şi mai rău, nu vă deranjaţi mai mult decât altă dată. Domoliţi-i pe cei care ne sperie cu apocalipsa. Pentru noi, mai ales, în raport cu aşteptările noastre, ea s-a produs deja, noi suntem demult la antipozi, dincolo de limita de jos. Poate că ar trebui să ne mire şi să ne întrebăm cum de am putut să coborâm atât de jos, dar, din păcate, nimic deosebit.

Nu urmăresc evenimentele politice cu tare mare interes (care evenimente? nişte simulări de activităţi… ale unor simulacre), reţin doar câte o vorbă de-a foştilor sau actualilor „lideri”. Iar după astea nu mă mai miră de ce dinamica e cea descrisă în alineatul de mai sus, iar „vectorul” ne înşurubează tot mai adânc în tărâmul acesta blestemat. Vorba veche (şi poetică): „Iar noi locului ne ţinem, cum am fost, aşa rămânem”. Iată, de exemplu, ex-preşedintele ne sperie cu straturi de ultimatumuri în cazul în care actuala şefă a Palatului nu va face precum vrea el; ne ameninţă cu catastrofa naţională dacă vom merge la anticipate; Maia Sandu ar trebui, după vrerea lui, să desemneze un candidat pentru funcţia de premier, că-i jale în ţară; tot el ne porunceşte „să nu facem politică (geopolitică)”, ci să vaccinăm oamenii, că-i trist de tot; să nu cumva să anunţăm un lockdaun, pentru că moare economia şi murim toţi. Etc., etc. Vorbe de flecar. De „balabol”, ca să priceapă şi el ce am vrut să spun.

De ce mă revoltă toată grija lui? O fi pentru că nu mai este „preşedinte de ţară” şi nu mai are nicio treabă? Dimpotrivă! Are şi încă multă. Fie şi „doar” lider de partid, el este cel care, de facto, guvernează azi, conform tuturor regulamentelor şi constituţiilor. El este cel care şi-a desemnat membrii guvernului „tehnocrat”, alcătuit din propriii săi consilieri.

Alta-i treaba că guvernează prost, dar guvernează el! Cine a împiedicat, în afară de propria incompetenţă şi iresponsabilitate, vreo acţiune a guvernului Chicu, azi încă în exerciţiu?!

El, Dodon, conduce partidul care a votat toate (sic!) cabinetele de miniştri de la plecarea lui Plahotniuc încoace. Şi dacă în cazul alianţei „strategice” cu Blocul ACUM sau în cazul coaliţiei situaţionale cu PD, socialiştii (cu Dodon în frunte, în toate cazurile) mai puteau miza pe partajarea responsabilităţilor, acum nu mai există nicio scuză. După ce i-a demis pe miniştrii democraţi înainte ca aceştia să-şi prezinte cererile de retragere din guvern, executivul actual este sută la sută al socialiştilor. E treaba lor cum au partajat funcţiile, cum au gestionat banul public, cum au proiectat bugetul, cum au demisionat, cum au fugit, ca nişte laşi, de pe câmpul de luptă cu pandemia. Nici de gând să-i sfătuiesc cum ar fi trebuit să procedeze. Dar responsabilitatea pentru acest dezastru le revine pe deplin!

Adevărat, eu nu înţeleg de ce liderul PSRM a dat indicaţii Zinaidei Greceanîi să convoace membrii guvernului pentru „a lua decizii” privind lupta cu pandemia. De ce era nevoie să-l umilească pe prim-ministrul interimar, dacă şi el e membru al echipei de tehnocraţi ai lui Dodon? Mai ales că fostul său premier (azi fugar de toate responsabilităţile) ne asigura că avem o rezervă suficientă pentru procurarea vaccinului în fondul de intervenţii!

Să precizăm un lucru: până la sfârşitul lui martie sau până la sfârşitul lumii, actualul guvern este perfect valabil şi probabil doar alte alegeri (ordinare sau extraordinare) îl va înlocui cu o altă garnitură. Azi însă continuă să guverneze el, cabinetul tehnocrat, de buzunar, al lui Igor Dodon. Responsabilitatea întreagă e a lui. E treaba lui ce tactică a ales: să plece Chicu în vacanţă sau la pensie, să rămână cinci miniştri sau numai trei, până la noile alegeri responsabilitatea guvernamentală e a lui Igor Dodon şi a PSRM. Astfel încât Dodon nu ar trebui să dea telefoane prim-ministrului pentru a se interesa de „starea financiară” a statului (iată asta e o imixtiune nepermisă în treburile statului), ci să acorde, prin deputaţii socialişti, asistenţă necesară propriului guvern. Iar dacă ei consideră că guvernul nu poate face faţă, să declare asta deschis şi să-i lase pe alţii să vină cu oferte de guvernare.

Într-o „republică parlamentară”, realitate politică ce îi place lui Dodon să ne-o amintească, responsabilitatea pentru guvernare e a partidului care a votat guvernul. Astfel, liderul acestui partid se face responsabil şi de bugetul lui Chicu, şi de gestionarea acestui buget de Ciocoi, iar în măsura în care insistă s-o facă prim-ministru pe Mariana Durleşteanu prim-ministru – şi de falimentul pe care îl prognozează aceasta. Or comentariile politice în loc de fapte reale sunt cea mai evidentă dovadă că regele e gol. Şi vai de poporul care nici data viitoare nu va fi înţeles nimic din fericirea socialistă moldovenească.