N-am văzut  din partea guvernărilor de la Chişinău inițierea unor proiecte sau politici coerente care să ducă la reintegrarea celor din Transnistria

670
0

Deputatul Oazu Nantoi, un expert pe problema dosarului transnistrean, a avut amabilitatea să ne ofere un interviu pentru buletinul de politică externă al FES/APE în care am vorbit despre eventualele scenarii în care regiunea secesionistă din stânga Nistrului poate fi reintegrată în cadrul Republicii Moldova. Am discutat despre opoziția Moscovei la un altfel de proiect și despre cât de coerente trebuie să fie politicile Chișinăului, dar și ale partenerilor occidentali, în această privință.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Redăm interviul integral în rândurile de mai jos:

Domnule deputat, este posibilă integrarea europeană a Republicii Moldova cu tot cu regiunea sa transnistreană înainte de rezolvarea definitivă a acestui dosar? Se tot vorbește de precedentul Cipru, dar este de imaginat o integrare europeană cu o enclavă separatistă care are și soldați ruși pe teritoriul ei?

Întrebarea este  una fundamentală,  dar  răspunsul la această întrebare depinde de mai mulți  factori, atât externi,  precum și interni. Primul și principalul factor extern este evoluția conflictului militar dintre Ucraina și Federația Rusă. Mass media, dar și unii experți, au creat niște așteptări exagerate cu privire la contraofensiva Ucrainei din primăvara anului 2023. Noi însă vedem că situația,  linia frontului,  este una dramatică. Rusia dispune în continuare de mai multe resurse umane,  are superioritate la unele categorii  de armament, în primul rând,  aviație, etc. Și părții ucrainene îi vine extrem de greu să riposteze Federații Ruse, care, între timp,  au mai învățat să lupte în comparație cu ceea ce a fost în februarie 2022. Și totuși, situația pe linia frontului este acel factor care va determina pe viitor și situația pe malul stâng al Nistrului.

Al doilea moment este că ceea ce numim conflictul transnistrean poate fi definit ca un conflict hibrid. Pe de o parte, nimeni nu poate nega că Federația Rusă controlează această regiune și n-a renunțat la ideea de a impune, sub pretextul așa-zisei soluționări a conflictului, un statut juridic special, garantat cu certitudine, după cum spunea diplomația rusească, prin care să mențină controlul asupra întregii Republici Moldova.

Nu cred că Federația Rusă va renunța la această idee, ținând cont de războiul hibrid evident, care este purtat de Federația Rusă împotriva societății și actualei guvernări din Republica Moldova. Federația Rusă încă mai speră că războiul hibrid se va solda cu eșecul actualei guvernări, cu criză, colaps, și atunci va veni momentul  pentru soluționarea pașnică, sub bagheta dirijorilor de la Kremlin. Dar asta e pur ipotetic.

În realitate, dacă ne uităm mai pragmatic la ceea ce se numește așa-zisa Transnistrie,  știm că  majoritatea absolută a locuitorilor din stânga Nistrului sunt cetățeni ai Republicii Moldova, chiar dacă nu toți posesoriii buletinelor și pașapoartelor Republicii Moldova se consideră cetățeni loiali. Oricum, acesta este un aspect foarte important. La 15 noiembrie 2020,  când a avut loc turul doi  al alegerilor prezidențiale în Republica Moldova,  din cei care au venit sau chiar au fost aduși de pe malul stâng să voteze pentru Igor Dodon, între 14-20% au votat pentru  doamna Maia Sandu.

Și atunci când anul trecut, pe malul stâng al Nistrului au fost lansate niște zvonuri, știri false, despre o eventuală mobilizare, sau zvonul, de exemplu, de pe 24 februarie 2023, despre o eventuală agresiune a Ucrainei împotriva Transnistriei, oamenii de pe malul stâng s-au repezit să se refugieze pe malul drept al Nistrului. Deci este evident că  multă lume de pe malul stâng al Nistrulu percep malul drept ca pe un refugiu, ca pe o insulă de stabilitate, predictibilitate și cu mai multe garanții de pace.

Nu mai vorbim de componenta economică, cand toți agenții economici din stânga Nistrului sunt înregistrați la Chișinău și realizează operațiunile de import-export în bază documentelor eliberate de Departamentul Vamal al Republicii Moldova. Aceștia se prezintă în afară  Republicii Moldova în calitate de agenți economici loiali ai Republicii Moldova. Așadar, ceea ce mișcă din punct de vedere economic pe malul stâng depinde 100% de poziția oficialităților de la Chișinău.

Mai există și această „enigmă” a  sectorului energetic, unde  Federația Rusă livrează gratuit gaz,  iar din acel gaz este generată energia electrică pe care o plătim noi, cei de pe malul drept, întreținând pe această cale regimul din stângă Nistrului. După cum mai multă lume constată, acest lucru este tot o pârghie de șantaj din partea Federației Ruse, deoarece Moscova poate să întrerupă aceste livrări de gaze. Și atunci malul drept se va ciocni cu perspectiva foarte stresantă de a prelua controlul asupra malului stâng, care va fi un teritoriu absolut falit.

Necesitatea stringentă a demilitarizării

Care ar fi soluțiile, domnule deputat?

Totodată, aș vrea să subliniez că niciodată n-am avut o atitudine lejeră față de procedura de reîntregire a Republicii Moldova, din două considerente. Primul – pe durata deceniilor au fost  realizate multiple programe cu milioane și milioane de euro aruncați în vânt, de „confidence building” [consolidarea încrederii] etc.  Însă, eu nu văd nici pe malul drept și nici în comunicarea oficialităților de la Chișinău cu  prietenii și partenerii de dezvoltare să fie discutată o problemă  fundamentală – demilitarizarea acestei regiuni.

Comunitatea internațională are însă experiența când în zone de conflict, precum Bosnia-Herzegovina, au fost  aplicate mecanisme și realizate procese de demilitarizare. Din anul 1996, atunci când a fost realizat acest scenariu,  au fost atinse acordurile  de la Dayton semnate la Paris. A trecut ceva timp iar peste 25 de ani, realitățile s-au schimbat dramatic, la fel și conjunctura internațională. Oricum, problema rămâne și, în opinia mea, trebuie să existe un dialog NATO – Republica Moldova și Ucraina, în primul rând, ca din timp să fie pregătite  schemele și resursele  necesare pentru demilitarizarea  pașnică a acestei regiunii transnistrene.

În stânga Nistrului nu sunt demenți ca să se sinucidă, dar oricum este nevoie de demilitarizarea regiunii. În urmă cu mai mulți ani, eu spuneam că este nevoie de un program de repatriere a unora în Federația Rusă, dar această problemă nici nu este discutată măcar.

Eu nu sunt gata să fiu categoric în ceea ce privește aplicabilitatea modelului Ciprului  pentru Republica Moldova sau nu.

La aniversarea a 30-ea a reunificării celor două Germanii, doamna Merkel a spus că procesul de reunificare a celor două germanii încă nici de departe nu este încheiat. Și dacă ne uităm cum se votează în teritoriile fostei RDG în comparație cu restul teritoriului Germaniei, vedem că s-au păstrat niște clivaje și niște contraste de mentalitate, în pofida faptului că reunificarea celor două Germanii a fost un proces dorit. Și în pofida faptului că Germania Federativă a avut un fond național unde se acumulau resursele financiare pentru acoperirea procesului  de reintegrare.

Așadar, este vorba de un proces foarte migălos, de lungă durată, peste cicluri electorale, în urma cărora trebuie să dispare orice diferență de percepere a realităților pe malul stâng și pe malul drept ale Nistului. Ori, noi avem ceea ce avem, în special dacă ne uităm la autonomia găgăuză, guvernările de la Chişinău, în pofida faptului că legea [de acordarea a autonomiei la Comrat] a fost votată în 1994, până în prezent, eu n-am văzut din partea guvernărilor de la Chişinău inițierea unor proiecte,  a unor politici coerente de lungă durată, care ar fi  dus la integrarea concetățenilor noștri. Nu la asimilarea lor, ci la integrarea lor în spațiul mental al societății moldovenești.

Moștenirea mentalităților deformate

Poate trebuie elaborate mai multe politici legate de tânără generație din regiunea transnistreană, dar și cea din autonomia găgăuză?

Fundația „Friedrich Ebert” Moldova a publicat recent un studiu al tinerilor, cu vârsta între 15-29 de ani, din Republica Moldova, despre cum percep ei realitatea, la ce se gândesc. Pe lângă faptul  că 50% din cei chestionați relatează că vor pleca din țară, se mai constată un lucru foarte neplăcut și alarmant. De exemplu, în autonomia găgăuză, tinerii sunt purtători cam ai acelorași clișee pe care le manifestă părinții și bunicii lor.

Prin urmare, putem vorbi despre falimentul sistemului  educațional în Republica Moldova și lipsa unor politici coerente de consolidare a societății moldovenești, de coeziune civică în bază criteriului de cetățenie. Și dacă ne uităm deja la Uniunea Europeană, atât birocrația europeană cât și politicienii din UE se află sub impresia șocului trăit de agresiunea frontală a Federației Ruse  împotriva Ucrainei. Politicienii din UE chiar își recunosc greșelile comise în trecut.

Am participat la diferite întruniri cu experți din Germania, unde se spune franc despre greșelile  politice promovate de Germania în raport cu regimul lui Putin. Pendulul s-a pornit în altă direcție, iar UE manifestă o deschidere maximă față de Republica Moldova, în mod special. Da, este vorba și de Ucraina, dar Ucraina este în stare de război. Pentru Republica Moldova însă, care este protejată geografic de Ucraina, există o deschidere maximă.

Noi am auzit despre faptul că Republica Moldova ar putea deveni țară-membră a UE fără  soluționarea conflictului din zona de est a Republicii Moldove. Dar eu nu știu cum va arata UE  peste câțiva ani de zile, deoarece noi vedem că în unele state din UE se consolidează niște mișcări politice populiste, iar un exemplu este Ungaria.

Eu consider că este extrem de riscant pentru societatea moldovenească, pentru clasa politică, cea care se identifică cu perspectiva integrării europene, să spunem că am putea merge spre UE și  fără Transnistria.

În primul rând,  se scapă din vedere următorul moment foarte important. Acei locuitori din stânga Nistrului care simpatizează Republica Moldova se simt trădați. În al doilea rând,  nu există nicio garanție că peste 5-7 ani nu se va schimba atitudinea față de nerezolvarea acestui  conflict. Eu consider că societatea și clasa politică trebuie să  purceadă la o revizuire a atitudinilor.

Concubinaj forțat, fără de soluții

Cât de mult contează includerea dosarului transnistrean în noul concept de strategie de  securitatea națională și ce va schimba acest lucru în optica instituțiilor statului de a rezolva acest dosar? 

În curând va veni ziua de 19 noiembrie 2001, atunci când a fost semnat Tratatul de pace și prietenie cu Federația  Rusă, unde în preambul este fixat că Federația Rusă este garant pentru Republica Moldova. Acest tratat s-a prelungit automat pentru 10 ani de zile în mai 2021, fiind ratificat de Parlamentele ambelor state.  Faptul că noi avem o strategie națională în care prima dată s-a spus franc că principalul pericol pentru Republica Moldova este Federația Rusă, asta înseamnă că noi am spus litera A din alfabet, dar mai este cale lungă până la Z.

Eu sunt destul de sceptic, dat fiind faptul că se împlinesc în curând trei ani de la intrarea în funcție a doamnei președinte Maia Sandu și au trecut doi ani de la guvernarea PAS, iar în raport  cu această problemă noi nu avem nicio poziție tranșantă și consecventă din partea statului  privind politicile de apărare a drepturilor omului în stânga Nistrului, în special a cetățenilor Republicii Moldova.

Suntem martorii unei politici netransparente de concubinaj cu acest regim. Mă refer la aspectul energetic și nu numai. Din acest motiv, publicarea acestui proiect de strategie nu cred că ar fi adăugat turații la ceea nu se observă  deloc.

Totodată, în proiectul strategiei pe care l-am citit, eu consider că în privința problemei transnistrene,  chiar dacă se menționează că va fi soluționată pe căi exclusiv pașnice și  diplomatice, sunt scăpate din vedere problema dialogului cu populația din stânga Nistrului, problema apărării drepturilor omului și problema pregătirii procesului de demilitarizare a regiunii, indiferent de ceea ce vor spune la Kremlin. Acestea sunt foarte importante.

Procesul de demilitarizare nu poate fi realizat dacă se merge pe linia relațiilor diplomatice, comunicării diplomatice cu administrația de la Kremlin. Chiar dacă Putin va pleca, situația din Federația Rusă este de așa natură că, fără ca să fie învins așa cum a fost învinsă Germania  nazistă, acest regim revanșard își va păstra și esență și apucăturile.

Are Republica Moldova un plan de contingență elaborat pentru reintegrarea regiunii  transnistrene, mai ales în condițiile în care la finele anului viitor, Ucraina, cel mai probabil, nu va reînnoi acordul de tranzit al gazelor rusești pe teritoriul său, deci și spre Moldova și regiunea transnistreană? La ce ne putem aștepta din acest punct de vedere?

Întrebarea este cu multe necunoscute și eu nu sunt  gata să dau răspunsul. Am fost la întâlniri mai puțin publice, la care erau factorii de decizie de care depinde și formularea unor politici în raport cu malul stâng, și sunt la curent că cel puțin s-au pornit niște activități în ceea ce privește estimarea costurilor [reintegrării Transnistriei]. Noi trebuie să fim conștienți că situația poate să  capete o turnură neașteptată și trebuie să fim pregătiți pentru aceasta.

În primul rând, trebuie să avem o viziune, iar apoi trebuie să avem proiecte de planuri de acțiuni pe domenii care pot fi corectate. Republica Moldova se reîntregește, iar asta înseamnă că Ministerul Educației  trebuie să aibă un plan de acțiuni în bază căruia instituțiile de învățământ  din stânga Nistrului, în termen rezonabil de trei 3 luni sau maxim jumătate de an, vor trece la  predarea în bază curiculei Republicii Moldova.

Problema pensionarilor din Transnitria se rezolvă mai simplu, dacă ar fi să nu ne gândim la sumele de bani. Apare însă din nou întrebarea – dacă în stânga Nistrului sunt pensionari veterani  ai structurilor de forță care au comis crime împotriva Republicii Moldove, cum procedăm cu această categorie de pensionari?

Este vorba și de domeniul economic și de problemă proprietății –  în bază căror criterii vom recunoaște sau nu vor recunoaște privatizările din stânga Nistrului, dreptul la proprietate?

Nu mai vorbim despre faptul că Centrala de la Cuciurgan figurează ca parte a grupului rusesc energetic Inter-RAO. Când era premier domnul Ion Chicu, eu m-am adresat dânsului și i-am cerut un răspuns privind cine este proprietarul legal al Centralei de la Cuciurgan. Am primit răspunsuri de la cinci instituții, dar niciunul concret la întrebarea mea.

Dacă în Strategia de Securitate Națională am indicat Rusia ca pericol principal, asta nu ne obligă  să mergem mai departe inclusiv în schimbarea atitudinii față de problema conflictului din  raioanele de est ale Republicii Moldova.

Pionii și purtătorii de mesaje ai Moscovei

Pretinsul ministru de Externe de la Tiraspol, Vitalie Ignatiev, a declarat recent, într-un interviu pentru presa rusă, că, „atât Chișinăul, cât și Bruxelles-ul și-au dat seama de faptul că Transnistria este o entitate de stat complet separată” și că va veni o vreme, cât de curând, când această realitate se va formaliza. Cum vedeți astfel de declarații?

Acest Ignatiev, care este născut  la Odesa, este doar un papagal al Kremlinului și în interviul dat  agenției RIA Novosti, ideile nu sunt ale lui. Lui i s-a dictat ce să spună de la Kremlin.

În acea scrisoare, Krasnoselsky îi propunea Maiei Sandu că haideți să ne așezăm la masa de negocieri, deoarece în formatul  1 + 1 putem rezolva problemele cetățenilor. Mai mult, în paralel, Dmitri Kozak a fugit la Viena pentru a încerca să revigoreze formatul de negociere 5 + 2. Eu am fost sunat atunci de un jurnalist important de la Moscova pentru a mă întreba cum privesc eu acest lucru.

Eu am râs așa ironic și i-am zis: ți-au poruncit să culegi informația de la mine? I-am zis: nu va merge scenariul vostru în care Krasnoselski, la indicațiile Kremlinului, se adresează către  președintele Moldovei să reîncepem procesul de negocieri pentru Transnistria, pentru ca Occidentului să îi faciliteze trădarea  Ucrainei.

Așadar, ceea ce spun Ignatiev, Krasnoselski este umilitor pentru noi, cetățenii Republicii Moldova, din simplul motiv că aceste marionete de la Tiraspol se simt în siguranță atât timp cât la noi societatea este indiferentă, iar clasa politică este preocupată de alte probleme.

Format de negociere perimat

Negocierile în formatul 5+2 nu au mai avut loc de circa patru ani. Mai este de actualitate acest format și v-aș întreba ce format de negociere vedeți Dvs. ca fiind viabil în actualul context al războiului din proximitatea Moldovei?

Dacă ne întoarce în timp, la anul  2004, atunci grup de persoane din partea civile din care făceam și eu parte, am pus pe masă ceea ce se numea  strategia 3D – demilitarizarea, decriminalizarea și democratizarea Transnistriei.

La 10 iunie  2005, Parlamentul  Republicii Moldovei a votat  hotărârile numărul 117 cu privire la demilitarizarea și democratizarea Transnistriei,  inclusiv legea din 22 iulie 2005 cu privire la principiile de bază ale statului juridic special al localităților din stânga Nistrului care ținea cont de „Strategia 3D”.

Pe atunci, fostul președinte Vladimir Voronin, în cadrul unei  întrevederi cu președintele  României Ion Iliescu, lângă Costești, a fost întrebat  de jurnaliști cum vede soluționarea conflictului transnistrean. Atunci, domnul Voronin, fără să priceapă o boabă, a spus că există „Strategie 3D”.

Atât în 2004, cât și în prezent, sunt absolut convins că ceia ce numim noi soluționarea conflictului nu poate fi atinsă prin negocieri. Este vorba de un plan de acțiuni care trebuie să fie impus celor din stânga Nistrului, care să accepte colaborarea pentru realizarea lui, dacă vor să scape de pedeapsa penală. Dar nicidecum nu poate fi vorba despre negocieri.

Cu cine se negociezi? Cu Federația Rusă? Este ridicol. Formatul pentalateral, stabilit la Bratislava în februarie 2002, care în urma consultărilor din 26 septembrie 2005 a devenit 5+2, a fost o capcană pentru Republica Moldova în care ne-am bălăcit neputincios timp de peste 20 ani. Asta până nu a devenit evident că Federația Rusă este țară agresoare și încalcă tot ce este posibil  în organizarea mondială post-belică. Prin urmare, Rusia nu poate fi parte în procesul de negociere.

Vă mulțumim!

SURSA: FES/ APE Newsletter no. 10 (212) Transnistria, „călcâiul lui Ahile” în drumul european al Republicii Moldova/ Transnistria

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE