Paraziții

Există în societatea moldovenească o categorie de persoane care îşi duc traiul, de la o zi la alta, pe spinarea celorlalţi. Pur şi simplu, nu vor să muncească şi caută diferite căi de a parazita pe contul cuiva: solicită ajutoare sociale, indemnizaţii nemeritate, beneficiază de ajutorul organizaţiilor de caritate, profită de fundaţiile unor politicieni în campaniile electorale sau contează pe mila cetăţenilor simpli. Nu este vorba despre persoane cu dizabilităţi, bătrâni singuratici, bolnavi sau copii din familii vulnerabile. Categoria aceasta este despre bărbaţi şi femei în floarea vârstei, sănătoşi şi apţi de muncă.

După ce un milion de moldoveni a părăsit Republica Moldova, ne confruntăm cu un deficit acut de forţă de muncă. În special, se duce lipsă de muncitori calificaţi, constructori, şoferi, specialişti în domeniul prestării serviciilor publice. Este adevărat că salariile achitate la noi nu umplu buzunarul, totuşi există posibilitatea ca cei apţi de muncă să-şi câştige existenţa. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă anunţă aproape 11 mii de locuri vacante.

Zina

Zina are 37 de ani şi este mamă a două fete, de 19 şi 18 ani, şi a unui băiat de 14 ani. Nimeni din sat (din raionul Nisporeni – n.a.) nu cunoaşte exact de unde vine femeia şi cum a ajuns în sat la ei. Zina spune că este dintr-un sat din raionul Cahul şi, după ce a divorţat, a făcut cunoştinţă cu un bărbat din Nisporeni. După câteva luni, l-a părăsit pentru că era violent.

Zina a reuşit să-și găsească un loc de trai. Gospodăria a rămas pustie după ce stăpânii au decedat, iar moştenitorii şi-au întemeiat de mult cuiburile lor. Ultimii s-au bucurat mult că s-a găsit cineva care să reînvie casa părintească şi i-au pus femeii la dispoziţie totul – mobilier, electrocasnice, instrumente ca să lucreze grădina şi să-şi cultive legumele. Doar că femeia şi cele trei odrasle ale sale nu s-au grăbit să cultive cartofi şi zarzavaturi. Nu a încălzit femeia nici locul de muncă, la o fabrică de încălţăminte cu patroni italieni, unde lucrează majoritatea femeilor din sat. A plecat la mai puţin de o lună: este departe, salariul (7000 de lei) e mic şi trebuie să fie în fiecare zi la lucru, iar copiii îi rămân singuri, fără supraveghere.

Zina a scris mai întâi la emisiunea „De la oameni pentru oameni”, de la una din televiziunile lui Şor şi a cerut să fie ajutată, căci este mamă singură a trei copii şi e victimă a violenţei în familie. Echipa de filmare a ajuns la Zina, a filmat, însă femeia şi cei trei copii ai ei, mai înalţi decât dânsa, nu au mai ajuns vedete de emisiune. A scris Zina şi la „Vorbeşte Moldova”, dar de acolo nu i-au răspuns deloc. În schimb, Zina şi fetele ei au ajuns vedete ale barurilor din Nisporeni.

O perioadă, Zina a avut susţinere din partea moştenitorilor casei în care locuieşte, dar au şi aceştia familiile lor şi la un moment dat s-au săturat să facă pomeni, inclusiv să achite consumul de energie electrică. Atunci Zina i-a rugat să-i facă viză de reşedinţă în casă ca să poată solicita ajutor social de la Primărie.

Veronica

Veronica Cucoş din oraşul Sângerei ne-a scris, solicitându-ne ajutorul. Femeia, în vârstă de 54 de ani, s-a plâns că nu are nici casă, nici masă din 2004, fratele a bătut-o şi a alungat-o din casa părintească. În 2019, a fost la Primăria oraşului Sângerei să ceară o locuinţă şi ajutor social, dar a fost refuzată. A protestat şi a fost ridicată de poliţie şi dusă forţat la Spitalul de Psihiatrie din Bâlţi, unde a stat o săptămână. „M-am dus pe jos la Chişinău pentru că nu am bani, am fost la avocatul poporului şi au pornit dosar penal pentru tortură. Dosarul a fost transferat la Procuratura Teleneşti, dar procurorii de acolo primesc bani în kulioace şi nu vor să transmită dosarul în judecată”, ni s-a plâns femeia.

Am contactat-o la telefon pe Veronica Cucoş ca să aflăm detalii despre cazul ei. În timpul discuţiei ne-a spus că nu lucrează de aproape 20 de ani şi nu are din ce trăi. Am întrebat-o de ce nu se angajează şi ne-a spus că nu-i primită la lucru pentru că nu are viză de reşedinţă. I-am explicat că viza de reşedinţă nu mai prezintă de ani buni un impediment la angajare. Aceasta a supărat-o pe Veronica Cucoş care a început să strige şi să mă numească cu cuvinte murdare: „Fa, eu ți-am scris să mă ajuţi, nu să mă întrebi dacă lucrez sau nu. Nu mânca tu la c…t, că ştiu eu ce trebuie să fac!”.

Dima şi Iulia

Dima şi Iulia, un cuplu din raionul Orhei, au 36 şi, respectiv, 35 de ani. Dima şi Iulia au șapte copii. Celor doi le place băutura, dar nu şi munca. Ei au în jur de 30 de ari de teren pe lângă casă, unde cresc tot felul de buruieni. Curtea a fost transformată într-o gunoişte. De animale domestice, nici vorbă.

Autoritatea locală însă nu poate să lase copiii în voia sorţii. Primăria le cumpără hăinuţe, rechizite şi tot ce le trebuie pentru şcoală. Copiii nu sunt flămânzi, sunt hrăniţi la cantina socială. Pentru că este vorba de o familie vulnerabilă, Dima şi Iulia primesc regulat ajutor social. Atunci când primesc banii, cei doi îşi dau datoriile pentru băutură, cumpără rachiu, salam şi scrumbie, apoi începe sărbătoarea. Când se termină banii, încep din nou să ia băutură pe datorie. Cât priveşte hrana, nu e o problemă pentru ei. În gospodăriile vecinilor se găsesc şi legume, şi păsări domestice. De foame nu mor.

De fapt, nu există localitate în Republica Moldova care să nu aibă paraziţii săi. Sunt obraznici, insistenți şi fac scandal dacă primăriile refuză să le dea ajutor. Apoi merg la raion, iar, dacă nu-şi găsesc „dreptatea” nici acolo, ajung şi la Chişinău. În cazul în care sunt respinşi, apelează la redacţie. Şi nu se lasă până nu-şi ating scopul.

Este strigător la cer când cei apţi de muncă, dar care nu vor să lucreze, primesc ajutoare, lipsindu-i de ele pe cei care au nevoie de sprijin real.