Plăcerea dispariției

936
0

La noi omul dispare când vrea el, cum vrea el, cu cine vrea el, pentru că e democrație. Dispari așa într-o anumită direcție, cu pază asigurată de la stat, ziua sau noaptea, cum îți place ție, și ești foarte fericit. Asta se vede, mai ales, din aparițiile în fața camerelor de luat vederi, sau vederea, când le spui la toți cei ce te văd așa frumos pe sticlă să nu-și facă griji că totul e bine: ești în mâini sigure și te simți minunat. Așa de minunat nu te-ai simțit în toată viața ta de om onest, dedat cu trup și suflet idealurilor naționale, fie ele democratice, fie socialiste.

O săptămână întreagă toate televiziunile organizează mese rotunde, pătrate, în mai multe colțuri și discută numai despre tine. Devine clar că tot ce s-a făcut, se face sau se va face e numai pentru binele tău și oamenii încep să te invidieze. Unii se întreabă chiar de ce tocmai pe tine a căzut norocul să dispari și să fii plimbat prin locuri pitorești, să le vorbești telespectatorilor, care te admiră, de la o margine de vie – tu, viu, ea, vie – și să te bucuri de toată splendoarea unei zile însorite, luminoase ca viitorul în lagărul socialismului, cu triluri armonioase de sticleți devotați și-analfabeți.

Cei de la putere, încet-încet, încep să-și facă griji, pentru că mai apar, din opoziție, doritori de a dispărea. Li se promite că, atunci când vor fi posibilități, li se va face pe plac și vor dispărea și ei – mult mai frumos, mult mai interesant! Răbdare numai de-ar avea, că nu-i chiar atât de simplu să organizezi „la înalt nivel” disparițiile acestea.

Trebuie mai întâi să te uiți după om: dacă-ți place, dacă-i din gospodari, dacă are familie cu origini sănătoase și așteaptă și ea, cu nerăbdare, să dispară… De vreo câteva ori îl întrebi mai întâi pe capul familiei dacă nu cumva s-a răzgândit și, dacă insistă, îi faci hatârul. Pentru că, odată intrată în cap această idee, nu ți-o mai scoate nimeni, nici chiar cel mai bun chirurg.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here