Azi, a decedat balerina Tamara Podaruev, o stea a baletului autohton. Aceasta avea 83 de ani. Anunțul a fost făcut de către ministrul Culturii, Sergiu Prodan, pe pagina sa de socializare. Ministrul a transmis condoleanțe familiei, rudelor, prietenilor și discipolilor, tuturor celor în memoria și rugăciunile cărora va trăi de-acum încolo renumita balerină.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINE„Am aflat cu tristețe despre trecerea la cele veșnice a balerinei Tamara Podaruev, un nume de referință în lumea baletului autohton, cu o contribuție semnificativă la dezvoltarea și promovarea acestei arte.
Sincere condoleanțe familiei, rudelor, prietenilor și discipolilor, tuturor celor în memoria și rugăciunile cărora va trăi de-acum încolo renumita balerină.
Zbor lin către ceruri…” – a scris pe pagina sa, ministrul Culturii, Sergiu Prodan.
Tamara Podaruev a fost solistă, prim-balerină la Teatrul National de Opera și Balet „Maria Biesu”.
A interpretat rolurile principale în cele mai cunoscute și apreciate, de către public, spectacole de balet: „Lacul Lebedelor,” „Frumoasa din pădurea adormită”, „Romeo și Julieta” ș.a., unde s-a impus printr-o abordare artistică și coregrafică excepțională.
Aplauzele și recunoștința publicului i-au adus titlul de Maestru în Artă și „Gloria Muncii”, pentru contribuția sa remarcabilă la dezvoltarea și promovarea patrimoniului cultural și artistic.
Tamara Podaruev este cunoscută și ca unul dintre cei mai râvniți pedagogi de balet în cadrul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, unde ani la rând a transmis din măiestria și tradițiile baletului clasic, educând și inspirând generații întregi de artiști de balet.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE