Reintegrarea peste noapte a regiunii transnistrene ar fi o problemă pentru noi

900
0
Sursa foto: yellowpages.md
Sursa foto: yellowpages.md

Economistul Veaceslav Ioniță a acordat un interviu pentru buletinul de politică externă al FES/APE în care am discutat despre atractivitatea malului drept al Nistrului pentru malul stâng în ceea ce privește modelul de dezvoltare pe viitor. Republica Moldova poate reintegra regiunea transnistreană, dar există anumite condiții pe care trebuie să le îndeplinească, care include și un plan bine pus la punct. Mai multe detalii în interviul integral ce urmează:

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Domnule Ioniță, poate reprezenta malul drept un model de atracție economică pentru malul stâng în acest moment, pentru o reintegrare a Republicii Moldova, așa cum de altfel și spun că ar dori guvernanții de la Chișinău?

Aș vrea să vă dau un răspuns afirmativ, dar îmi vine greu să o fac. Da,  noi am avansat mult în privința libertăților politice, sociale. Modelul nostru economic este altul, dar sunt prea modeste rezultatele ca să putem spune că am putea reprezenta pe malul drept al Nistrului un model de atracție pentru malul stâng.

Trebuie să spunem că regiunea transnistreană, în proporție de 50 la sută, supraviețuiește datorită finanțării care se realizează pe o schemă dubioasă din Federația Rusă. În regiunea transnistreană, circa jumătate din bugetul anual se formează exclusiv din gazul rusesc care nu este achitat. Doi, economia lor funcționează pe exporturi de energie electrică și metalurgie. Acestea funcționează doar cu gazul rusesc gratuit. Dacă am exclude din formulă gazul rusesc, atunci în stânga Nistrului nu ar exisa economie, și asta ar duce la faliment. Dar lucrul acestea nu este perceput de simplul cetățean de acolo.

Ca economist vă pot spune că Moldova, având o economie foarte slabă, cu instituții slabe care șchiopătează enorm în economia de piață, cu un potențial mult mai slab decât regiunea transnistreană, unde a fost concentrată 40 la sută din economia țării, oricum suntem net superiori lor.

Chiar și cu acest handicap de dezvoltare, dar cu o perspectivă europeană, noi am avansat enorm. Până în 2016, se crea o aparență că în Transnistria se trăiește mai bine, chiar dacă nu era așa, dar începând cu 2016 acea „poveste de succes a Transnistriei” s-a developat.

Colaps economic fără intervenția Moscovei

În condițiile în care Rusia nu ar mai oferi gaz gratis Transnistriei, nu ar mai exista un model economic viabil care să permită funcționarea acestei entități separatiste?

Da, categoric, cred că economia regimului de la Tiraspol nu supraviețuiește mai mult de o lună de zile. Ar colapsa imediat.

Cum explicați faptul că regiunea separatistă Transnistria nu a mai putut ține pasul cu Republica Moldova din punct de vedere economic. Care au fost principalii factori în viziunea Dvs?

Principalii factori pentru care Transnistria nu a putut ține pasul cu Republica Moldova au fost izolarea, corupția și încercarea ținerii în viață a unui sistem ciudat. Ca atunci când a murit Uniunea Sovietică, noi în Moldova am îngropat mortul, iar ei l-au pudrat. Au crezut că dacă machiezi acel sistem, el poate trăi.

Dacă ne uităm cu atenție în stânga Nistrului, cursul valutar este menținut artificial, prin mecanisme administrative. Mai precis, agenții economici sunt obligați să vândă o parte din valuta lor. Sunt anumite prețuri sociale mai mici ca la noi, dar în rest, prețul la produse în Transnistria cresc mai tare decât în Moldova.

Ei încearcă să mențină o economie centralizată cu un mix stupid între economia liberă și cea centralizată. Dar asta nu funcționează. Există trei piloni: concurența liberă, inițiativa privată și neingerința statului în treburile economice. În lipsa acestor trei ingrediente de bază, nu poți vorbi de o economie.

În Moldova, nu avem nici noi bine conturată libera concurență, nu avem la fel libera inițiativă și avem pe alocuri ingerința statului. Totuși, acestea sunt într-o doză mai mică, fapt ce a creat deja o diferență față de Transnistria, care se vede cu ochiul liber.

Reintegrare graduală

Are puterea economică în acest moment Moldova să reintegreze și malul stâng?

Reintegrarea regiunii transnistrene peste noapte ar fi o problemă pentru noi. Cred că în câțiva ani de zile, am fi capabili să o facem. Această problemă ar deriva din două aspecte. Să nu uităm că vorbim de jumătate din economia transnistreană care este susținută artificial prin injecții de bani din Rusia, prin aceste datorii dubioase. Deci, Moldova ar trebui să preia această finanțare. Dar nu asta este cea mai mare problemă, ci faptul că avem o diferență de dezvoltare.

Noi vom trebui să asigurăm o majorare la salariile bugetarilor, dar și la pensionari, de aceea suma anuală de efort pe care ar trebui să o depunem fi în Moldova ar fi de vreo 15 miliarde de lei [750 de milioane de euro], ceea ce ar fi cam 5% din PIB.

Prin urmare, nu am putea reintegra economic rapid Transnistria. Germania a reușit să reintegreze RDG, partea sa estică, după ce s-a împrumutat. Noi nu avem acest instrument pe care l-am putea utiliza. Cred, totuși, că efectul reintegrării ar putea fi dat și de potențialul economic care există în regiunea transnistreană. Efectul acestor viitoare investiții ale Moldovei în Transnistria s-ar putea amortiza în câțiva ani de zile.

Vorbim despre un șoc financiar puternic care în cazul nostru ar dura în jur de trei-patru ani, iar după această perioadă am putea recupera investiții. Pe de altă parte, avem foarte multe costuri legate de corupție pe malul drept, iar cei din stânga Nistrului au reușit să reducă acest fenomen. Mai mult, regimul transnistrean a plătit mită unor politicieni de la Chișinău pentru a obține o serie de avantaje.

Revenind la economie, beneficiile pe termen scurt ar fi incomparabile cu costurile pe care le-am putea suporta în următorii ani.

Posibile scenarii și soluții

Ar putea fi o soluție și naționalizarea centralei de la Cuciurgan, deoarece privatizarea sa a fost frauduloasă? La fel și a Combinatului Metalurgic de la Râbnița, MMZ?

Toate privatizările din stânga Nistrului sunt ilegale și nu sunt recunoscute de către autoritățile de la Chișinău. Toate sunt proprietăți publice centrale sau locale. Cred că rușii își închipuie că acesta va fi un instrument de negociere contra activelor pe care le dețin în Transnistria.

Eu aș discuta trei subiecte. Primul este legat de proprietăți, al doilea ar fi datoria dubioasă către Gazprom și al treilea ar fi costurile de reintegrare. De exemplu, noi am introdus sistemul de asigurare medicală în 2004. Atunci nu poți pretinde de la cei din stânga Nistrului să plătească imediat această cotizație la același nivel. Trebuie să ai o perioadă de tranziție de câțiva ani de zile.

Cea mai mare problema va apărea pe o altă dimensiune. La noi sistemul de impozitare se bazează pe persoane fizice, iar în Transnistria pe agenți economici. Ei nu au TVA, iar dacă se va realiza reintegrarea, trebuie reunificat sistemul de impozitare.

Va fi crescută povara fiscală pe populație. Este greu de rezolvat această problemă pentru a nu crea o legătură falsă între o mișcare de acest gen și creșterea impozitării pentru populația din Transnistria. Dar toate acestea sunt chestiuni ce țin de managementul procesului de reintegrare.

Cred că avem o singură problemă în acest sens: plăcerea elitelor de la Chișinău de a fi corupte domină peste interesul național de a face reunificarea.

Vă mulțumim!

SURSA: FES/ APE Newsletter no. 10 (212) Transnistria, „călcâiul lui Ahile” în drumul european al Republicii Moldova/ Transnistria

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE