Cum poate disparea un ziar în libertate și independență

În redacția noastră, unde trei ani la rând s-a produs Gazeta de Chișinău în varianta ei tipărită, că de aproape un an aceasta apare doar online, ieri s-au dezasamblat locurile de lucru ale colaboratorilor. Mesele improvizate pentru calculatoare, separeurile obținute prin instalarea foilor de placaj între doi colegi vecini, scaunele strânse într-un colț al singurei încăperi de lucru de care am dispus au început să dispară din vedere lăsând spațiul liber, așa cum a fost mai înainte, până la venirea noastră.

Locuința de la sol din centrul orașului, având dependințe, o bucătărie mică dar încăpătoare pentru cei care se rețineau, mai ales în ziua de joi, după transmiterea ziarului la tipografie, o curte mică cu un strat de flori unde se putea sta la o cafea sau la o țigară, a cerut-o stăpânul înapoi. Pentru că totuna cei câțiva care am rămas lucrăm de acasă.

Știu că în asemenea cazuri se obișnuiește să se spună că „mi se frânge inima de durere”, „îmi plânge sufletul necontenit” și tot asemenea vorbe care nu ajută la nimic. Precum știu că unii oameni se vor întrista cu adevărat citind acest text, iar alții vor bate din palme, așa fiind lumea – diferită de când este ea.

Trec însă peste această divagație și încerc să mă concentrez pe lucruri mai importante, care își lasă amprenta, ușurel fie spus, pe existența „presei libere și independente” de la noi pe parcursul a mai mult de treizeci de ani de așa-zisă independență.

Cred că este cazul să pun totuși câteva întrebări. Retorice, desigur. De ce oare statul nostru, avântat spre orizonturi europene, nu susține nici măcar un pic presa neafiliată la vreun partid? Cum își închipuie guvernarea actuală, atacată de opoziția dodonist-șoristă, slugă a Moscovei, că poate miza pe o informație veridică sau chiar pe o susținere din partea presei independente, care aproape că a dispărut, în viitoarea campanie electorală și prezidențială? De ce oare frații noștri de dincolo de Prut, pe lângă foarte multe ajutoare pe care ni le acordă, nu s-au gândit vreodată și la salahorii presei independente de la noi? Să ne fi acordat barem o parte din susținere, că restul se câștigă, „la sânge”, dintr-o sponsorizare, dintr-un proiect pe care trebuie să ai mare noroc și pricepere să-l obții…

Oricum aș întoarce-o, văd  că tot îmi scapă o țâră de văicăreală, lamentare adică, ca să fie și pe înțelesul guvernanților învățați. Or, asta e totuși foarte puțin pe lângă tot ce am avut de suportat pentru a ne promova „afacerea”. Cu mâna pe inimă, (până la urmă, îmi dau seama că nu voi putea scrie tableta fără acest cuvânt) recunosc că, oricât am fi de dezamăgiți de atitudinea autorităților, de aici și de oriunde, față de „înflorirea unei prese care să ne scoată din mlaștina minciunii”, rolul principal, și principial, în această acțiune a unui colectiv de entuziaști aparține altcuiva. Să-i dea Domnul sănătate conaționalului nostru, Andrei Cepraga, care, timp de patru ani, a susținut ziarul. Ne rugăm să o poată face în continuare măcar și pentru varianta online și să nu ne lase cumva cu datorii…

În ceea ce ne privește pe toți ceilalți, majoritatea și-au găsit deja locuri noi de muncă. Nu le strică nici lor să fie sănătoși, nu ne strică nici nouă, celor care am rămas. Cu această urare, închei, pentru că… începe să mă doară sufletul. Și, folosind un termen al jucătorului de cărți care nu vrea să continuie partida, mai bine… pas.

P.S. Cât timp apărea ziarul nostru tipărit, că doar nu era să-i susținem pe Dodon, pe Șor și alții ca ei, eram adeseori numiți „măiști”, adică susținători ai Maiei Sandu. Gazeta era ascunsă în cel mai îndepărtat colț al chioșcurilor de ziare și doar la controalele inopinate ale colaboratorilor ei, erau puse alături de ziarele în limba rusă. La o nouă verificare, situația era cea de mai înainte.

P.P.S. Ziarele care nu se vând celor care ar vrea să le știe la cheremul intereselor lor politice, fie ei de stânga sau de dreapta, de centru sau cine mai știe din ce poziție fericită, aducătoare de plăceri financiare și politice, nu sunt închise, dar se pot închide singure. Așa s-a întâmplat cu Gazeta de Chișinău la sfârșitul anului trecut pe care o menținem în viață online, cum procedează, în lipsa banilor, și alții ca noi.

Ne va auzi cineva?