O comisie, creată la Parlament, va monitoriza activitatea SIS. Aceasta va avea șapte membri

347
0

O comisie care va monitoriza activitatea Serviciului de Informații și Securitate (SIS) va fi creată la Parlament.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Subiectul a fost discutat la o ședință organizată de Comisia securitate națională, apărare și ordine publică. La eveniment au participat deputați din majoritatea parlamentară și din opoziție, conducerea SIS, reprezentanți ai Procuraturii Generale și ai Centrului de la Geneva pentru Guvernarea Sectorului de Securitate.

Discuțiile s-au axat pe aspecte ce vizează comisia, care urmează a fi creată, printre care figurează competențele acesteia, componența, precum și regulamentul de activitate. Se propune ca această comisie să fie constituită din șapte membri: trei membri ai Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, doi membri ai Comisiei juridice, numiri și imunități și doi membri ai Comisiei drepturile omului și relații interetnice. S-a discutat și despre desemnarea unui reprezentant al societății civile, care să fie membru al comisiei speciale, însă fără drept de vot.

Participanții la ședință au convenit asupra creării unui grup de lucru, în cadrul căruia să fie elaborat regulamentul de activitate al comisiei de monitorizare a SIS.

De asemenea, membrii grupului de lucru vor decide în comun alte aspecte importante pentru activitatea comisiei de monitorizare a activității SIS.

„Obiectivul nostru este să creăm un grup de lucru în care să fie reprezentanți ai fiecărei comisii, dar și reprezentanți ai instituției care monitorizează activitatea SIS, inclusiv din societatea civilă. Noi trebuie să modificăm legislația și să trecem la o etapă nouă. Așa cum există, astăzi, subcomisia de control din cadrul Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică nu este eficientă”, a accentuat președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp.

De menționat că, în prezent, în cadrul Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică activează o subcomisie, formată din trei membri, care monitorizează activitatea SIS.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE