Perpetuarea Transnistriei și mirajul Fetei Morgana

Contextul internațional, dar și cel intern, a pus pe tapet noi realități și schimbări ale paradigmei în ceea ce privește raportul de forțe în negocierea dosarului transnistrean între Chișinău și Tiraspol. Opinia publică, dar și cea a decidenților și experților, este oarecum împărțită în ceea ce privește modalitățile de soluționare a acestei probleme.

Tiraspolul nu mai este în aceeași poziție de forță pe care o deținea înaintea izbucnirii invaziei militare ruse în Ucraina în februarie 2022, iar Chișinăul deține mai multe pârghii, dar și voință politică, de a rezolva această situație nu numai prin prisma mediatorilor internaționali, dar și prin soluții interne.

Deși anunțată încă din vara anului trecut, măsura de impozitare a mărfurilor transnistrene care intră și ies din regiunea separatistă transnistreană, a stârnit reacții puternice la Tiraspol, care agită din nou valurile. Acest început de aducere în câmpul legal economic al Republicii Moldova al Transnistriei prin taxarea importurilor și exporturilor este doar un prim pas, unul de altfel mic, ținând cont, de exemplu, că nu s-a introdus și plata TVA-ului de 20 la sută la astfel de mărfuri, dar nici accizele aferente.

În acest moment, efortul financiar al agenților economici din Transnistria nu este atât de mare, ci reprezintă doar circa 5% din valoarea mărfurilor. Acest lucru, din punct de vedere economic, nu este un efort atât de mare. Problema cea mai mare a Tiraspolului este însă că autoritățile de la Chișinău încep procesul de reintegrare a regiunii cu decizii care nu sunt doar economice, ci și politice.

Preț de peste trei decenii, Tiraspolul susținut de Moscova a făcut ce i-a stat în putință pentru a evita discuțiile despre coșul politic al procesului de reglementare. Totul s-a jucat numai pe avantaje socio-economice pe care Transnistria le-a obținut sub spectrul menținerii unei situații de liniște în care Tiraspolul deținea și avantaje superioare militare.

Odată cu investițiile în securitate și apărare a Chișinăului din ultimii ani și pe fondul slăbirii forței de disuasiune militară a Rusiei, datorită rezistenței ucrainene, în special în zona Odesei, regimul separatist de la Tiraspol nu a mai putut amenința atât de tare în plan militar Republica Moldova. De asemenea, intențiile verbale ale Ucrainei de a pune ea capăt amenințării transnistrene, a pus Tiraspolul pe o poziție inferioară comparativ cu cea de forță cu care era obișnuit. Odată cu suprimarea treptată din acest avantaj, Tiraspolul nu mai este în măsură să dicteze la masa negocierilor cu Chișinăul.

Schimbarea piețelor

Realitatea că 70 la sută din exporturile transnistrene merg acum spre Uniunea Europeană, față de circa 50% în 2019, dar și exporturile spre malul drept care au crescut considerabil, lasă Transnistria fără legătură economică comercială cu Federația Rusă. Cu toate acestea, gazul rusesc aproape gratis continuă să vină în Transnistria și să se acumuleze la acea datorie istorică către Gazprom ce a atins deja circa 10 miliarde de dolari.

Mai mult, Ucraina a declarat deja că la finele acestui an nu va mai permite livrări de gaze spre Transnistria, ceea ce va pune regimul de la Tiraspol într-o situație fără precedent. Fie Rusia găsește rute alternative de aprovizionare cu gaze a regiunii prin aceeași schemă aplicată anterior, fie regimul separatist și firme arondate lui într-o formă sau alta – Combinatul Metalurgic de la Râbnița și Centrala Termo-Electrică de la Cuciurgan – vor plăti prețul gazelor la prețul pieței.

Acest lucru ar putea pune Tiraspolul într-o nouă paradigmă de funcționalitate și anume de a putea fi competitiv în condiții egale de piață cu ceilalți jucători regionali de pe piața energiei și a produselor metalurgice.

Toate acestea vor aduce regimul separatist aproape de colaps și este posibil, ca în cazul unui animal hăituit, Tiraspolul să încerce provocări de natură securitară în raport cu Chișinău. Din acest punct de vedere, zilele acestui regim par mai degrabă numărate, iar aceste măsuri economice graduale aplicate de Chișinău nu conduc decât spre un astfel de deznodământ, din moment ce nivelul de viață în Transnistria a ajuns la circa jumătate față de cel de pe malul drept al Nistrului. Acest lucru determină un model neatractiv de nivel de trai în stânga Nistrului, iar oamenii nu pot fi hrăniți la nesfârșit doar cu propagandă patriotardă transnistreană prorusă și anti-Chișinău.

Manipulări și dezinformări

Tot în același timp, în spațiul public apar tot mai multe dezbateri despre faptul dacă aceste măsuri sunt corecte în raport cu Tiraspolul sau nu. Nu doar lobby-iștii clasici de la Chișinău pentru regimul de la Tiraspol sunt acum problema, ci și rețelele de socializare, și anumite media care împing narațiunea că autoritățile de la Chișinău ar trebui să renunțe la măsurile de impozitare asupra Tiraspolului sub diverse pretexte.

De asemenea, Tiraspolul încercă să creeze impresia unor nemulțumiri sociale și proteste populare peste Nistru, acțiuni care se observă cu ochiul liber că sunt planificate, iar oamenii sunt forțați de regim să iasă pe străzi. Așadar, este de așteptat ca spațiul informațional al Republicii Moldova, de altfel unul foarte puțin rezilient, să fie inundat de astfel de mesaje și dezbateri false care să cauționeze regimului de la Tiraspol sub pretextul evitării unei crize umanitare.

Această idee a fost servită constant de mulți actori externi, dar și de unii de pe cele două maluri ale Nistrului, fiind în esența sa una falsă. De altfel, foarte mulți cetățeni de pe malul Nistrului s-au conectat la economia malului drept, unde lucrează și deja trăiesc de mai mulți ani. Toate aceste încercări de manipulări folosesc, în cea mai mare parte, regimului oligarhic instalat la Tiraspol și condus de oligarhii Viktor Gushan și Ylia Kazmalii prin bunăvoința Moscovei. Aceștia au spoliat în ultimele trei decenii regiunea și au ajuns să dețină monopolul cvasi-total asupra activităților economice din Transnistria.

Toate aceste măsuri de impozitare ale Chișinăului lovesc, în marea lor majoritate, în interesele de afaceri ale „Republicii Sheriff”, instaurată în stânga Nistrului de acești oligarhi. De altfel, de ani de zile, aceștia locuiesc în țări occidentale, precum Germania, unde și-au ridicat afaceri legitime cu mărfuri și servicii care provin din Transnistria. De altfel, cei doi nu se află pe lista sancțiunilor internaționale, deși decenii întregi au fost sprijiniți de Rusia, nu numai în Transnistria, dar și în Ucraina, acolo unde au deținut afaceri strategice în telecomunicații, curmate de autoritățile de la Kiev chiar de dinaintea izbucnirii invaziei ruse sub acuzații de spionaj în favoarea Moscovei.

Drepturile omului în oglinda contemporană a Uniunii Sovietice

Transnistria continuă să fie o „gaură neagră” și din perspectiva drepturilor omului. Pe lângă cazurile de cetățeni moldoveni închiși din diverse motive de regimul separatist, orice tentativă politică de opoziție politică sfârșește rău. De altfel, ne amintim cazul din iulie 2023, atunci când liderul opoziției din Transnistria, Oleg Horjan, a fost ucis în circumstanțe neelucidate nici până în prezent de cei care se ocupă de acest caz în stânga Nistrului.

Mai mult, am asistat recent la reținerea a doi jurnaliști moldoveni, Viorica Tătaru și Andrei Captarenco. În timp ce-și făceau meseria, filmând un protest de pe 24 februarie de la Tiraspol, aceștia au fost ridicați de către serviciile speciale transnistrene și conduși la interogatorii separate în care au fost întrebați obsesiv timp de trei ore cine i-a trimis și cine le coordonează activitatea.

De altfel, lucrătorii din serviciile speciale de la Tiraspol, i-au amenințat că nu vor pleca de acolo până nu șterg tot ce au filmat, deși imaginile cu acest protest erau publice și redate de presa locală de la Tiraspol, dar și pe rețelele de socializare. Gestul regimului de la Tiraspol a fost unul irelevant, menit să arate încă o dată că măsurile de coerciție fac parte din instrumentarul lor principal în abordările față de jurnaliști și libertatea de exprimare și, in extenso, față de drepturile omului.

În acest context, întrebarea de bază este dacă acest regim separatist, care a creat numai probleme în regiune, fiind de altfel prototipul conflictelor înghețate create de Rusia în bazinul Mării Negre, mai trebui să existe sau nu? Își vor asuma și partenerii occidentali costurile unei reintegrări de care Republica Moldova nu este capabilă de una singură? Va dori Occidentul să întoarcă acel contra-exemplu al Moscovei cu conflictele înghețate orchestrate de Federația Rusă în proximitatea sa prin crearea unor republici separatiste sau nu? Acestea sunt de fapt câteva dintre întrebările majore la care toată lumea ar trebui să reflecte în aceste zile în ceea ce privește această vitrină a defunctei Uniuni Sovietice denumite generic Transnistria. Un cap de pod și avanpost al Federației Ruse în coasta UE și NATO ce poate poate fi exclus rapid din calculele regionale, dacă va exista suficientă voință politică din partea Occidentului și a Chișinăului.

Editorial de Mădălin Necșuțu, jurnalist Balkan Insight și TVR Moldova

Sursa: FES/ APE Newsletter no. 01 (215) Transnistria, fața în față cu realitățile Republicii Moldova europene