Duminica unui cărturar de elită

Duminica trecută la Drăsliceni, Criuleni, a fost mare sărbătoare. Sătenii s-au adunat la casa de cultură pentru a-l omagia pe Vasile Malanețchi, născut în această localitate cu oameni harnici și gospodăroși. Cu Vasile, pentru a-l susține și a-l lăuda, au mai mers nonagenarul Vladimir Beșleagă, care nu are nevoie de nicio prezentare, Victor Vasilache, Dumitru Dan Maxim și subsemnatul. Pe pragul casei de cultură din Drăsliceni ne-a întâmpinat fanfara satului cu alămuri strălucitoare de care eu personal nu văzusem demult. Ni s-a cântat un marș boieresc pe care cred că tot Vasile Malanețchi l-a plătit, iar în continuare, până la începerea ceremoniei, am ascultat cântece de acum și de demult de care nu am reușit să ne săturăm.

Întâmpinați la cel mai înalt nivel

Scriitorul și istoricul literar Vasile Malanețchi, nu avea încă 70 de ani împliniți, deci nu era septuagenar. Ca un sexagenar tânăr și neliniștit, făcea ultimele pregătiri pentru evenimentul care astăzi este deja istorie. Într-o sală spațioasă, unde au loc petrecerile, am văzut că se puneau din timp bucatele pe masă și se aranjau frumos sticlele cu vin alb și roșu. Pentru că, lucru demult știut, omul după ce ascultă un cântec, o poezie, un discurs științific, vrea să bea și un pahar cu vin de sănătatea celui care a pus la cale o așa de bună manifestare…

În cala de concerte, am urcat cu Vasile Malanețchi pe scenă în aplauzele celor prezenți. Aplauzele, clar lucru, erau mai mult pentru el, dar ne-am bucurat și noi, cei enumerați mai sus, mai ales când prezentatoarea, Marina Onică, ne-a lăudat și ne-a spus că suntem „oaspeți înalți de la capitală”. Am observat stima și dragostea deosebită pe care o arătau locuitorii satului celebrului scriitor Vladimir Beșleagă, scriitorului Dumitru Dan Maxim, un alt consătean al lor, și scriitorului Victor Vasilache. Cu numele Vasilache, de la tatăl său, nu mai puțin celebrul prozator Vasile Vasilache, Victor putea să fie aplaudat și până a deschide gura. Cred că un sentiment aparte din partea publicului bine educat și aplaudator am simțit și eu, ca față de „unul care o să ne facă să râdem”.

„… îl puneau pe Dumnezeu în capul mesei”

Din cuvântul de deschidere al Marinei Onică am aflat  că „nenea Grigore și tanti Vasilisa, părinții lui Vasile, chiar și în vremurile ateiste, îl puneau pe Dumnezeu în capul mesei”. „Nu e de mirare că toți cei opt copii își începeau ziua cu rugăciunile de dimineață și o încheiau cu rugăciunea de seară. Nu se așezau la masă fără binecuvântare și nu uitau să-i mulțumească lui Dumnezeu după ce mâncau. Cu asemenea calități evlavioase, copilul Vasile a venit la școala din sat. Doamna Nadejda Guzun, prima lui învățătoare, a descoperit în el acea semincioară de dragoste pentru cuvânt”, a spus prezentatoarea după care ne-a relatat despre succesele lui Vasile la școală până la absolvire, despre dragostea de studiu și de scris la facultate etc.

„Așa ne vom apropia de refacerea unității românești”

Cuvântarea lui Vasile Malanețchi nu a fost una citită de pe foaie, dar a fost ascultată cu atenție de către toți. A găsit, la început, cuvinte de laudă și pentru mine ca „umorist premiat în România, alături de Ion Diviza”. A vorbit cu multă dragoste despre sora Eugenia, prezentă în sală, cea care scrie poezii și este autoarea textului pentru imnul satului Drăsliceni. „ Mă urmărește un gând. Satul acesta a dat atâția oameni de valoare culturii și științei naționale. Trebuie să facem o carte – „Oameni de la Drăsliceni”, în care să fie incluși toți acei care au făcut lucruri importante pentru întreaga națiune. Să adunăm și folclorul. Așa vom contribui la perpetuarea valorilor autentice ale unui popor pe care îl formăm cu toții. Așa ne vom apropia de refacerea unității românești. Părinții ne-au povestit ce s-a întâmplat de la 1940 încoace: război, foame, deportări, colectivizare… Ne-au distrus esența și au denaturat sensul. L-au deposedat pe om de pământ și l-au dezvățat să muncească. După desființarea colhozurilor, s-a văzut cel mai bine acest lucru. Majoritatea oamenilor nu mai au simțul proprietății și prosperării economice. Sunt niște probleme care ar trebui să ne preocupe. Când v-am spus că venim un grup de scriitori, m-am gândit că vom elucida, în primul rând, acest lucru. Știm că unii mai folosesc exemplul „concludent” al jandarmului român, al riglei cu care i se dădea la palmă școlarului neascultător în perioada interbelică. Dar mai știm că s-a făcut școală, s-a făcut educație. Cine avea șapte clase la români, putem spune, poseda cultură universitară.

Am avut școală și am avut tradiții. Nu știu dacă mai putem reface acest fir de legătură între generații, dar trebuie să depunem efort pentru a salva ce mai putem pentru cei care vin din urma noastră. Să ne răsuflecăm mânecile și să ne punem condeiul la treabă pentru memoria colectivă”, a menționat Vasile Malanețchi. După asta Vasile a împărțit daruri pentru biblioteca din sat, mai multe cărți la care a lucrat și le-a editat. 

„Mai rari oameni ca Vasile printre ai noștri!”

În stilul său inconfundabil, Vladimir Beșleagă a spus: „Evenimentul  ce se produce azi este opusul bădărăniei și mizeriei care ne mănâncă deseori. Este un eveniment de o frumusețe rară ce va rămâne pentru mult timp în amintirea celor prezenți.

Cu Vasile am avut norocul să ne întâlnim la Muzeul de Literatură în 1988 și să lucrăm mai mulți ani împreună. În acel an se împlineau o sută de ani de la nașterea lui Alexei Mateevici. Am mers atunci la Zaim, satul de baștină al poetului, și am deschis muzeul lui Mateevici. Era mare haos pe atunci, biserica fiind distrusă, iar multe morminte profanate. Memoria lui Mateevici a fost restabilită și azi îl avem drept autorul Imnului de Stat al Republicii Moldova. După 1990, am fost cu Vasile la Câmpina, la mormântul Iuliei Hașdeu, ghidați de bunul nostru prieten Ionel Oprișan, am vizitat Institutul „George Călinescu”, Patriarhia Română de unde am adus o mulțime de cărți.

Vasile Malanețchi a înmulțit faima satului său. Se vede că a avut parte de modele de oameni culți și învățați. Nu degeaba și-a dedicat viața memoriei culturii și științei acestui neam. Mai rar așa oameni ca Vasile printre ai noștri!”.

Pentru că la venerabila-i vârstă  domnul Beșleagă își antrenează memoria învățând poezii ale clasicilor și scriitorilor contemporani pe de rost, la sfârșitul discursului său ne-a recitat pe din afară poezia „Limba noastră” de Alexei Mateevici. A cules toate aplauzele sălii, fiindcă i-a impresionat pe spectatori, dar și pe noi, cei care l-am urmat la microfon și nu am putut repeta succesul său.

Scriitorul și muzeograful Victor Vasilache a vorbit despre „cei care vin să lucreze la muzeu și fac o muncă grea, ingrată, mai puțin plătită”. Bucuria editării cărților, a valorificării tezaurului pe care ni l-au lăsat înaintașii este răsplata pentru munca depusă de acești salahori ce trudesc din greu pentru păstrarea și înmulțirea valorilor neamului.

„Este un mare nume care face fața satului Drăsliceni mai frumoasă”

Dumitru Dan Maxim, prozatorul, poetul și jurnalistul, a ținut să spună că „nu Vasile Malanețchi are nevoie de asemenea evenimente, ci satul și oamenii au nevoie de așa întâlniri”. „Noi, consătenii lui, nu trebuie să admitem ca Vasile să fie uitat. Cercetând, mi-am dat seama ce muncă enormă depune Vasile Malanețchi. Ar fi fost cazul să fie sărbătorit și la nivel de instituție națională. Dacă nu s-a întâmplat, vă spun eu că este un mare nume, care face fața satului Drăsliceni mai frumoasă”, a declarat Dumitru Dan Maxim.

La capitolul umor și voie bună, epigramistul Gheorghe Bâlici a descrețit frunțile spectatorilor, dar a recitat și o poezie – „Romanță pentru mama”, la care unii dintre ei au lăcrimat. Viață, cum se știe, nu-i doar veselie…

Spre sfârșitul întâlnirii de suflet cu oamenii din Drăsliceni, vicepreședintele raionului Criuleni, Roman Onică, i-a  mulțumit lui Vasile Malanețchi pentru tot ce face și i-a înmânat o diplomă pentru întreaga activitate și o floare, numită „a bărbaților”. Gestul acestuia a fost repetat și de primarul satului Drăsliceni, Petru Buzu, care i-a înmânat lui Vasile Malanețchi un enorm buchet de frezii și o diplomă de excelență.

În timp ce alți vorbitori, între care dna Eugenia Postică, sora poetă a lui Vasile Malanețchi, Nadejda Guzun, prima învățătoare, Nadejda Munteanu, profesoara de română, Ion Ciutac, doctor habilitat în medicină, profesor universitar ș. a. rosteau ultimele cuvinte de laudă, meritate din plin de Vasile, noi, scriitorii invitați, ne întrebam ce efecte afrodisiace ar putea avea floarea miraculoasă „pentru bărbați”. Cel mai interesat, am observat, era scumpul și dragul nostru nonagenar Vladimir Beșleagă… Iertat să-mi fie tonul glumeț și sper să fiu înțeles corect, că doar vine 1 aprilie.

Pe parcursul evenimentului ne-au încântat cu cântecele lor interpretele din formația locală „Răzeșeanca” și cvartetul de instrumentiști condus de vioristul și interpretul Marin Bunea.

La final, am mâncat câte o plăcintă și o sărmăluță, am închinat și un pahar de vin bun pentru sănătatea lui Vasile Malanețchi, căruia îi urăm și astăzi, 20 martie 2024, de Ziua lui de naștere, „La mulți ani!”.