Alegeri locale. Promisiuni versus realizări

Mai întâi, bizareriile campaniei. Igor Dodon liderul „nou” („обнулит” în maniera Putin) al socialiștilor, declară că merge în campania pentru primăria capitalei, ca să dea „prima lovitură puternică împotriva guvernării PAS-Maia Sandu”. Deci nu lui Ion Ceban, actualul primar, îi va face el concurență, ci Maiei Sandu, care nu avea în planurile pentru acest an să candideze la primărie.

Mai apoi o impresie amplă, mai plină de semnificații: toate partidele și candidații care s-au lansat deja, au început – probabil firesc – cu niște constatări dramatice ale treburilor gospodărești, venind (altfel, pentru ce ai mai pretinde schimbarea?) să salveze comuna și comunitatea. Iar lacunele sunt multe (judec după constatările pretendenților): calitatea proastă a drumurilor, transportul public prost gestionat, ambuteiajele, anarhia arhitectonică, simpla comoditate și confortul uman… etc. Impresia este adesea catastrofală. Și asta se întâmplă, inclusiv, în Chișinău, oraș cu mai mari posibilități; ce-o fi în alte localități, unde se adaugă, acute, probleme legate de lipsa căilor de acces, de lipsa apei, de lipsa fondurilor, de școli și spitale care trebuie nu doar modernizate, ci, simplu, reparate și dotate cu cele mai necesare lucruri, de la veceuri pe potriva vremii, la rampe (comode și funcționale) pentru persoanele cu dizabilități…

Dar poate că am început acest scurt studiu-reportaj de unde nu trebuie? Mă rog, până și cele mai performante orașe au lacunele lor de moment, iar, pe de altă parte, tocmai cu asta se ocupă candidații, oricine ar fi ei, oriunde ar candida: cu semnalarea problemelor pe care ei sunt gata să le ia de coarne, să le îmblânzească, să le ducă în ocolul bunului public și să le facă să slujească poporul. Există însă și o altă pistă de cercetare: luăm programul electoral (de acum patru ani) al actualului edil și îl trecem prin grila realizărilor. Că doar asta facem în campanie: studiem programele și alegem… paradisul cel mai potrivit. Că doar toți ne oferă marea și sarea unor orașe și sate de vis; ne oferă visuri și paradisuri. Doar că alegerea e bine s-o facem nu pe criteriul visului cel mai năstrușnic, ci pe criteriul celui mai convingător, mai real posibil. Iar cum funcționează mecanismul promisiunilor o aflăm tocmai din această suprapunere a promisiunilor glamuroase pe realitatea fadă, din testarea funcționalității sistemului și onestității ofertantului.

Intrăm deci pe panoul promisiunilor anterioare ale lui I. Ceban. Mai întâi, ne amintim că „tehnocratul” promis începe cu o problemă fundamentală, istorică, geopolitică, filosofică, teologică și literară: Exodul. Este „prima problemă gravă” a orașului, pe care o menționa și pe care și-o propunea să o rezolve. Ce să comentezi aici? Pe de o parte, e atât de global fenomenul, încât ai zice că-i o promisiune abstractă; pe de alta, e o obligație riscantă electoral: a încetat cumva exodul populației după cei patru ani de gospodărit ai lui Ion Ceban? Dacă nu, nota doi, stai jos și îl alegem pe următorul pe listă, unul care nu bate apa în piuă. Dar poate că a rezolvat „a doua problemă fundamentală”, în opinia lui? S-o citim, împreună: „În Chișinău sunt puține oportunități de angajare pentru tineri cu un salariu motivant, perspective de creștere profesională, siguranță și stabilitate socială, fapt care-i determină să meargă la muncă în afara țării”. E un adevăr incontestabil și aici, ca și în cazul exodului, dar e la fel de gravă situația și azi. Și tot la exodul biblic se reduce! Și atunci… care a fost scopul promisiunii că vei schimba lucrurile? A treia problemă „fundamentală” numită în lista priorităților din 2019 ale lui Iv. Ceban e „dezbinarea socială profundă”. Nu prea ne explică ce a avut în vedere (care sunt „clasele sociale dezbinate”), dar ne spune imperativ că „Pe platforma primăriei nu trebuie să existe lupte – doar polemici despre cum putem îmbunătăți viața oamenilor azi și dezvolta orașul mîine”. Cine a urmărit cât de cât ședințele primăriei, a văzut că toate au fost – demonstrativ! – pe invers: primarul nu s-a preocupat decât de „dezbinarea socială”, pe care a extins-o și a aprofundat-o metodic. Simplu spus, „a făcut politică”, în loc să aplice politici sociale și urbanistice.

Pentru amuzament, am trece în revistă și niște chestiuțe „ne-fundamentale”, dar oricum promise: „În termen de 3 ani vor fi construite parcări la toate intrările în oraș cu acces la transportul public. În termen de 4 ani vor fi construite parcări multietajate în fiecare sector. Vor fi create parcări municipale în zonele aglomerate ale Chișinăului.  Va fi implementat un concept de transformare a Chișinăului într-un „oraș smart”. Vor fi puse în aplicare soluții tehnologice inteligente pentru fluidizarea traficului rutier. Va fi curățită (corect: curățată!) și amenajată albia (cum să „amenajezi” albia unui râu?) rîului Bîc…” No comment, cum se zice la noi. Unele promisiuni pot fi testate pe viu. D.e.: „Anual va fi elaborat și realizat un plan de reparație curentă și capitală, dar și de exploatare și întreținere a infrastructurii rutiere și trotuarelor”. Se testează simplu : într-o zi, orașul trebuie parcurs pe jos sau (pentru că e foarte important) într-un cărucior pentru persoanele cu dizabilități. Or străzile mai sunt cârpite, adevărat, dizgrațios și la repezeală, dar de-ați ști ce dezastruoase sunt trotuarele ! Adevărat, acest secret îl știu doar pietonii orașului. Mă gândesc că, cel puțin pentru un ciclu electoral, ar fi bine să vină la primărie un pieton de vocație.

Tot pentru pietoni: „Timp de 4 ani va fi renovat și dezvoltat parcul de troleibuze și autobuze cu unități dotate complex pentru confortul pasagerilor, inclusiv aer condiționat și sisteme necesare pentru persoane cu nevoi speciale. Vor fi create benzi speciale, destinate transportului public, și „buzunare” pentru a nu bloca traficul. Transportul public va circula în strictă conformitate cu orarul” . Ei, bine, aici chiar e o problemă. De ce ai mai făcut benzile speciale pentru transportul public (de fapt, nu le-ai „creat”, cum scrii în program, ci le-ai rupt din spațiul comun), dacă transportul public circulă rar de tot, aceste benzi stau toată ziua goale, iar alături mașinile se sufocă în ambuteiaje kilometrice? Iar în legătură cu transportul public, Ion Ceban va intra în istorie pentru temerarul gest eroic de a scumpi prețul biletelor în transportul public de 3 (trei) ori, da, cu 300% ! – fără să îmbunătățească, de tot atâtea ori, calitatea deservirii. Dimpotrivă, pasagerii sufocându-se, mai ales, în orele de vârf și așteptând în stații, consolat de telefon, care îți arată cât de mult întârzie autobuzul/ troleibuzul promis.

Ceban ne promitea că „Primăria Chișinău va fi locul specialiștilor profesioniști, indiferent de simpatiile politice. Nu vor fi admise polemici politice pe platforma primăriei”. Dar tocmai primăria „apolitică” este nucleul tare al formațiunii politice inventate și conduse de Ion Ceban (gurile rele spun că nici nu-i inventată, nici nu-i condusă de el). Pentru că tocmai de aici începeau dezamăgirile. Încă înainte de a-i aprecia capacitatea de „proiectare a viitorului”, ne dezamăgea printr-un gest ticălos: plângerea la CEC-ul lui Plahotniuc atunci când a pierdut alegerile pentru primărie în fața lui Andrei Năstase (și era vorba de anticipate, de un termen de numai câteva luni!). Cu contribuția (și inițiativa) lui s-a declanșat mecanismul rușinos al justiției moldovenești, când sub ochii tuturor luminatelor minți juridice, o judecătoare docilă a anulat voturile chișinăuienilor, voturi care nu atât demonstrau victoria lui Năstase, cât faptul că orașul nu se voia subordonat poftelor lui Plahotniuc. Justiția moldovenească (iar cu ea imaginea întregii societăți) niciodată nu a fost umilită în asemenea hal, cu toată revolta înăbușită a multora. Nici măcar comilitonii lui Plaha nu au aplaudat această umilire. Nu vom ști niciodată cine s-a revoltat în cercurile intime ale puterii de atunci. În schimb, cunoaștem complicele, fără de care Plahotniuc nu și-ar fi șters picioarele de justiție, electorat și comunitate: este petiționarul Ion Ceban.

Și, nu pot să tac: odată câștigat mandatul din 2019, promisiunea de a fi „apolitic” și „primar al tuturor” e compromisă rușinos și inutil de plecarea în concediu (abia ales, cu atâtea proiecte în minte!)… pentru a-l susține pe socialistul Dodon la prezidențiale. Mai apolitic nici că se poate! Și nu trece multă vreme ca să-l vedem lider de formațiune politică, ședințele de la primărie erau zilnice războieli politice…  Cine i-o fi șifonat atât de insistent imaginea? Concluzia? Cel care va veni la primărie va face, oricum, politică. Dacă nu ar fi așa, nici concurență nu ar fi. Dar o politică în folosul cetățeanului. Iată de ce se fac alegeri și candidează atât de mulți pretendenți la salopeta de gospodar: ca să oprească dezastrul și politicianismul. Ca să-l înlocuiască pe edilul compromis, nu ca să se folosească de tribuna electorală ca să dea o „lovitură puternică guvernării PAS-Maia Sandu”.