Gânduri în ziua de duminică

Ziua de duminică e una singură după o săptămână de lucru și se află exact înaintea alteia, care vine cu noi probleme numai bune de rezolvat. Oricât ai fi alergat în săptămâna precedentă, grijile și nevoile nu s-au împuținat, ba chiar s-au înmulțit. Pentru că nu ești chiar tare religios, dar știi că și Dumnezeu s-a odihnit în ziua a șaptea, te obligi să uiți măcar pentru o zi de ceea ce te frământă cel mai mult, să nu te mai gândești la ce va fi mâine.

Simți însă că e foarte greu să te detașezi, să uiți definitiv de „vicisitudinile sorții” și începi să revii la starea „de normalitate” care te stăpânește în toate celelalte zile de alergătură. Dacă totuși nu poți scăpa de gândurile obsesive ale vieții tale care „trece ca o clipă”, te concentrezi pe ce e mai important. Dar ce anume, te întrebi, e mai important? Totul, aproape totul este „mai important”, iar dacă nu ai înțeles încă acest lucru, s-ar putea întâmpla să ți se explice din nou în viitorul cel mai apropiat.

Chiar dacă la serviciu totul e OK (o nouă apreciere, europenizată, a activității fără cusur), s-ar putea să-ți facă observație șeful chiar din ziua de luni că ești o vulpe bătrână și nu te dăruiești în întregime cauzei, nu faci tot posibilul ca să strălucească departamentul pe care „domnia sa are onoarea să-l conducă”. Șeful tău are reguli draconice stricte de care el le respectă mai puțin, dar le impune întregului colectiv. Dacă nu-ți place, spune el, la ușa instituției așteaptă altul care îți va ocupa bucuros locul. Astfel stând lucrurile, nu sufli o vorbă și nici nu intri în discuțiile inutile, cu șușoteli, ale colegilor. În ultimul timp s-au înmulțit turnătoriile și, din când în când, cineva dintre naivii care au avut prea mare încredere în vreun provocator, a plecat „de bună voie” în căutarea unui alt loc de muncă…

„Înțelepciunea” ta nu trece totuși neobservată și începi să fii dat drept exemplu de corectitudine și loialitate angajaților mai tineri care încalcă ordinea, întârzie la serviciu sau pleacă mai devreme cu câteva minute ca să nu întârzie la grădiniță să-și ia copiii. Nimeni nu bănuiește ce e în capul tău, care e părerea ta adevărată despre ce se întâmplă în juru-ți, dar, dat fiind faptul că ți-au mai rămas câțiva ani până la pensie și trebuie să suporți totul până la urmă, treci drept un tip bine educat, la locul lui, „exemplu bun de urmat”.

După ce te gândești bine la toate acestea și te feliciți în gând pentru răbdare, o rază de lumină salvatoare îți pătrunde în creier și începi să reflectezi și asupra altor învățături. Ele se află de asupra tuturor lucrurilor care îți decid existența din timpul săptămânii de lucru. Te gândești la cele veșnice, dar deschizi și o carte a lui Constantin Noica care te așteaptă pe masă de duminica trecută, când nu prea ai avut timp de lectură, pentru că te-ai gândit, ca și în această duminică, doar la „lucrurile cele mai importante” care decid bunăstarea familiei, existența și mersul înainte, spre culmi nebănuite, dar foarte palpabile și demne de cucerit.

În Eseul de duminică al lui Noica citești că „munca noastră nu e sfințită de nici un înăuntru, că Duminica noastră e doar ocolirea acestui înăuntru, e doar distragere și distracție, că, lăsat singur, omul nu mai are ce face. Atunci la ce bun restul, dacă singurătatea nu e bună pentru nimic? La ce bun șase zile oarbe, dacă a șaptea nu aruncă nițică lumină asupră-le?”.

„Omenirea de azi se ocupă stăruitor de organizarea muncii. Din când în când se gândește la organizarea răgazurilor. Numai că nu de organizare ar trebui să fie vorba, ci de înțelegere a răgazului. Și ce ridicol să încerci reglementarea repaosului duminical, când numai repaos nu este!”, mai spune Constantin Noica.

Acum, după ce ai citit puțin și ai reflectat bine asupra acestor întrebări lăsate tot mai mult și mai mult fără răspuns de omul modern, te gândești că nu ar strica, pentru binele întregului colectiv, să vorbești cu șeful tău despre sensul vieții și al cunoașterii de sine măcar în zi de duminică. Începi imediat să râzi și renunți din start, pentru că ar putea crede că te-ai ramolit și ești tocmai bun de dat afară ca un corp învechit și nefolositor. Iar până la pensie mai este…