Noua inchiziție

380
0

Acum câteva zile, Amnesty International (AI) i-a retras lui Alexei Navalnîi calificativul de „prizonier al conștiinței“, acordat pe 17 ianuarie a.c. Motivul: incitarea la ură și promovarea unui „discurs al urii“ în unele declarații pe care liderul actual al opoziției ruse le-a făcut în a doua jumătate a anilor 2000.

Nu m-am îndoit niciodată de naționalismul lui Navalnîi. Un naționalism exacerbat, la limita șovinismului. Sunt sigur, totodată, că declarațiile lui din trecut cu privire la Georgia și Ucraina și participarea la marșurile unor organizații extremiste revelează nu numai oportunism, ci și o viziune. În zadar am căuta printre elitele ruse de azi și de ieri prea mulți oameni cu vederi cosmopolite și pentru care patriotismul nu ar fi sinonim cu imperialismul. Gândirea și năravul „velikorus“ se deprind de acasă și iau o formă conștientă în școală. Orgoliul „velikoderjavnik“ penetrează totul, de la filme și emisiuni TV la vorbirea curentă și modul de a judeca lumea din jur, atât în chestiunile globale, cât și în cele personale. Vom descoperi toleranță, democrație și respect pentru alte popoare la ruși după ce aceștia vor scrie alte manuale pentru școală și vor turna alt gen de filme. Până atunci însă, nu ne facem nicio iluzie, nici în privința poporului, nici în privința elitelor și nici în privința lui Navalnîi.

Pe de altă parte, avem organizația nonguvernamentală AI, care se autodefinește drept „apolitică“ și „nepartizană“ și al cărei scop este de a mobiliza opinia publică internațională atunci când au loc grave încălcări ale drepturilor omului. Aprecierea morală a victimelor nu se prenumără printre „task“-urile acestui ONG, membrii organizației având o altă misiune: să identifice victima opresiunii sau a abuzului, să constate ilegalitățile comise (privarea arbitrară de libertate, de drepturi) și să militeze pentru repararea nedreptății săvârșite (eliberarea persoanei din detenție, restaurarea în drepturi etc.).

În spiritul vremii, AI își asumă însă și rolul de arbitru moral, căderea de a califica victimele înainte de a lupta pentru salvarea acestora. Mai presus de concepțiile politice pe care le împărtășește, Navalnîi este un cetățean condamnat pe nedrept de un regim care, astfel, încearcă să astupe gura celui mai important opozant al său. Când va ieși din închisoare și va deveni, să zicem, șef de țară sau de guvern în Rusia și va comite, în această calitate, vreun abuz, restrângând libertatea unei alte persoane pentru că aceasta ar avea o altă culoare a pielii sau o altă viziune politică, atunci și numai atunci organizații alde AI vor avea dreptul moral de a-l condamna pentru felul în care vede lucrurile. Acum însă, AI și-a depășit clar prerogativele.

Din nefericire, și acest ONG, destul de respectat pe vremuri (drept dovadă, Premiul Nobel pentru Pace în 1977), ca și alte organizații influente din lume, se ideologizează progresiv sub presiunea „corectitudinii politice“, un adevărat „Zeitgeist“ al epocii noastre. Nu putem ști cum anume s-au petrecut lucrurile, dar nu e lipsit de sens să presupunem că statutul de „prizonier al conștiinței“ i-a fost retras lui Navalnîi în urma unor sesizări și presiuni a tot felul de băgători de seamă, obsedați de sintagme precum „hatred speech“. Noua ordine morală e un puritanism în parte lingvistic, căci oamenii sunt condamnați pentru vorbe deseori rupte de orice context, atâta doar că autodafeul rămâne public și, de aceea, foarte dureros, chiar dacă nu mai înseamnă ardere pe rug, ci doar excludere și chiar ostracizare. „Discursul urii“, de care s-a făcut vinovat Navalnîi acum un deceniu, a fost un motiv suficient pentru descalificarea victimei-Navalnîi – agenților feroce ai corectitudinii politice le pasă mai puțin de ce se întâmplă în prezent cu Rusia și cu suporterii opozantului întemnițat.

AI a adunat ea însăși, cu timpul, și ca orice organizație care trăiește din donații private și pe care nu o supraveghează cam nimeni, mai multe schelete în dulap. Cât fac numai cele două sinucideri ale membrilor AI din 2018, Gaëtan Mootoo și Rosalind McGregor, scandalul bugetar din 2019, greva foamei organizată de activiștii kurzi la sediul AI din Londra după ce organizația a trecut, glorios, sub tăcere întemnițarea lui Abdullah Öcalan etc. Toate aceste evenimente și decizii controversate i-au făcut vulnerabili pe cei din stafful AI, iar procurorii „corectitudinii“ știu să lovească și să exploateze ca nimeni alții punctele nevralgice. Ca orice inchiziție veritabilă.

Într-o asemenea atmosferă, decizia cu privire la Navalnîi putea fi luată și fără ca cineva să fi pus presiuni pe AI sau, mai exact, tocmai pentru a anticipa și preveni aceste presiuni. Că o fi una, că o fi alta, contează mai puțin. Ce contează cu adevărat e că felul de a gândi al cetățeanului privat de drepturi cântărește azi mai mult decât faptul că a fost privat, abuziv, de drepturi.

Să ne felicităm!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here