Tot mai aproape de Europa

La 14 decembrie 1467, Ștefan cel Mare împreună cu oastea lui, „gândind că a venit momentul în care cu puţini să-i bată pe mulţi”, după cum scria un cronicar polonez, îl învingea la Baia pe Matei Corvinul, conducătorul armatei maghiare. Evenimentele din 14 decembrie 2023, culminând cu decizia Consiliului Europei de a invita la negocieri, pentru integrarea plenară în UE, a Ucrainei și Moldovei și de atribuire Georgiei a statutului de țară-candidat, sunt cu adevărat istorice. Charles Michel, președintele Consiliului Europei, a expus deciziile scurt și exact: „Consiliul European a decis deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina și Moldova. Consiliul European a acordat Georgiei statutul de candidat. UE va deschide negocierile cu Bosnia și Herțegovina odată ce va fi atins gradul necesar de conformitate cu criteriile de aderare și a invitat comisia să raporteze până în martie în vederea luării unei astfel de decizii. Un semnal clar de speranță pentru popoarele lor și pentru continentul nostru”

Interpretăm acest act ca „Victoria de la Bruxelles” a întregii societăți, a cetățenilor RM, fie rămași acasă, fie aflați la munci peste hotare (diaspora a avut rolul ei catalizator), a majorității parlamentare și a guvernării actuale, care avansează cu reformele, dar, în mod deosebit, Maiei Sandu, președinta implicată plenar, pentru care integrarea europeană este un obiectiv politic, dar și un proiect personal. Am spus și cu altă ocazie: dincolo de erorile firești sau grav-supărătoare ale unor noi demnitari din peisajul politic moldovenesc (or înnoirea a fost masivă, a se vedea cel puțin lista majorității parlamentare), dincolo de derapajele involuntare și de călcatul conștient prin străchini, guvernarea per ansamblu e una având scopuri politice ambițioase. Nu mai vorbim de un grup de oligarhi, care ar investi pentru a obține dobândă, dar nici o emanație a vechii nomenclaturi, care voia un singur lucru: să mențină și să perpetueze actualul statu-quo. Vom mai bâjbâi în căutarea soluțiilor, dar vectorul (dacă nu chiar drumul) este mai limpede. Începem, în sfârșit, să devenim cu adevărat independenți față de imperiu, care ne mai pândește din fiecare geam.

Interpretăm acest act al UE ca pe o sărbătoare, pentru că prea mult am așteptat o decizie de acest gen de la președinții, parlamentele și guvernele anterioare. Interpretăm însă acest fapt și ca pe un avans (nicio țară din actuala UE nu a avut un parcurs atât de scurt de la statutul de candidat la stadiul de negociere). Bineînțeles că asupra deciziilor a influențat invazia rusă în Ucraina și eroica luptă a poporului ucrainean cu agresorul din Est. Le datorăm acestor ostași-martiri ascensiunea noastră europeană. Consecutiv, ajutorul nostru nu e doar compasiune umană și filantropie, ci și implicare pragmatică. Altfel, ne-am putea pomeni, vorba lui Neagu Djuvara, ca peste noapte să vorbim pecenega. Și aici e de gândit. De vreme ce unul dintre factorii ascensiunii europene a acestor țări este eroismul soldaților ucraineni, e normal să așteptăm eforturi pe potrivă de la clasa noastră politică și de la întreaga societate. Sunt(em) gata de sacrificii? Or oponenții noștri sunt adevărați adversari, care se convertesc ușor în cei mai autentici dușmani. Ne putem aștepta la surprize de tot soiul. Războiul pentru noi abia începe. Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului e îngrijorat că „Ucraina și Moldova nu corespund criteriilor de aderare la UE”. Dincolo de întristarea lui în urma deciziei, se resimte și o dorință de a ajuta aceste țări să nu corespundă și de acum înainte, subliniind că „negocierile pot să dureze ani și chiar decenii întregi”. Consecutiv, unul dintre scopurile noastre este să-i dezamăgim așteptările.

Important amănunt, pe care trebuie să se concentreze toată societatea și, mai ales, clasa politică: negocierile abia urmează să înceapă. Știm câți neprieteni avem în acest parcurs, dar nu avem voie să ratăm șansa. O bună idee ar fi fost inaugurarea unui minister al integrării europene, pentru a coagula eforturile. Sau un birou guvernamental cu aceleași funcții. Sau, având în vedere că e nevoie de implicare plenară a tuturor instituțiilor, având în vedere că vorbim, de fapt, de un întreg Guvern al Integrării Europeane, poate că mai eficient al fi un centru (prezidențial) de monitorizare a acțiunilor integratoare. Care ar propune strategii și ar urmări parcursul, ar grăbi procesul oriunde se va constata o întârziere și ar penaliza dur orice sabotaj, făcut, vorba veche, cu voie sau fără de voie.

Spun astea deoarece dacă se găsesc persoane care profită sau parazitează pe seama unei guvernări, oricât de nobile ar fi scopurile acesteia, cu siguranță că se vor găsi profitori, care să tragă la turta lor ardoarea celor implicați și dedicați. Și dacă vom rata negocierile, se va întâmpla din cauza lor, a leneșilor, a incompetenților, a profitorilor…

Despre oponenți. Sigur că există oponenții moderați și mercantili, care au avut în minte propriile scenarii și ar fi vrut ca eurointegrarea noastră să iasă altcumva, punându-i în evidență pe ei. Un fel de eurofili alternativi. Dar există și o puternică mișcare eurosceptică, antieuropeană, antioccidentală, cu centru de iradiere între zidurile Kremlinului. Sigur că aceștia au așteptat o cu totul altă decizie, mizând pe încăpățânarea lui Victor Orban, premierul maghiar și prietenul fidel al lui Vladimir Putin. S-au înșelat și acum au rămas fără replică. Dar asta nu înseamnă deloc că s-au resemnat. Sigur că și președintele rus a așteptat un eșec al Moldovei, Georgiei și, mai ales, al Ucrainei. Nu a fost să fie. Între timp, acesta a făcut declarații nerevernțioase la adresa noilor europeni. În privința Moldovei, eu aș reține nu atât regretul lui Putin că noi vom cumpăra gaz european, renunțând la cel rusesc, cât replica despre ieșirea noastră din CSI. Putin a zis că, dacă dorim părăsirea CSI, n-avem decât, ne privește. A mai zis că rolul nostru acolo a fost unul insignifiant și că noi nu trebuim nimănui acolo. Nouă chiar ne-ar conveni această indiferență (care se va developa ca falsă cu prima ocazie de a ne opri ascensiunea europeană și de a deturna parcursul nostru istoric), dar interesant e cum vor reacționa la această replică echipa Dodon-Bătrâncea-Țârdea.

Și încă ceva. Săptămâna ce a trecut a memorat o frază din ședința guvernului: „țineți minte aceste nume…”, urmând numele judecătorilor care au încercat să reabiliteze partidul-căpușă al lui Șor (cine ar fi îndrăznit să se pună în poară cu decizia guvernului pe timpul lui Plahotniuc?!). Fraza a fost rostită de premier, iar replica, malițioasă, a venit imediat: „Rețineți acest nume: Dorin Recean”. Eu zic să-l reținem. Pentru că, indiferent de dreptatea pe care o au, acum, mai mult decât niciodată, avem nevoie de oameni ai faptei. Asumându-și riscuri, dar schimbând lucrurile. În caz contrar, vom rămâne captivii vechiului sistem… apărându-l cu legile democratice. Or se știe că până și cele mai odioase figuri și formațiuni din istorie au profitat din plin de regulile societare, venind la putere pe cale democratică și fiind protejați de democrație. Ceva nu e în regulă la acest capitol și derapajele trebuie curmate în fașă. Numai astfel ne vom apropia de lumea civilizată: scăpând, cu toții, de năravurile trecutului. Și, mai ales, de cei care slujesc intereselor străine.