Procedura de înmatriculare a vehiculelor, simplificată de Executiv

490
0

Procedura de înmatriculare a vehiculelor va fi simplificată, modernizată și centrată pe cetățean. O hotărâre, în acest sens, a fost aprobată de Executiv. Proiectul urmărește digitalizarea serviciilor publice și facilitează modul de interacțiune între beneficiari și autorități.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Potrivit proiectului, pentru a reduce numărul vizitelor la ghișeu, un șir de acte nu vor mai fi obligatorii, iar accesul la documentele disponibile pe platforma MConnect va fi extins.

De asemenea, persoana va putea transmite dreptul de proprietate asupra vehiculului, fără prezentarea obligatorie a automobilului. Nu va mai fi necesară nici eliberarea copiei certificatului de înmatriculare și radiere din evidență a vehiculului.

Totodată, termenul de cinci zile lucrătoare oferit pentru verificările la care urmează a fi supus automobilul va fi extins până la 30 de zile.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE