Circa 5 000 de persoane au început cursurile gratuite de limba română

281
0

Circa 5 000 de persoane din cele peste 12 000 care s-au înscris la Programul național de limba română au început deja cursurile. Ceilalți solicitanți vor începe formările în luna iulie și, respectiv, septembrie a acestui an, anunță Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Fiecare persoană înscrisă a fost testată și repartizată în grupul de studiu în baza nivelului de cunoaștere a limbii române (A1, A2 sau B1). Cei 5 019 de cursanți înscriși la cursuri sunt încadrați în 274 de grupe, fiind instruiți de 229 de formatori. Din numărul total de audienți, 3 533 fac cursurile cu prezență fizică, iar 1 486 – în regim online. De menționat că la Programul de învățare a limbii române participă și 38 de cursanți refugiați din Ucraina.

La sfârșitul programului, participanții vor obține un certificat cu indicarea nivelului de competență lingvistică de cunoaștere a limbii române, în conformitate cu prevederile Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi.

Ținând cont că la ediția din acest an s-au înscris un număr record de persoane, dublu comparativ cu anul trecut, Ministerul Educației și Cercetării a identificat alte peste 120 de cadre didactice care, din 15 aprilie, au început sesiuni de instruire pentru a deveni formatori în cadrul Programului.

Programul național de studiere a limbii române este rezervat adulților care vor să își perfecționeze cunoștințele sau să studieze limba română de la zero. Pentru ediția din anul curent a Programului, Ministerul Educației și Cercetării a alocat 10 milioane de lei.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE