Pavel Brădescu la a 70-a aniversare

Pavel Brădescu face parte din elita acelor cronicari care știu a scrie din inspirație, presărând cu mărgăritarele unor cuvinte pline de forță ideile pe care și-a propus să le aducă la conștiința cititorului. A pus întotdeauna gândul în capul unghiului, iar simțul cuvântului și sentimentul armoniei au întregit ideea prezentată spre judecată publicului. Are un tact deosebit pentru nuanțele de exprimare legate de redarea fidelă a unei stări sufletești, a dispoziției celui intervievat sau a eroului reportajului… Pentru a înțelege măcar în mică măsură proveniența acestor calități rare, în parte moștenite și determinate de un talent aflat în continuă cultivare, în parte dobândite prin muncă asiduă și plină de dăruire, vom face o succintă trecere în revistă a biografiei protagonistului acestui material pe care i-l dedicăm cu pietate și profund respect.

Seva strămoșească

S-a născut pe 29 iulie 1950 în pitoreasca localitate Țânțăreni de prin părțile Teleneștilor, într-o familie numeroasă de vrednici gospodari. A fost botezat cu prenumele Pavel, în cinstea biblicului Apostol. Tatăl său, Carp Brădescu, era un om dintr-o bucată, cu un caracter de neclintit și de o forță impresionantă – și la direct, și la figurat –, moștenită și de fiul Pavel, care prin exemplul viu pe care îl avea permanent în fața ochilor a fost educat într-o armonie desăvârșită cu tradițiile strămoșești ale neamului și normele bunei-cuviințe ce erau suverane în această familie…

Tatăl și pedeapsa divină

Aveai impresia că forța fizică nemăsurată a lui Carp Brădescu izvora dintr-o comoară sufletească ce făcea legătura cu lumea din jur prin unde nevăzute, însă cu efecte mai mult decât vizibile. Să vă povestesc un caz care este mai grăitor decât orice descriere abstractă a naturii lăuntrice proprii tatălui lui Pavel. Cel de-al Doilea Război Mondial trecea cu tăvălugul său nemilos pentru a doua oară prin ținuturile Moldovei, acest al doilea val fiind mult mai crud decât precedentul, căci era provocat de „liberatorii” comuniști, liberi de Dumnezeu și străini de acest neam pe care în repetate rânduri au încercat să-l zătrească de pe suprafața pământului.

Era o zi din vara lui 1944. Satul Țânțăreni era plin de soldați ruși. Lumea o ducea greu atunci, lipsurile fiind tot mai mari, pe zi ce trece. În familia Brădescu tocmai se pregăteau de cină, iar mămăliga aburindă se afla pe o măsuță în bucătărie. Pe neprins de veste, ca să nu zic pe nepusă masă, în casă intră o creatură care nici nu putea fi numită ființă umană, în uniformă sovietică cu epoleți de maior, beat criță și cu apucături de stăpânitor al pământului.

În căutare de băutură se apropie pe dată de masă, fără a spune măcar „bună ziua”, și în clipa următoare își așeză fundul pe mămăliga acoperită cu un prosopel. N-a reușit să scoată o vorbă că o palmă grea cât o piatră de moară îi căzu peste scăfârlia-i bleagă – în ipostaza de „eliberator victorios” numai la un asemenea gest nu se aștepta. Când peste câteva minute bune se trezi din inconștiență și se ridică năucit de pe podea, a început a trage din automat și a striga cu glas neomenesc după autorul acelui act pedepsitor ce veni ca un trăsnet exprimând voința cerurilor. Nu-l mai găsi nici atunci, nici timp de câteva zile după asta, Carp Brădescu aciuându-se în pădurea salvatoare până când puhoiul bolșevic se rostogoli mai departe spre vest.

Școala vieții

Cei șapte ani de acasă au constituit acea temelie de nezdruncinat pe care și-a clădit personalitatea Pavel Brădescu, lucru care i-a permis să treacă cu destoinicie prin intemperiile unui regim comunist fățarnic și antiuman ce căuta să ne despartă de tulpina principală a neamului și de Dumnezeu…

A absolvit Școala pedagogică din Orhei și Facultatea de Istorie a Institutului de Stat din Chișinău (azi USM), lărgindu-și în permanență orizontul de interese, fapt oglindit în profunzimea materialelor jurnalistice realizate ulterior… La Radioul național, în calitate de autor de știri și redactor timp de 21 de ani, a fost alături de ascultători, asumându-și relatarea fidelă, necenzurată a evenimentelor în momentele de restriște. Și în 2004 a fost în primele rânduri ale protestatarilor aflați în altercație cu forțele poliției din subordinea regimului însăilat de comuniști, care căuta să-și aserveasсă televiziunea și radioul național. Atunci s-a aflat cot la cot cu frații Buiuc, renumiții antrenori de judo și sambo, completând acel lanț viu care se dovedi salvator pentru o bătrânică ce a căzut sub cizmele gloatei dezlănțuite a „forțelor de ordine” și pe care Pavel Brădescu a reușit să o scoată din mulțime.

De asemenea, a înfruntat cu maxim curaj consecințele reportajelor sale tăioase ce vizau faptele reprobabile ale unor indivizi sus-puși, certați cu buna-cuviință sau devorați de avariție și de patima căpătuirii, pe seama acestui popor ce se bălăcește, tocmai din cauza lor, de atâtea decenii în mizerie.

A făcut parte, alături de Sergiu Cucuietu, Ion Butnaru, Petru Bogatu (mentorul și bunul său prieten) ș.a. din colectivele de redacție ale ziarelor Țara, Timpul, Flux, fanioanele mișcării de emancipare națională de sub cizma imperiului rusesc și ale promovării idealului Unirii cu Țara. Iar în calitate de redactor-șef al săptămânalului Sport Plus a creat materiale jurnalistice ce sunt de referință în domeniu, în repetate rânduri fiind declarat Ziaristul sportiv al anului.

Tăria interioară

Calmul și tăria interioară ce-i sunt caracteristice îi permit timp de decenii să câștige, printr-o concentrare exemplară, întrecerile din cadrul Olimpiadei jurnaliștilor sportivi, în fața unor colegi mult mai tineri, la probele de baschet (aruncarea la coș, cu recordul de 9 reușite din 10 încercări), înot, tenis de masă. De mic a făcut o mare pasiune și pentru disciplinele jocului minții: șah și jocul de dame. Este unicul câștigător al turneului de șah printre jurnaliști pe parcursul ultimilor 14 ani. Are o capacitate de mobilizare maximă pe care doar la sportivi de performanță ai mai des ocazia s-o întâlnești.

Însă cea mai valoroasă calitate pentru un jurnalist, pe care o posedă la gradul excelent, este mânuirea cuvântului într-un mod aducător de beneficii societății, persoanelor simple care o alcătuiesc, atât prin atitudinea critică plină de greutate, cât și prin promovarea cu delicatețe a valorilor ce ne animă cu adevărat viața. Pavel Brădescu scrie precum respiră – de nenumărate ori am fost martorul acestui proces impregnat de magic –: dezinvolt, sincer, fără efort și cu o naturalețe ce-ți dă fiori. Îți dorim ca acest dar mereu să te însuflețească și să bucure oamenii de bine; să ne trăiești, MAESTRE!