Cod infraroșu

Timp de trei luni, a infectat peste 90 000 de persoane. A cauzat peste 3 000 de decese. Se răspândește rapid, e din familia SARS și se cheamă SARS-CoV-2. Boala pe care o provoacă poartă numele de COVID-19. În lume, coronavirus.

Mass-media și internetul au procedat așa cum se și cuvine în era informației: o avalanșă de știri și de interpretări s-au năpustit peste omul de rând, îngropându-l de viu în mormanul de ipoteze și teorii, care mai deșucheate, care mai temperate. Dar nici bietul consumator de noutăți și de senzații, care este contemporanul nostru, nu s-a lăsat mai prejos.

Unii reprezentanți ai speciei au rânjit triumfător: așteptau cu ardoare o apocalipsă și iată că previziunile lor s-au împlinit. I-ar fi bucurat mai mult o ciumă ca la Boccaccio sau o gripă spaniolă ca după Marele Război, dar se mulțumesc și cu un nenorocit de coronavirus. Alții au luat și continuă să ia epidemia în bășcălie, iar pe panicați, de-a dreptul în zeflemea. De partea lor, e istoria recentă a confruntărilor cu microbii, dar înțelepciunea pe care încearcă să o etaleze vine din Twitter, nu din Ecleziast. Relativ puțini sunt cei care și-au conectat creierul la eveniment și au înțeles ce se întâmplă cu adevărat. Sunt inșii cei mai plicticoși – nu poți miza pe ei dacă vrei să pui de o catastrofă globală.

Cei mai mulți s-au lăsat prinși, previzibil, într-o isterie de grup (grup?), din care nu-i poate readuce în realitate niciun argument rațional și nicio asigurare a oamenilor de știință. Și dacă primele două categorii ar putea fi mustrate pentru lipsă de omenie și superficialitate, majoritatea copleșită de frică nu poate fi condamnată sub nicio formă, ba dimpotrivă, trebuie înțeleasă și susținută. La urma urmei, nimic nou sub soarele mulțimii: masa amplifică frenetic orice trăire și pasiune individuală, de la bucurie la spaimă.

Ce nu poate fi înțeles este răspunsul disproporționat al unor țări la amenințare. Măsurile luate de guverne au fost, în general, de bun-simț și, cam toate, necesare, dar tot ce le-a însoțit, de la retorică la maniera de aplicare, a fost un exces. Deși autoritățile au subliniat, în repetate rânduri, că SARS-CoV-2 e doar cu puțin mai periculos decât o gripă sezonieră, agitația, starea de alertă (aproape un cod infraroșu de război nuclear), analizele în răspăr ale situației și declarațiile contradictorii au sporit în mase senzația că e ceva murdar la mijloc.

Bursele de valori, hârtia de turnesol nu atât a economiei mondiale, cât a (in)dispozițiilor unui anumit gen de public, au prăbușit toți indicatorii posibili. Unii analiști financiari s-au grăbit să justifice reacția exagerată a piețelor financiare: după ei, de vină nu e atât virusul, cât modul în care acesta este gestionat de autorități. Oricum ar sta lucrurile, concluzia este aceeași: un blocaj industrial provizoriu în câteva regiuni ale lumii, dublat de o percepție irațională a faptelor și perspectivelor, ar putea pune pe brânci întregul sistem. De aici, întrebarea firească: cât de trainic este acest eșafodaj economic dacă o carantină de virus sezonier poate conduce oricând la concedierea a milioane de angajați, indiferent de starea reală a comerțului și a industriei?

Privind la nebunia din jur, ai sentimentul că nu COVID-19 este boala care ne afectează. Și că altcineva trebuia să-i poarte numele.