Omul și timpul său

Atitudinea omului față de timp este una constant risipitoare și atunci când i se acordă tot timpul de pe lume se pomenește în fața unei dileme: ce să facă el cu această bogăție pentru care nu plătește nimic și pe care nu s-a învățat s-o aprecieze la justa ei valoare? Starea de urgență declarată mă convinge și pe mine că e foarte greu să te descurci cu atâta timp liber, dacă nu ești țăran și nu poți ieși la lucru în grădină, dacă nu ești filozof și nu poți discerne că poate ți se întâmplă cel mai ieșit din comun lucru în viața ta, unul din care ai putea să înveți câte ceva. Până una, alta, dacă nu ești nici țăran și nici filozof, tot ai posibilitatea de a-ți pune mai multe întrebări, pe îndelete, fără a te grăbi undeva sau a fi grăbit de cineva.

Ce ai făcut cu timpul tău de până acum? Nu ai lăsat cumva să treacă viața pe lângă tine, amăgindu-te cu simple „iluzii pierdute”? Te-ai ocupat cu ce trebuie și te-ai realizat ca om al destinului, care, după părerea celor mai vechi, nu e timpul industrializat în ceasornic, ci timpul trăit cu sufletul, plin de înțelesuri și de taine încă nedescoperite?

Pentru că a fost doar timpul tău, ți-a aparținut doar ție și știi că nu se va mai întoarce, îți pui aceste întrebări și încă multe-multe altele, dar una dintre ele nu te mai lasă în pace. Să fie omul, care s-a declarat stăpânul lumii, atât de vulnerabil și să lase să i se știrbească din măreția puterii și a faimei sale de atoateștiutor, în stare să rezolve orice problemă, chiar dacă, certându-se cu mama natură, problemele și le creează, în primul rând, el? Întrebarea este, bineînțeles, mai mult retorică și, uitându-ne în jur, atât cât ni se permite, vedem ceea ce vedem.

Deocamdată asistăm la închiderea aproape a tot și a toate. Termenul restricțiilor e de două luni și, dacă va fi necesar, va putea fi scurtat. Așa ne spune premierul nostru și nouă nu ne rămâne decât să-l credem, chiar dacă termenul e de două ori mai mare ca în „țările vecine”. Dacă nu va fi scurtat, timpul poate fi prelungit, fiindcă este de unde și, cum spuneam mai înainte, nu plătim pe el.

Altceva e că timpul face banii, pâinea și toate celelalte necesare vieții. Nu ne rămâne decât să ne înarmăm cu răbdare, să așteptăm să treacă molima și, după atâtea întrebări pe care ni le punem în timpuri de restriște, să ne mai punem o întrebare. Ce facem la toamnă și cum scăpăm de ciuma roșie?