Întrebări noi pentru o lume veche (II)

Al doilea set de întrebări ar trebui să se refere la priorități. Mai simplu spus: ce ar trebui să finanțăm, cu precădere, după încheierea crizei declanșate de pandemie și contracția economiei globale?

Opulența Vestului, dar și relativa bunăstare a „restului” lumii, cu excepțiile binecunoscute, a permis diversificarea cheltuielilor și investițiilor bugetare. Domenii altădată prost finanțate, precum cultura, beneficiază de programe naționale, dar și private, menite să-i susțină pe scriitori și artiști, oameni de teatru și muzeografi, institute de cercetări și centre de creație, publicații de orice fel. Ce să mai vorbim de știință, una dintre cele șase instituții fondatoare ale civilizației occidentale, după Niall Ferguson, mereu ocrotită și favorizată în Vest. Generozitatea are însă și reversul ei, dar nu numai în cultură, tradițional vulnerabilă la șarlatanie și impostură, ci și în domeniul științelor reale, aparent mai imun la interese meschine. Recent, am aflat că, în SUA, prosperă de ani buni un ditamai institut ce studiază teoria corzilor în cadrul gravitației cuantice (v. John Hands, Cosmosapiens, București, Humanitas, 2019). Ei bine, teoria corzilor e o conjectură cosmologică care se întemeiază exclusiv pe demonstrații matematice. Empiric, existența corzilor nu a fost (și mai mult ca probabil nici nu va putea fi) dovedită, dar institutul continuă să fie finanțat, generos, de aproape patru decenii. Logic, autorul se întreabă: la ce bun o hardughie extrem de costisitoare și zeci de savanți de prima mână care își irosesc timpul întrecându-se în ingeniozitate matematică?

Institutul ironizat de Hands este însă o eroare candidă (dacă e o eroare să vrei să investești în imaginația unor minți atinse de geniu) în comparație cu miile de stabilimente pretins științifice care toacă cu nemiluita fonduri enorme. Cel puțin patru din cinci lucrări produse de aceste fabrici de savanți nu sunt citate niciodată, și mai multe nu prezintă nicio valoare științifică, potrivit celor mai optimiste estimări.

Exemple de programe de cercetare fără o perceptibilă finalitate științifică și practică găsim cu duiumul. Atât în țările bogate, cât și în cele ca România sau Republica Moldova. Totodată, observăm că și alte domenii strategice, precum sănătatea și educația, primesc în continuare bani insuficienți. Iar dacă primesc cât solicită, aceștia sunt folosiți deseori pentru proiecte și programe absolut inutile, acoperind nu atât nevoile reale ale societății, cât cele materiale ale angajaților din structurile respective, tot mai numeroși și mai parazitari.

Cohorte de institute și instituții, regìi și birouri, organizații non- și guvernamentale, consilii și misiuni, grupuri de băgători de seamă și experți de tot soiul etc. au împânzit, în ultimele decenii, învățământul, cercetarea și medicina, lucrând neostoit nu pentru cunoaștere, bine și adevăr, ci întru chiverniseală. Există, de pildă, asociații de savanți și doctori care se ocupă exclusiv de reclasificarea bolilor mintale (de fapt, de aglomerarea nomenclatorului cu noi și noi denumiri; v. Andrew Scull, O istorie culturală a nebuniei, Polirom, 2017), în timp ce cauzele acestora rămân în continuare neclarificate. Și nici nu trebuie, de vreme ce Big Pharma face anual până la 20 de miliarde de dolari numai pe medicamente pentru diverse „tulburări” psihice. Cu cât mai diverse, cu atât mai bine.

Mai grav e că îi percepem pe oamenii de știință ca pe niște șamani sau magicieni (și mulți savanți chiar o fac pe șamanii, de dragul faimei), dar nu ne interesează știința adevărată. Poate de aceea nu ne pasă câți bani din buget se duc pe îmblânzirea unor orgolii, iar de la medicină și chimie așteptăm nu plicticoase și obscure cercetări asupra microbilor, ci creme de frumusețe și leacuri de anxietate.

Nu ne prea dor cifrele alocate anual medicinei și nici popularitatea în descreștere a meseriei de doctor, dar când bate ceasul cel rău, ne revoltăm că laboratoarele sunt subfinanțate, că spitalele nu sunt dotate și că medicii nu fac față. Credem că tot de ce avem nevoie e să ne umplem sertarele cu pastile miraculoase, dar când dă molima în noi, constatăm că avem, de fapt, nevoie doar de o mască. Dar și aceea lipsește.

Pentru a redesena ierarhia priorităților, ar trebui refăcută mai întâi ierarhia valorilor. Pandemia în desfășurare nu e doar o tragedie de proporții, ci și un semnal de alarmă. Dacă nici acum nu vom înțelege pentru ce ar trebui să cheltuim multitudinea de resurse de care dispunem, și materiale, și umane, după următorul dezastru, care ar putea fi mult mai mare, prima descoperire științifică va fi că Soarele se rotește în jurul Pământului. Așezat, fără îndoială, pe o balenă cu trei capete.