Cine-i mai tare-n parcare?

674
0
Scriitorul Mircea V. Ciobanu
Scriitorul Mircea V. Ciobanu

Am mai scris despre asta: fie ales de „întregul popor”, fie desemnat de un grup de „aleşi”; cu mari împuterniciri (ca la americani, francezi sau ruşi) ori cu atribuţii simbolice (ca la nemţi şi italieni), „preşedintele Republicii Moldova” este, azi, nu doar cea mai nocivă funcţie, dar şi cea mai mare problemă a politicii de la Chişinău. Cu toate acestea, o râvneşte oricine nu i-i lene. Se explică simplu, Watson: îţi faci mendrele cum îţi pofteşte muşchiul şi toate ţi se iartă; ori, dimpotrivă, nu faci nimic şi, iar: nu ţi se întâmplă nimic! Bine, cineva îţi poate arunca nişte curcani peste gard, dar asta plasează problema pe scena reglărilor banditeşti (Pavel Filip îşi mai aminteşte spectacolul? că era în loja de onoare atunci!).

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Spuneam mai adineaori că, dacă l-aş susţine pe cineva în această funcţie, el ar trebui mai întâi să mă convingă de utilitatea postului. Să mă convingă că îl va face necesar, ca să nu-mi pară rău că l-am angajat şi că îl plătesc. Până azi niciun preşedinte nu m-a convins. Unul s-a umflat în pene şi… cam atât; altul a tras sforile, producând cea mai dezgustătoare impresie despre politica moldovenească, al treilea a fost un tip limitat, dar autoritar, care a dominat un anturaj docil.

Alţii doi, preşedinţi-pasageri, au generat doar bancuri despre ei. Penultimul a fost mai puţin vizibil, nu s-a implicat în politică şi, în consecinţă, a fost şi cel mai puţin nociv. Doar că şi el a demonstrat – tocmai prin această politică de neamestec în politică – ceea ce încerc să spun: se poate şi fără. Iar ultimul, băgându-se cel mai mult în treburile altora, e model al nocivităţii. Iar având în vedere că el e controlat în totalitate de forţe politice externe şi că slujeşte altcuiva, funcţia devine subversivă.

Şansele celor mai mulţi potenţiali candidaţi la acest scaun sunt minime, dar, probabil ţinând cont de valoarea simbolică a funcţiei, potenţialii aleşi se înghesuie să candideze. La urma urmei, cine le încurcă să se dea cel mai tare-n parcare (fiecare având în vedere parcarea din faţa blocului său, unde el nu are concurenţi)?

De ce ar rata şansa Pavel Filip sau Andrian Candu, Dorin Chirtoacă sau Ilan Şor, Octavian Ţâcu sau Vladimir Voronin, Andrei Năstase sau Maia Sandu, Renato Usatâi sau Irina Vlah? Fiecare dintre ei râvnind, cel puţin, medalia de bronz, de ce să nu încerce? Bine, prăbuşirea ar trebui să însemne o mare ruşine, dar cine a murit de ruşine în politica noastră? Mai ales că vinovat va fi poporul prost, banii altora, manipulările din mass-media sau influenţa străină…

Azi nu există în parlament nicio formaţiune care nu l-ar fi ajutat cumva sau nu ar fi fost într-o alianţă cu actualul preşedinte. Şi pe toţi, la timpul potrivit, „Igari Nikalaici” i-a kidanit de o manieră banditească (Pavel Filip et Co să stea cuminţi: cu prima ocazie Dodon îi va debarca încă o dată). Nu ar fi mai rezonabilă o alianţă „anti-Dodon”, care să voteze modificarea constituţiei, lichidând funcţia care consumă inutil energie politică?

Singurul raţionament ce justifică azi existenţa acestei funcţii e folosirea tribunei campaniei prezidenţiale pentru promovarea liderului formaţiunii „noastre”. Un fel de antrenament şi promotion trailer pentru parlamentare. Orice aş spune eu, partidele şi alianţele îşi vor înainta prinţul sau prinţesa pentru concursul din toamnă, cu discursuri despre înalta misiune care le revine. Nu le putem refuza plăcerea, în politică e ca în sport: trebuie să te faci vizibil, participi la competiţii, cu gândul ascuns să ajungi în finală, acumulând puncte în caseta echipei. Amintind de existenţa ta („prezidenţiabilii”, de regulă, se agită doar în preajma campaniei, în restul timpului ei sunt ca şi inexistenţi).

Aici îmi amintesc de experienţa unui „politician” de la noi (care are şi alte „talente”: cântă frumos, fluieră artistic, scrie poezii, are funcţii şi onoruri de la toate regimurile). Într-un an, a participat în campania pentru prezidenţiale. A luat vreo zece la sută (şi-o scrie şi azi în CV). Altul ar intra în pământ de ruşine, mai ales că după acest „succes răsunător” partidul său nu doar că nu a mai trecut în parlament, ci a dispărut definitiv de pe firmamentul politicii noastre. Doreşte cineva să-i repete performanţa?

P.S. Dacă prin minune vom avea un preşedinte care îmi va schimba opinia despre această funcţie, sunt gata să-mi revizuiesc părerea şi să abandonez campania mea de reformă constituţională. Deocamdată însă remarc că toată felia electorală ne-dodonistă are o singură preocupare, fie şi cumva divergent expusă: nu cumva să fie ales aia sau ăla. Ergo: funcţia rămâne. Şi funcţionarul, acelaşi. Dormi liniştită, Moldova înfloritoare.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here