Cât de speciale pot fi pensiile?

401
0

În România continuă lupta cu pensiile speciale. Recent, Parlamentul de la București le-a anulat pe acelea ale parlamentarilor și, retroactiv, indemnizațiile pentru limita de vârstă de care beneficiau deputații și senatorii conform unei legi anterioare. În 2020, statul român a cheltuit circa 37 de milioane de lei pentru pensiile a 870 foști parlamentari și peste 100 de milioane pentru cei aproape 9 500 de beneficiari ai pensiilor speciale.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

E o victorie importantă a societății civile, dar și un test (politic și, totodată, etic) pentru legiuitorii care, cu excepția UDMR, au adoptat in corpore legea promovată de coaliția de guvernare, dar votată în varianta propusă de PSD, acum în opoziție și deci mare luptător cu nedreptatea. Totuși, unii politicieni și comentatori afirmă că bătălia nu va fi câștigată decât atunci când vor fi eliminate toate acele pensii uriașe pe care le-au tot acordat legislatorii în ultimele două decenii mai multor categorii de bugetari.

Primele pensii speciale, numite „pensii de serviciu“, au apărut încă în 1997, pe timpul guvernului Ciorbea și la propunerea ministrului Justiției de atunci, Valeriu Stoica. Aceste „pensii de serviciu“ nu depășeau 80%-100% din ultimul salariu net al judecătorului sau al procurorului și erau acordate doar magistraților care lucraseră cel puțin 25 de ani în domeniu. Evident, măsura a fost luată pentru a consolida independența justiției, greu încercată în acea perioadă.

Guvernările PSD-ise de la începutul anilor 2000 au fost mult mai darnice, dar generozitatea social-democraților emana un parfum intens electoral: diversificând categoriile de bugetari eligibili pentru pensii speciale și schimbând formula de calcul (de la 80%-100% din salariul net la 80%-100% din salariul brut! – o decizie a guvernării Adrian Năstase), PSD își asigura loialitatea acestora. Astfel, mii de angajați ai MApN, MAI, SRI, SIE, SPP și STS, diplomați și lucrători ai birourilor de comerț extern, grefieri, arhivari și informaticieni din instanțe, funcționari parlamentari și nu numai, aviatori, mecanici și însoțitori de zbor, angajați ai Curții de Conturi și toate rudele, amicii și clienții tuturor acestor cetățeni privilegiați nu au mai avut, după 2003-2008, motive să voteze împotriva PSD-ului și nici să nu facă propagandă pentru mărinimosul partid. După criza din anii 2009-2010, guvernul Emil Boc a tăiat pensiile speciale. Urmările le cunoașteți. Au trebuit să treacă alți trei ani de guvernare PSD-istă (2016-2019) și să rămână vistieria pe butuci ca toată lumea să înțeleagă cât de păguboasă e o asemenea dărnicie într-o țară ca România.

În prezent, în România nu există politician cu instinctul autoconservării funcțional care să nu militeze pe față pentru eliminarea pensiilor speciale după modelul Boc, înfierat pe vremuri. Până și controversatul Avocat al Poporului, Renate Weber, portavocea prost camuflată a PSD-ului, e sigură că acesta va fi deznodământul, dacă va exista voință politică din partea coaliției aflate acum la guvernare. Și cum să nu existe voință, dacă acesta e cam singurul lucru care îi mai solidarizează azi pe politicienii din aproape toate taberele (putere și opoziție) cu cetățenii?

În realitate, având asigurată o pensie atât de mare, nici nu merită să te apuci de furat. De ce să-ți frămânți mintea cu trucarea licitațiilor, cu fraude de tot felul și să transpiri la șpăgi, dacă poți să aștepți cuminte, în fotoliul tău de slujbaș public, retragerea din activitate pentru a te bucura de o pensie comparabilă cu salariul unui manager de top din Occident? Natura hedonistă a unora i-a îndemnat să nu stea, totuși, cu mâinile în sân și să golească bugetul statului nu numai după, ci și până la pensie. Drept dovadă, dosarul gloriosului Călin Popescu Tăriceanu, acuzat recent de DNA pentru luare de mită (800 000 de dolari), dar și multe alte dosare de corupție pe numele viitorilor beneficiari ai pensiilor speciale. Probabil, aceasta a fost ultima picătură în paharul unei răbdări care nu poate fi infinită nici măcar în cazul unui popor clement și cu o foarte scurtă memorie istorică precum e al nostru.

Faptul că și societatea, și politicienii conștientizează că starea aceasta de lucruri nu mai poate dura e un semn bun pentru România. Pe când și în Republica Moldova?

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here