Șeful Delegației Uniunii Europene din R.Moldova, Peter Michalko, rămâne pe poziții și își reafirmă îngrijorarea în legătură cu faptul că persoane implicate în frauda bancară ar putea participa la luarea unor decizii privind învestirea Guvernului. „Asta e poziția Uniunii Europene de lungă durată, chiar de la alegerile parlamentare. Încă de atunci vorbim de lupta împotriva corupției, investigarea fraudei bancare și spunem că interesele particulare nu au ce căuta în sistemul politicii democratice din Republica Moldova”, a accentuat ambasadorul european într-o emisiune la ProTV Chișinău, răspunzând astfel atacurilor la adresa sa din partea PSRM și a Partidului „Șor”, care l-au acuzat de amestec în afacerile interne ale R.Moldova.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEPeter Michalko s-a mai arătat convins că alegerile parlamentare anticipate pot fi o soluție a crizei politice din R.Moldova, subliniind totodată că o decizie în acest sens rămâne la discreția clasei politice de la Chișinău.
„Am văzut ce a fost în decembrie în Parlament, când o majoritate nouă a votat legi care au fost în mare măsură controversate, inclusiv cele care au mers împotriva angajamentelor R.Moldova vizavi de partenerii de dezvoltare, inclusiv din Uniunea Europeană, dar și împotriva regulilor legislative sau procedurilor parlamentare care ar trebui să fie respectate. Am văzut și am auzit foarte bine că toți actorii politici, toate partidele s-au pronunțat pentru alegeri anticipate. Din asta reiese că anticipatele sunt o cale care poate rezolva această situație. Am auzit că unii actori politici își schimbă foarte des opinia, iar această situație va putea fi schimbată doar de către cei care iau decizii în R.Moldova”, a punctat diplomatul.
Peter Michalko a devenit ținta unor atacuri dure după ce, în februarie, și-a exprimat opinia îl legătură cu mai multe subiecte de pe agenda politică a R.Moldova, cum ar fi formarea noului Guvern, activitatea Consiliului Audiovizualului sau setul de acte legislative adoptate în Parlament la miez de noapte, la sfârșitul lunii decembrie 2020, de către PSRM, cu concursul deputaților din Partidul „Șor” și al transfugilor din gruparea „Pentru Moldova”. Învinuirile la adresa sa nu au încetat nici după ce ambasadorii țărilor membre ale Uniunii Europene și societatea civilă din R.Moldova au condamnat asemenea atitudini.
Mai mult, ofensivei împotriva lui Michalko s-a alăturat Ministerul rus de Externe, care, prin intermediul ofițerului său de presă, Maria Zaharova, a acuzat Uniunea Europeană de aplicarea unor duble standarde în R.Moldova.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE