Prezidenţiabilii

1643
1
Sursa foto: Trei, Doamne, și toți trei Epoch Times
Sursa foto: Trei, Doamne, și toți trei Epoch Times

Nimic mai simplu, în Moldova, decât să te faci preşedinte. Aici visul american că oricine poate deveni şef de ţară e mai real decât oriunde. Se explică simplu: avem un preşedinte în exerciţiu atât de prost ales, încât oricine altul s-ar potrivi mai bine în locul lui. Pe de altă parte, alegătorii moldoveni sunt cei mai pretenţioşi din lume. Nu le-ar fi plăcut nici Trump, nici Obama, nici Reagan, nici Bush seniorul, nici Bush-junior. Poate doar George Washington sau Franklin Roosevelt li s-ar fi potrivit (deoarece au fost atât de demult, încât cine ştie cum or fi fost ei cu adevărat?).

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Istoria imediată ne râde în faţă pentru poftele şi exigenţele exagerate. Or, de vreo trei decenii (de când avem „prezident”), soarta îşi bate joc de noi, aducându-ne mereu hârburi în loc de oale sparte. Mai întâi, epuizând caseta nomenclaturii, pe Snegur înlocuindu-l cu Licinschi, pe Lucinschi cu Voronin, iar pe Voronin cu Timofte; apoi şi pe Timofte cu Dodon. Se pare că am atins Nirvana (nu, n-am uitat de interimar-intermediarii Ghimpu şi Lupu, ei nu schimbă paradigma). Cu excepţia lui Voronin, care avea o majoritate confortabilă în Parlament (şi pentru care nu conta cum i se numeşte funcţia), toţi ceilalţi preşedinţi aveau atribuţii simbolice. Doar că singurul care a acceptat-o ca atare a fost Nicolae Timofte.

În acest context, parcă nici nu ar trebui să ne deranjeze prea tare cine ne va fi preşedinte. Dar există un detaliu care pe mine, unul, mă deranjează: cu „preşedintele” actual ţi-i ruşine să ieşi în lume. Dacă acest „produs politic” e tot ce avem mai bun de arătat lumii, atunci eu nu mă mir că ea ne priveşte cu nedumerire. Croiul pe care îi făcut „preşedintele” moldovean mă strânge în umeri. Nici măcar nu pot ascunde că visul meu e să nu-l văd că „mă reprezintă”.

Cu toate acestea, visăm ceva deosebit. Un Václav Havel. Sau un Lech Wałęsa. Uitând, desigur, că un preşedinte de acest fel trebuie să ţi-l creşti. Să ai mai întâi un disident autentic, vertical şi principial în epoca totalitară (sic!), nu acum, când e uşor să fii martir. Pentru a accede în politica adevărată, trebuie să te faci văzut şi auzit mai întâi în opoziţie. Dacă nu eşti cunoscut în perioadele grele, cum să accezi aşa, dintr-odată, în vârful piramidei politice? Înainte de a promite că vei răsturna munţii, trebuie să fi făcut ceva până acum.

Nu spun de idealul meu. Aş avea şi eu lista mea de Havel-i şi de Wałęsa. Doar că Havel-ul meu va fi favoritul unui mic grup de intelectuali, iar pe Wałęsa meu îl va prefera un grup, poate ceva mai mare, de revoluţionari. Nu vreau să am un preşedinte ca George Washington. Mi-i suficient unul cu suficiente şanse ca să-l înlocuiască pe Dodon. Recunosc că nu e o propunere prea raţională, dar senzaţia mea e că mai proastă variantă decât Dodon nu poate să existe. Din toate punctele de vedere: slujirea unei cauze străine, lipsa de caracter, incapacitatea de a produce ceva viabil… Şi atunci eu, unul, accept orice variantă, cu o singură condiţie. Să aibă personalitate, să fie suficient de cunoscut şi de credibil, încât să-l înfrunte pe Dodon.

Cu toată dragostea pentru liderul partidului preferat, al politicianului preferat, eu aş accepta şi orice altă ofertă, dacă ea ar avea această calitate: şansa electorală de a-l înfrunta pe Dodon (adică: puterea de a înfrunta tot establishment-ul  imperial rus, care stă în spatele său). Dacă acest candidat la debarcarea lui Dodon mai are şi inteligenţă, putere de caracter, modestie, cumsecădenie, competenţe juridice, economice şi politice necesare, dacă el se orientează în acest ghem geopolitic în care ne aflăm, e perfect!

Dar condiţia primordială e asta: capacitatea de a convinge lumea şi de a înfrunta jocul politic al Moscovei. Pentru început, o constatare optimistă: toţi cei care au fost numiţi în spaţiul public, fie cu voce tare, fie cu o jumătate de gură, în calitate de pretendenţi, toţi, fără excepţie, sunt mai buni decât Dodon. Aici intră în joc lipsa mea de principialitate: îmi acord de pe acum votul oricui dintre ei, judecându-l (subiectiv, deh) după o singură calitate: să aibă şanse. Pe toţi ceilalţi îi aplaud şi… îi aştept în arenă pentru jocul de gladiatori de la parlamentare. Mi-am şi rezervat bilet în tribune.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE

1 COMENTARIU