Este posibil în UE și fără regiunea transnistreană?

Declarațiile oficialilor de la Chișinău privind integrarea în Uniunea Europeană fără 11% din teritoriul său internațional recunoscut din 1992 de întreaga comunitate internațională au stârnit foarte multe întrebări în rândul societății civile, dar și în al mediului jurnalistic din Republica Moldova. Deși un subiect extrem de sensibil și important, puțini din cei cărora aceste declarații le-au provocat dileme interne și-au exprimat deschis nedumeririle.

Cronologic, prima expunere publică a acestei idei a avut-o Nicu Popescu, ministrul de externe de la Chișinău, într-un interviu pentru publicația Politico, după care șefa statului Maia Sandu a confirmat-o, fiind întrebată în contextul declarației lui Popescu. Putea Maia Sandu în mod public să nu fie de acord cu ministrul său? Mă tem că nu, cel puțin dacă privim în contextul regional actual.

M-am întrebat atunci cum se explică această tăcere pe un subiect atât de important?

Pentru că sunt foarte multe necunoscute, ar spune unii. Cum ar putea comunitatea europeană să-și deschidă ușile pentru un stat care vine nu doar cu probleme social-economice, ce ar putea fi rezolvate chiar prin însăși procesul de aderare, ci chiar cu un cal troian în inima cetății, cu trupe militare ale unui stat ce a declanșat un război pe continentul european?

Pentru că e o idee cu o doză de iresponsabilitate prea mare din partea unui șef de stat, ar spune alții, care o cunosc pe Maia Sandu ca un politician căruia nu-i stă în fire să arunce declarații iresponsabile.

Într-o discuție pe acest subiect cu unul din colegii de breaslă, ultimul a încercat justifice declarațiile: „Sigur au ei un plan pe care nu îl fac public și de aceea poate nu e cazul să le tăiem din aripi”. Atunci mi-am adus aminte de răspunsul cetățenilor ruși de pe străzile Moscovei atunci când erau întrebați despre invazia rusă în Ucraina, cum că sigur Putin are un plan și nu e cazul să-și facă prea mari griji, se va rezolva cumva, nu are cum să nu fie un plan.”

Mi-am zis atunci că nu mă voi complace în acea scuză și voi expune mai jos doar câteva din circumstanțele care, din punctul meu de vedere, fac imposibilă aderarea noastră la UE fără regiunea transnistreană.

Nu rezolvăm pentru că nu ni se cere?

Președinta Sandu a spus, când a fost întrebată dacă e de acord cu Popescu, că e posibilă o aderare fără stânga Nistrului și că așteaptă o oportunitate geopolitică în următorii trei-patru ani pentru a rezolva conflictul transnistrean și dacă nu va exista, citez: „Republica Moldova nu mai poate sta pe loc”. Din asta înțelegem că, în opinia sa, conflictul e în afara țării, dar îl putem oare separa?

Ulterior se aduce drept argument faptul că UE nu ne condiționează integrarea prin rezolvarea conflictului. Este bine cunoscut că multe din acțiunile și planurile ce țin de reintegrarea țării au fost la solicitarea sau sub presiunea unor parteneri internaționali, fapt ce a fost mereu criticat de societatea civilă. Dorința și aspirațiile de rezolvare a conflictului transnistrean trebuie să vină din interior, dar nu să ne fie condiționată, iar această retorică trebuie să se schimbe. Nu să o facem pentru că trebuie să bifăm, ci pentru că noi ne dorim acest lucru.

În ceea ce ține de lipsa de condiționalități, apare o altă întrebare. Oare de ce circa 60% din cetățenii acestei țări, inclusiv 14% din persoanele din stânga Nistrului care au votat pentru PAS în 2021, vor în UE?

Pentru mulți UE înseamnă dezvoltare, stabilitate și pace, iar aceasta presupune și rezolvarea problemelor de integritate teritorială, a drepturilor omului și a liberei circulații cauzate de existența unui conflict înghețat.

De multe ori am auzit că pentru o țară aflată în proces de integrarea europeană, procesul e cel mai benefic și important. Acesta presupune reforme și schimbări. Atingerea scopului final fără un parcurs făcut ca la carte nu are rost, pur și simplu nu se vor produce schimbări. În situația  actuală, când este practic scoasă din ecuație rezolvarea problemei transnistrene, e de la sine înțeles că nimic nu se va schimba.

Beneficii europene fără condiționări de democratizare

Regimul separatist va continua să facă bani prin exporturi în UE. Acum o fac în cadrul Acordului de liber schimb, care la fel a fost oferit fără condiționări de democratizare sau rezolvare a problemelor ce țin de drepturile omului. Nu s-au pus condiții, deoarece nici atunci nu exista vreo viziune.

Potrivit președintei Maiei Sandu, după ce vom fi în UE și vom începe a trăi mai bine oamenii de pe malul stâng vor vedea schimbările și își vor dori și ei acest lucru. Dar oare decid sau au decis vreodată ceva oamenii din regiune? Cum va înțelege șefa statului, dar și noi ca societate, că cetățenii de acolo au văzut și au înțeles?

Președinta mai spune că fără regiunea transnistreană în UE nu înseamnă și o renunțare la ea. O spune probabil pentru cei din opoziție, pentru a nu putea fi acuzată de faptul că pune la îndoială integritatea țării. Totuși, prin faptul că o parte din țară va fi parte a unui acord, iar alta parte nu, nu va alimenta asta si mai mult separatismul, care ar putea apărea și într-o altă zonă din sud? țării.

Pe lângă aspectele legale, mai sunt și cele umane, iar această situație poate influența negativ coeziunea socială dintre cele două maluri ale Nistrului.

Țară UE cu „pacificatori” ruși

Legat de conflictul transnistrean pe teritoriul Republicii Moldova funcționează o misiune de menținere a păcii condusă de Federația Rusă. Această misiune are 15 posturi militare fixe, majoritatea se află pe teritoriul controlat de autoritățile de la Chișinău, nu în regiune, iar despre ce facem cu ele nu se discută. Atunci când se fac astfel de declarații, conducerea țării nu are cum să nu aibă un plan despre ce vor fi cu acești militari, posturi și misiunea de pacificare în general, dacă intrăm în UE. În caz contrar, astfel de poziții luate în mod public vorbește despre faptul că  această conducere este iresponsabilă și naivă când vine vorba de problema transnistreană.

Amintesc că cel mai apropiat post militar al misiunii este cel de la Vadul lui Vodă, unde sunt militari ruși, transnistreni și militari ai armatei naționale. După aderare, din această misiune vor face parte și militari ai unui stat membru UE, dacă vă puteți imagina acest lucru.

Linia administrativă nu e pe Nistru

Chiar dacă ne-am da frâu liber imaginației, e greu de imaginat o frontieră ipotetică a Uniunii Europene, lăsând regiunea transnistreană pe dinafară, suspendată între un alt stat, Ucraina, care la fel aspiră la UE.

Regiunea transnistreană nu e doar în stânga Nistrului, teritoriu ce actuala guvernare admite că ar putea să nu facă parte din UE. Este și pe malul drept. Al doilea cel mai mare oraș controlat de regimul de la Tiraspol, Tighina/ Bender, este în dreapta Nistrului, la fel ca alte cinci sate de lângă acest oraș: Chițcani, Cremenciug, Gîsca, Merenești și Zahorna.

Bender are un statut special, acolo sunt două penitenciare controlate de Chișinău, un Inspectorat de Poliție, o comenduire militară a contingentului militar moldovenesc din misiunea de pacificare, un liceu – structuri ale statului Republica Moldova ce s-au păstrat acolo cu prețul unui efort colosal, chiar cu sânge. Ce se va întâmpla cu ele? Vor fi pur și simplu scoase de acolo din lipsa de viziune a celor care actualmente se află în funcții de conducere?

Mai mult ca atât, în stânga Nistrului se află mai multe sate și comune ce au rămas după război sub drapelul Republicii Moldova, la fel, cu sacrificii enorme. Există scenarii, strategii ce se va întâmpla cu ele? Cine își asumă pierderea lor – Nicu Popescu sau Maia Sandu?

Conexiuni complicate

Dacă aceste detalii, poate mai mult tehnice, nu v-au convins că lucrurile în realitate sunt mult mai complicate decât în declarații, vreau să mai adaug exemplul localității Varnița din Anenii Noi, de pe malul drept al Nistrului, care se află în imediată apropiere de orașul Bender. Aceste două localități sunt extrem de legate între ele – toate serviciile comunale (apa, lumina, gazul) folosite de locuitorii din Varnița sunt oferite de către orașul Tighina. Această situație s-a creat acolo din lipsa de dorință de a căuta soluții pentru a nu mai fi atât de dependenți, dar și pentru că tarifele în regiunea transnistreană sunt mai mici la aceste servicii. Acest sat va fi lăsat fără aceste servicii sau, satul, deja european, va continua să se folosească de acele servicii dintr-o regiune ce nu va fi parte a acordului?

Dacă președinta nu este informată despre toate aceste nuanțe ce complică extrem de mult o ulterioară aderare la UE fără regiune, îmi vine greu să înțeleg de ce face astfel de declarații publice.

Mai există o ipoteză, că pe interiorul guvernării nici nu se analizează o opțiune de separare a teritoriului pentru aderare la UE, iar acest mesaj este lansat pentru exponenții regimului de la Tiraspol, pentru a le da semnale că vor fi izolați și că reintregirea este unica opțiune.

Indiferent dacă, Maia Sandu joacă dublu sau nu este informată în mod intenționat despre toate aceste complicații ce țin de regiunea transnistreană, afirmațiile că e posibilă aderarea la UE fără regiunea transnistreană, deja le-a dat apă la moară exponenților regimului de la Tiraspol de a-și întări așa-zisa ipoteză că sunt o republică independentă.

Editorial de Irina Tabaranu

SURSA: FES/ APE Newsletter no. 10 (212) Transnistria, „călcâiul lui Ahile” în drumul european al Republicii Moldova/ Transnistria