Farmecul discret al lucrurilor mărunte

557
0
Scriitorul Mircea V. Ciobanu
Scriitorul Mircea V. Ciobanu

Recunosc că este ceva eroic în ceea ce propun. Deşi multe lucruri le facem acum de nevoie, eu tot încerc s-o întorc pe „gândirea pozitivă” şi pe „avantaje”. După robinsoniada în autoizolare, cui i-ar mai fi frică acum de vreun eventual arest la domiciliu, pentru nu mai ştiu care ultragiu? Dacă altădată eroismul nostru se manifesta în proteste stradale, confruntări cu miliţia sovietică sau lupte la Nistru, cu duşmanii neamului, acum, refugiaţi fiecare în Arca lui şi aşteptând barza cu strugurele în gură să ne potolească setea sau porumbelul cu ramura de măslin, anunţând sfârşitul potopului, trecem testul rezistenţei la asediu. Iar supravieţuirea fizică o vedem ca pe o contribuţie la perpetuarea neamului.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Ritmul nostru grăbit de odinioară (cu efort dublu faţă de necesar şi multă energie consumată dincolo de trebuinţă, în înţelegerea că în tranziţie altfel nu se poate) a impus o neglijare a nuanţelor şi amănuntelor. Nu a detaliilor semnificative, ci anume a amănuntelor neimportante. Eram condamnaţi să facem doar lucruri „mari”, observând doar „detaliile importante”, excluzând din vizor nuanţele. Radicalismul s-a manifestat şi în confruntările politice fratricide şi, uneori, sinucigaşe: nimic nu se negociază, totul se cucereşte ori se pierde definitiv, fără rest!

Am scris în aceste zile despre folosul lecturii în vremuri de ciumă, despre remediul care este cartea. Dar uitasem să nuanţez – crezând că e de la sine înţeles – plăcerea lecturii, în sensul barthesian al delectării, dincolo de orice alt scop. Uitasem că pentru mine lectura cărţilor ţine de meserie (eu sunt remunerat pentru că citesc cărţi!) şi că izolarea nu îmi împiedică, ci dimpotrivă, îmi favorizează procesul. Dar în aceste zile, când puteam să-mi alcătuiesc – în sfârşit! – propriul orar al zilei, intram şi eu, tot mai des, pe spaţiul lecturilor neobligatorii. Or cam toată viaţa trebuia să mă conformez orarului altora, să mă încadrez în proiectele altora: al părinţilor, al şcolii, al armatei (al Patriei), al societăţii, al umanităţii, al instituţiei… care m-au angajat să le slujesc. Şi iată că, în sfârşit (fără să mă „demobilizez”), le fac, intermitent, infidelităţi cu ceea ce-mi place mie să fac la o anume oră. D.e., să mă lenevesc cu o altă carte decât cea care mi s-ar potrivi, conform fişei postului.

E ceva provocator (chiar eroic, da!) în această sfidare a regimului. Şi la universitate îmi plăcea această deviere de la orarul educaţiei prescrise: mergând la bibliotecă înainte de examenul de literatură antică, să citesc ceva din avangardă (şi invers). Consecinţa (criminală) a acestei forme voalate de a-mi etala libertatea în era constrângerilor m-a făcut să le predau studenţilor sau elevilor altceva şi altcumva decât era fixat, rigid, în programă. Acum, aceste libertăţi mi le manifest prin organizarea propriului program (orarul propriu e tonifiant, mă menţine în formă, chiar dacă sunt mai plin de „activităţi” decât oricând) şi prin atenţia acordată lucrurilor cândva neglijate.

Există chiar O teorie a secundarului (am citat titlul binecunoscutului studiu al lui Virgil Nemoianu). Există un farmec aparte al insignifianţei. Acum câtva timp mă delectam cu un roman al lui Milan Kundera La fête de l’insignifiance, o poveste despre comedia detaliului şi jocul lucrurilor lipsite de importanţă. Precum râsul unui copil, care ne amuză şi ne bine-dispune, fără să ştim de ce râde şi fără ca el să ştie de ce e bine dispus.

Într-un text de la „Dilema veche”, intitulat Mici soluţii de carantină, Andrei Pleşu făcea o mărturisire din registrul minor al cotidianului: „Am descoperit Absolutul de la firul ierbii, mai prietenos, în condițiile date, decât Absolutul țanțoș, sideral, al edificării supreme”. Şi mai departe, preferinţa momentului: „Nu eroismul catedralei, ci «izolarea» deschisă a pridvorului”.

Trebuie să vă avertizez însă că există riscul cultului (al fetişizării) lucrurilor mărunte. Secundarul, în teoria lui Nemoianu, se poate prolifera. Poate submina principalul. Seminţele frumoaselor plante din flora spontană, nimerind în solul fertil al grădinii, se pot înmulţi, ca buruieni. Există pericolul de a nu mai dori să faci nimic, din teama de a te infecta. Pasiunea pentru lucrurile nesemnificative şi comode se poate uşor transforma în conformism, lenevie şi comoditate, apucături nocive în sine. Cultul comodităţii se poate converti în autosuficienţă.

Să batem în lemn, precum ne sfătuiau vechii druizi, aceşti daci ai Nordului.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here