Despre înălțătoarea campanie electorală și dedesubturile ei

461
0

Cu două zile înainte de alegerea pe care trebuie să o facă cetățeanul m-am gândit că acesta iarăși trebuie să aleagă răul cel mai mic care pe parcursul a patru ani are toate șansele să mai crească. Omul simplu care de cele mai multe ori e înțelept și știe că promisiunile electorale nu pot fi îndeplinite în întregime, „la timp și fără pierderi” de candidatul căruia îi va da votul merge totuși la alegeri, pentru că răul cel mare se poate întâmpla și cu ajutorul său, dacă va sta acasă și nu își va face datoria sa de cetățean angajat și demn cât își mai poate permite. Nu este exclus însă ca, pe parcusul mandatului, cel ales chiar de el să-i înșele marile așteptări, dar nu e pentru prima oară și nimeni încă nu a negat faptul că omul cât trăiește învață și prinde la minte.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Pe de altă parte, cel care pretinde la înalta funcție a „celui mai ales dintre aleși” știe și el că s-ar putea să nu poată face față tuturor rigorilor și cerințelor, dar, dacă alegătorii s-au deprins să li se promită, promite și el, adică minte. Pentru că o dată în patru ani se poate și, după părerea lui de viitor conducător, nu e chiar mare păcatul…

Nimeni dintre pretendenții la râvnitul și molcăluțul fotoliu de primar nu este însă sigur că va ieși până la urmă învingător. Unii dintre ei știu chiar din startul campaniei electorale că nu au nicio șansă, dar „băile de mulțime” le fac bine, îi ajută să-și dea importanță și le călesc caracterul pentru alte viitoare alegeri aducătoare de fericire. Dacă au norocul să treacă măcar în consiliu, împreună cu alți „nedreptățiți care nu au trișat și nu au amăgit lumea” îi vor face zile fripte primarului ales și… tot e înainte. Acesta, bietul, va înțelege de ce e atât de greu să conduci timp de patru ani un oraș sau un sat cu locuitori nemulțumiți și foarte nemulțumiți.

Opoziția care va bloca orice inițiativă a unui primar ce „nu e de-al lor” va aștepta ca acesta „să împace capra cu varza”. Cu atât mai mult că atunci când ajunge într-o funcție importantă, omul poate afla… câte încă neajunsuri are. Gălețile de zoi care i s-au vărsat pe cap în timpul campaniei electorale, minciunile spuse pe la spate de către adepții celorlalți candidați, îi vor părea floare la ureche într-un consiliu pornit împotriva lui „pentru dreptate și adevăr”. Deci, stimate alegător, să nu te miri prea tare dacă viitorul primar va da mâna cu toți „dușmanii” săi. Ceea ce vor pune ei la cale împreună, ca niște oameni care „se descurcă bine în politică”, va fi pentru liniștea și binele tău, iar vorba ta înțeleaptă „mai rău să nu fie” îți va fi de folos și te va ajuta să supraviețuiești până la alte viitoare alegeri.

Acum, pentru a nu descuraja electoratul, și, Doamne ferește, a-l face să nu participe la alegeri, chiar dacă, în unele cazuri aparte, acesta e „poporul de unică folosință”, voi spune că la alegeri trebuie să mergem. Să ne desfătăm măcar cu procesul, vorba unui om înzestrat cu simțul umorului.

Iar dacă e să vorbim serios și știm cu exactitate că cel ales de noi e, într-adevăr, un om cinstit, incoruptibil și neșantajabil, să-l susținem, să-l încurajăm și să avem grijă de el să nu se strice pe parcursul celor patru ani „de domnie”. Poate că în așa mod, fie și foarte puțin, va descrește numărul primarilor care după ce le va expira mandatul vor spune că „am vrut, dar nu s-a putut”, „de unde era să iau că doar știți cât de săraci suntem”, „mai alegeți-mă o dată că acum am experiență și o să vedeți ce… treabă mare am să fac”.

Chiar dacă acești primari vor fi un fel de „rara avis” în societatea noastră care luptă pentru democrație timp de peste treizeci de ani, să ne străduim, cu fiecare nouă campanie electorală, să le mărim numărul.

Iar dacă îndemnul de mai sus vă pare utopic, să încercăm măcar să votăm în administrațiile locale, oameni care nu urmăresc doar să se căpătuiască, nu așteaptă „eliberatorii” și nu vor lucra la alegerile parlamentare și prezidențiale pentru aceștia.

Campania electorală, de această dată, poate continua și după alegeri.

 

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE